Prima / ŞTIRI & EVENIMENTE IDIS /
Tineri din mai multe localităţi au învăţat să scrie proiecte pentru comunităţile lor
Tineri din mai multe localităţi au învăţat să scrie proiecte pentru comunităţile lor26.06.2012
380
Tineri din mai multe localităţi ale Moldovei au aflat cum se scrie un proiect pentru a-l putea ulterior implementa în comunităţile lor. Seminarul de instruire a avut loc sâmbătă, 23 iunie, în cadrul proiectului "Implicarea tinerilor lideri în procesul de luare a deciziilor la nivel local în Republica Moldova". Proiectul este implementat de către IDIS Viitorul şi AGORA CE cu susţinerea financiară a Ministerului de Externe al Cehiei, Programul Transition și urmărește motivarea tinerilor de a participa la procesul de luare a deciziilor la nivel local. „Tinerii au avut posibilitatea să afle ce este un proiect, cum se scrie acesta corect şi mai ales, cum să formuleze un buget raţional”, a precizat coordonatorul proiectului, Ghenadie Mocanu. Participanţii şi-au formulat obiectivele, scopurile şi activităţile pentru proiectele propuse la seminarul precedent. Aceştia au prezentat idei de proiecte privind dezvoltarea comunităţilor pe mai multe segmente, printre care: amenajarea stadionului pentru petrecea timpului liber a tinerilor (Negureni); orientarea profesională a tinerilor (Horodişte); amenajarea muzeului satului (Mihailovca); jocuri intelectuale “Ce Unde Când” (Cantemir); amenajarea estetică a comunităţii (Sipoteni); crearea unui club de orientare profesională (Teleneşti); Seminarele au loc în fiecare sâmbătă, până la sfârşitul lunii iunie. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul proiectului, Ghenadie Mocanu, tel: 221844, e-mail ghenadie.mocanu@viitorul.org
|

380 





Contact