Arhiva video

Sarabanda promisiunilor: Oferta electorală la unele partide inundă în fantasmagorii economice

2019.02.12 Economie Victor Ursu Imprimă

Campaniile electorale din Republica Moldova sunt inedite prin faptul că sunt lansate promisiuni noi pentru electorat, dar politicienii uită să le spună și despre rezultatele înregistrate în precedentul mandat. În actuala campanie este un număr mare de actori, iar programele electorale ale unor partide sunt dea dreptul năstrușnice și rupte de realitate, susține în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

Promisiunile electorale ale Partidul Democrat, care este primul în buletinul de vot, reflectă o poziționare a formațiunii pe câteva direcții. Sunt unele propuneri care vor fi îndeplinite, iar altele care produc dureri de cap în prezent, va fi dificil de realizat, cum sunt cele legate de prestația instituțiilor, infrastructura feroviară și modernizarea parcului de vagoane și locomotive. Cei drept, în prezent pentru prima oară în ultimele 3 decenii au fost achiziționate 10 locomotive diesel de producție americană. În ceea ce privește calitatea cadrului de afaceri e posibilă o schimbare de proporții, dar trebuie să vedem care va fi garnitura guvernamentală și dacă partidul va avea suport chiar în interiorul instituțiilor de stat. Extinderea rețelei de centre de excelență și inovație digitală, după modelul Tekwill, aplicarea tehnologiilor IT, sunt promisiuni, care reflectă o abordare pozitivă, care schimbă viziunea pe dimensiunea economică a clasei politice. Ceea ce ține de dezvoltarea rurală se putea face mai mult. Satele moldovenești se confruntă cu o lipsă acută de oameni, elemente de infrastructură, utilități și lipsa pieței de desfacere pentru cei care fac business în localitățile rurale.

”Blocul electoral ACUM are o abordare complet diferită față de celelalte partide. Are un amalgam de propuneri venite din partea sectorului academic. Sunt unele propuneri interesante, dar este greu de înțeles cum sunt livrate aceste promisiuni potențialilor alegători în condițiile în care campania electorală decurge cu ”viteza luminii”. Sunt propuneri legate de partea economică și socială ce vizează, la fel, creșterea salariilor, pensiilor și majorarea volumului investițiilor. Partea pozitivă este legătura economică cu celelalte sectoare, lucru care nu prea este vizibil la celelalte partide. Concluzia este că potrivit blocului electoral, situația din țară poate fi îmbunătățită dacă va fi o altă guvernare, dacă instituțiile statului vor ajunge la un alt nivel și dacă vor fi implementate practicile din statele care au implementat reforme. Pe partea ce ține de intrarea pe piețe sunt unele confuzii cum ar fi reducerea complexității procedurilor vamale la exportul produselor agricole. Lucru care deja este realizat. Pe dimensiunea dezvoltării rurale, promisiunile sunt asemănătoare cu cele lansate de PDM.

Referindu-se la promisiunile PSRM, directorul de programe, Viorel Chivriga e de părere că  o mare parte a angajamentelor sunt populiste. Este banală propunerea cu ritmurile de creștere de două ori a PIB-ului, deoarece inițial e necesară o bază sănătoasă de creștere economică. Alte propuneri banale fără explicații este majorarea de șase ori a ritmului de creștere a producției industriale, a investiților anuale de un miliard de euro din Federația Rusă, majorarea de 2 ori a mijloacelor Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Sunt o serie de propuneri cum ar fi regândirea direcției parteneriatelor pe care le are Republica Moldova. Țara noastră are deja un cadru de reglementare a comerțului exterior care este de invidiat pentru multe state. Problema e că nu pot fi aplicate aceste oportunități. Avem Acordul de Liber Schimb cu UE, Acordul de liber schimb cu CSI, Acordul CEFTA și  o mulțime de acorduri bilaterale. PSRM dacă ar fi fost la guvernare ar fi fost mai atent la lansarea unor inițiative. E nevoie de o viziune care necesită a fi ancorată la realitate.

În concluzie, Viorel Chivriga susține că celelalte partide nu abundă în promisiuni și mai mult se axează pe afirmații și declarații. Excepție face Partidul Șor, care promite înființarea colhozurilor, fără a indica modul în care dorește să realizeze colectivizarea. Lucru imposibil de realizat ținând cont de experiența amară a populației Republicii Moldova.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactați responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us