Noutăţi

Raioanele Soroca și Iampil vor avea un program transfrontalier de dezvoltare a turismului rural

Consiliul raional Soroca va colabora cu Administrația raională de stat din raionul Iampil  (Ucraina) prin intermediul unui program de cooperare moldo-ucrainean, pentru a realiza acțiuni comune de valorificare a potențialului turistic. În acest sens, echipa proiectului „Turismul rural – un pas sigur pentru sporirea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca și Iampil”, implementat de IDIS „Viitorul”, a desfășurat, pe 15 și 16 martie, atelierul de lucru Elaborarea programului moldo-ucrainean de dezvoltare a turismului rural în regiunea transfrontalieră Soroca-Iampil”. La eveniment au participat reprezentanții administrației locale și prestatori de servicii turistice din cele două raioane.

Exploatarea resurselor locale reprezintă un pas esențial pentru dezvoltarea economică a raioanelor Soroca și Iampil. Aceste regiuni pot beneficia de o oportunitatea comună pentru a-și pune în valoare potențialul turistic și să-și sporească nivelul de trai prin valorificarea moștenirii naturale, umane și culturale. Astfel, programul moldo-ucrainean de dezvoltare a turismului rural va contribui la îmbunătățirea serviciilor publice, va genera locuri noi de muncă și va atrage resurse financiare suplimentare”, a declarat Managerul de proiect, Liubomir Chiriac.

Programul moldo-ucrainean de dezvoltare a turismului rural în regiunea Soroca-Iampil are scopul de a coordona politicile în domeniul turismului ale ambelor raioane și a consolida capacitățile autorităților și a prestatorilor de servicii turistice prin cooperare transfrontalieră. Acest lucru va fi realizat printr-o serie de acțiuni comune menite să valorifice și să promoveze potențialul turistic.

Atât raionul Soroca, cât și raionul Iampil sunt unități administrativ teritoriale care au un potențial turistic important, un patrimoniu istoric bogat, precum și un interes deosebit acordat dezvoltării și promovării turistice și culturale. Astfel, raionul Soroca este renumit pentru Cetatea Soroca şi localităţile Rudi şi Cosăuţi, unde activează meşteri populari cunoscuţi prin lucrările confecţionate din piatră. Iar raionul Iampil, în schimb, se mândrește cu monumente sale naturale, clădiri  arhitecturale unice și rezervații cultural-istorice.

Dezvoltarea sectorului turistic atât în raionul Soroca, cât și în Iampil este neuniformă în prezent, iar acest program comun va consolida legătura pe care o avem cu autoritățile de peste Nistru și va contribui la protejarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural cu care se mândresc raioanele noastre”, a menționat Stela Zabrian, Secretarul Consiliului raional Soroca.

Având în vedere similitudinile raioanelor noastre, precum și existența unor inițiative de cooperare atât pe plan cultural, cât și economic, consider oportună și necesară elaborarea unui plan de activitate care să ofere suport autorităților și agenților economice în promovarea serviciilor și obiectivelor turistice”, consideră  Liudmila Maiorova, Prim-vicepreședinte adjunct al administrației de stat a raionului Iampil.

Prin acest program de cooperare transfrontalieră turistică se are în vedere inițierea, derularea și dezvoltarea parteneriatului în domeniu turismului, pornind de la faptul că ambele raioane au instituții culturale și muzeale de referință, monumente istorice, și există un interes major acordat turismului rural și antreprenoriatului.

Localitatea noastră prezintă un potențial turistic bogat și avem vizitatori care vizitează Mănăstirea din Cosăuți, Cariera de granit și pietriș sau atelierele pietrarilor. Și având în vedere că Soroca este un centru cultural și Iampil are diverse obiective turistice interesante, ar fi frumos ca să fie creat un astfel de program pentru le oferi oportunități turiștilor de a vizita localitățile noastre”, spune Aurica Usatiuc, directorul Muzeului de istorie și etnografie din satul Cosăuți.

În regiunea noastră avem mai multe atracții turistice cu care ne putem mândri, pe care, din păcate puțini oameni le cunosc. Și cu ajutorul acestui proiect sper să reușim să punem în evidență tot ce avem mai frumos. De asemenea, mulți locuitori din Iampil ar vizita cu mare plăcere obiectivele din raionul Soroca, și invers, mai ales dacă s-ar construi un pod peste Nistru”, povestește Elena Greceniuc de la Comitetul de stat al raionului Iampil pentru radio și televiziune.

Iar Emilia Lupașcu, șefa Căminului cultural din satul Rudi, este de părere că turismul rural s-ar putea dezvolta datorită unei infrastructuri bune:Este dificil de a ajunge la obiectivele din satul Rudi, cum ar fi «Farfuria turcului» sau «Peștera răposaților» și din acest motiv trebuie îmbunătățită în primul rând infrastructura de acces către aceste destinații. În așa mod vom atrage turiștii din toate colțurile lumii”.

Atelierul de lucru pentru elaborarea Programului moldo-ucrainean de dezvoltare a turismului are loc în cadrul proiectului „Turismul rural – un pas sigur spre stimularea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca (Republica Moldova) și Iampil (Ucraina, regiunea Vinnița)”, implementat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Soroca și Administrația raională Iampil (Ucraina). Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC).

Pentru mai multe informații contactați Ofițerul de presă al proiectului, Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us