1.Acord de cooperare cu Montesque Center for Political Rsearch, The Cevro Institute. Documentul prevede participara la programe de cercetare ale părților semnatare organizărea de conferințe, participarea lectorilor și profesorilor la conferințe și evenimnetele organizate de către părți, dar și diseminarea evenimntelor de comunicare publică și promovarea reciprocă de proiecte.
2.Protocol de colaborare cu Asociația New Strategy Center. Obiectivul protocolului îl constituie colaborarea părților în vedera susținerii reciproce în proiectele proprii, dar și pentru proiectele comune, în mod gratuit, dar pentru coopearea în sfere de interes comun pentru România și Republica Moldova ținând cont de domeniile de expertiză ale NSC și IDIS, cum ar fi dezvoltarea politicilor publice, afacerile externe, securitatea națională, fără însă a se limita la acestea.
3.Acord de colaborare interinstituțională AIPA-IDIS Viitorul. Acordul prevede stabiliraea unei cooperări durabile și de succes între părți, în vederea susținerii și dezvolării sistemului de subvenționare din Republica Moldova.
4.Acord de cooperare LAG Tartu Rural Development Asciation, Lag Parnu Bay Partnership. Documentul prevede participarea la proiecte și programe de cercetare în afaceri europene și alte domenii conexe , precum și diseminarea rezultatelor priectelor implementate de părți prin acțiuni concrete (conferințe, publicații, etc)
5.Acord de colaborare cu Institutul de Relații Internaționale. Obiectivul acordului este: colaborarea părților în domeniul cercetărilor științifice și organizarea și desfășurarea practicii pentru ciclul I și II a studenților Facultății Relații INternaționale și Științe POlitice a IRIM-ului.
6. Acord de parteneriat cu Asociația pentru Politici Publice. Acordul are ca scop reglementarea raporturilor de parteneriat între părți în vederea implementării proiectului Consolidarea sistmeului integrat de identificare, prevenire și combatere a conflictelor de interese în Republica Molodva prn cooperare interinstituțională parteneriat cu actorii cu comptențe în domeniu din România.
7. Protocol de cooperare încheiar între IDIS, CALM și Promo-Lex. Protocolul prevede activități comune și independente de monitorizare a dezvoltării democratice în Republica Moldova, în domeniile în care au expertiză și experineță competitivă, legate de politici publice, decentralizare, justiție, politici economice și sociale, studii politice și alte teme care vor fi relevante în acest scop.
8.Acord de colaborare cu Ministerul Finanțelor. Obiectivul acordului este colaborarea în vederea dezvoltării de activități și proiecte specifice în domeniul achizițiilor publice.
9.Acord de cooperare cu centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Scopul documentului este intensificarea cooperării dintee Centrul Național pentru Protecția Datelor cu caracter personal al Republicii Moldova și societatea civilă în vederea promovării transparenței în activitatea acestuia.
10.Memorandum de cooperare cu Asociația Parlamentul European al Tinerilor. Memorandumul prevede promovarea principiilor și valorilor democratice în societatea civilă a Republicii Moldova , faciltarea participării tinerilor în viața publică, în procesul de soluționare a problemelor sociale, ecoomice culturale și sensibilizarea opiniei tinerilor referitor la problemele Europei, încurarea și motivarea tinerilor de a fi cetățeni activi și intersați de politică la nivel european.
11.Acord de colaborare cu Institutul de Politici Publice din România. Documentul prevede participarea la conferințe și programe de cercetare comună pe domeniul politicilor publice, construcției democartice, afacerilor locale, instruiri democartice și alte domenii conexe , precum diseminarea în beneficiul ambelor organizații ale rezultatelor obținute de părțiprin acțiuni concrete (conferințe, forumuri, ateliere, fromare profesională, et)
12.Acord de colaborare cu European Agency for Economic Research, Reconstruction and development. Obiectivele acordului sunt: participara la programe de cercetare în domeniul economic și alte domenii conexe, precum și diseminarea rezultatelor proiectelor implementate de părți prin organizarea de cursuri, conferințe, evenimnte de comunicare publică și promovarea reciprocă de proiecte.
13.Acord de colaborare cu Institutul European din România. Obicetivele acodrului sunt: participarea la proiecte și programe de cercetare în afaceri europene și alte domenii conexe, precum și diseminarea rezultatelor priectelor implementate de părți prin acțiuni concrete (conferințe, publicații, etc).
14.Acord de cooperare cu Serviciul Vamal. Scopul documentului este intensificarea cooperării dintre societatea civilă în vederea promovării transparenței în actvitatea vamală.
15.Acord de colaborare cu Biroul de politici din cadrul Cancelariei de Stat din Moldova. Acordul de colaborare presupune stabiliarea unei comunicări eficiente și permanente între autoritățile publice și societatea civilă, ca o condiție esențială pentru includerea, coordonarea și coalizarea intereselor cetățenilor cu cele publice într-o atmosferă democratică și înspiritul principiilor statului de drept.
16. MEMORANDUM DE COLABORARE intre Congresul Autorităților Locale din Moldova, Institutul peutru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” și Asociția Obștească Promo-LEX
17. ACORD DE COOPERARE între Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și lnstitutul pentru Dezvoltare și lnițiative Sociale (IDIS) ,,Viitorul";
18. Acord de cooperare între Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”;
19. Acord de cooperare între Curtea de Conturi a Republicii Moldova și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”;