Noutăţi

Pretinsele afaceri imobiliare – cele mai dese învinuiri aduse APL

2019.03.26 Administrație publică Victor Ursu Imprimă

Administrarea bunurilor imobile contrar procedurilor reprezintă faptele de care cel mai des sunt învinuiți aleșii locali la intentarea cauzelor contravenționale. Acestea reprezintă circa o treime din numărul cauzelor contravenționale analizate, potrivit raportului nr. 3 ”Monitorizarea cauzelor penale și contravenționale în privința reprezentanților administrațiilor publice locale referitor la actele conexe corupției” elaborat de către expertul legal al IDIS Viitorul, Viorel Pîrvan.

Invocarea „intereselor publice” în calitate de urmări prejudiciabile ale celor 2 contravenții are de regulă un caracter arbitrar. Analiza efectuată ne arată că în 13 cauze contravenționale au fost invocate drept urmări prejudiciabile „interesul public”. În lipsa unei noțiuni în Codul Contravențional, care ar determina semnificația „interesului public” ca valoare socială, persistă interpretări și estimări subiective din partea organelor de drept.

Sunt inexplicabile cauzele contravenționale pe motiv că primarul nu a informat și nu a adus la cunoștință consilierilor și altor subiecți scrisorile și răspunsurile recepționate în Primărie. Nu este clar care este gradul de pericol social al unor astfel de fapte din partea primarilor pentru a porni dosare contravenționale împotriva lor, precum și existența sau inexistența unei daune interesului public sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Remarcăm și anumite erori procedurale la intentarea cauzelor contravenționale, constatate în hotărârile finale ale instanțelor de judecată. Aici notăm calificarea incorectă a faptelor aleșilor locali, cu indicarea comiterii unor acţiuni din neglijenţă. La fel, menționăm constatarea contravenției de către o autoritate care nu avea astfel de competențe conform prevederilor Codului Contravențional, fie întocmirea incompletă a actelor procesuale.

Totodată, sancțiunea contravențională „privarea dreptului de a deţine anumite funcţii” este extrem de vagă, nefiind specificate clar situațiile când privarea poate fi aplicată și nu ține cont de particularitățile aleșilor locali. Subliniem faptul că în cazul unui primar, aplicarea sancţiunii respective înseamnă efectiv lipsirea de mandatul acordat de alegători.

În concluzie autorul raportului Viorel Pîrvan susține că pentru evitarea situațiilor în care autoritățile publice locale sunt învinuite pe nedrept e nevoie de evaluarea corectă și argumentarea motivată a daunelor cauzate interesului public și sporirea capacităților oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat la efectuarea controlului de legalitate, pentru depistarea și sesizarea eventualelor încălcări în deciziile și dispozițiile autorităților publice locale în scopul evitării unor posibile dosare contravenționale.

Raportul ”Monitorizarea cauzelor penale și contravenționale în privința reprezentanților administrațiilor publice locale referitor la actele conexe corupției” este realizat de IDIS Viitorul  și CALM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul și opiniile exprimate în cadrul acestei publicații țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației  Soros-Moldova.

Raportul poate fi accesat aici.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us