În 2020, salariul mediu lunar pe malul drept al Nistrului a fost de 8108 lei, cu 2903 lei sau cu 55,8% mai mult decât salariul mediu lunar al locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului. Recalculat în lei moldovenești, salariul mediu în stânga Nistrului a constituit 5205 lei/lunar. Discrepanța dintre veniturile salariale ale locuitorilor celor două maluri ale Nistrului s-au aprofundat și mai mult în 2020. Astfel, diferența de salarizare a crescut de la 44% în 2019 la aproape 56% în 2020. Acest decalaj a fost determinat de doi factori: 1) ritmul de creștere al salariilor pe ambele maluri ale Nistrului; 2) deprecierea rublei din stânga Nistrului față de leul moldovenesc.
În 2020, în Republica Moldova, pe partea dreaptă a Nistrului, salariul a cunoscut cea mai mare creștere din ultimii 15 ani, înregistrând o majorare de 874 lei/lunar sau +12,1% comparativ cu anul 2019. (mai multe detalii vezi aici). În același timp, în stânga Nistrului, salariul mediu lunar în valori nominale a crescut cu doar 5,3%, de la 4595 ruble/lunar în 2019 la 4838 ruble/lunar în 2020. Recalculat în lei, salariul din stânga Nistrului a crescut și mai puțin, cu doar 3,7%, din cauza deprecierii rublei din stânga Nistrului față de leul moldovenesc cu 1,5%. De fapt, din 2016 rubla din stânga Nistrului este menținută artificial de către autoritățile de acolo la nivel de 16,1 ruble/USD. În 2020, dolarul s-a depreciat față de leul moldovenesc cu 1,5%, cea ce a dus automat și la deprecierea rublei din stânga Nistrului.
Dacă ne uităm la perspectiva istorică, observăm că până în 2016 salariul din stânga Nistrului era aproape la același nivel cu cel de pe malul drept, însă cu trei excepții majore. E vorba de anii de criză, când autoritățile din stânga Nistrului încercau să mențină artificial cursul valutar, cea ce pe termen scurt dădea efect important, dar pe termen lung nu ajută la nimic. Așa a fost în criza din 1998-99, 2009 și în perioada 2013-2016.
În 2016, autoritățile din stânga Nistrului au epuizat toate rezervele valutare și au fost nevoite să deprecieze rubla lor. Drept consecință, salariul din regiune în doi ani s-a prăbușit de 1,5 ori, de la 6674 lei/lunar în 2016 la doar 4406 lei/lunar în 2018. Această prăbușire a anulat toate „realizările” din perioada 2013-2016, când salariul din stânga Nistrului, prin menținerea artificială a rublei lor, a crescut mult mai rapid ca cel de pe malul drept.
„Experiența” celor din stânga Nistrului în a face „minuni” economice cu manipularea cursului valutar, trebuie să fie o lecție pentru cei de pe malul drept, care se avântă în cu diverse „sfaturi utile” către Banca Națională a Moldovei.