Din martie 2019, deciziile emise și publicate pe pagina ANSC nu mai conțin numele celor trei consilieri, care au participat la examinarea și soluționarea contestației. Acest lucru poate duce la practici neuniforme și nocive pentru achiziții publice, constată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economista IDIS Viitorul, Diana Enachi.
Există deja mai multe exemple de soluții neunitare ale ANSC. Contestația depusă în cadrul procedurii achiziției de autobuze de către Parcul Urban de Autobuze din Chișinău a fost restituită fără examinare de către ANSC pe motiv că face excepție de la Legea achizițiilor publice. Aceasta în condițiile în care la soluționarea unei contestații anterioare, într-o procedură a aceleiași autorități contractante și cu același obiect, ANSC a decis exact contrariul, adică a examinat contestația și a decis anularea procedurii de achiziție publică. Alte cazuri de soluții neunitare vizează utilizare DUAE. Într-una dintre deciziile sale ANSC susține că dacă operatorul economic depune DUAE, acesta nu este obligat să depună toate documentele de calificare, iar in cazul unei alte decizii susține că dacă operatorul economic depune toate documentele de calificare nu mai este obligat să depună și DUAE, fapt ce contravine Legii achizițiilor publice, care prevede clar că DUAE constă într-o declaraţie pe proprie răspundere actualizată, ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de alte autorități. Si, totodată, documentele ofertei constituie – propunerea tehnică, propunerea financiară, DUAE și garanția pentru ofertă, după caz. Argumentul invocat de ANSC este unul fragil, susținând faptul că decizia de eliminare a numelui și prenumelui membrilor completelor și semnăturile acestora din decizii cu argumentul depersonalizării datelor cu caracter personal ale consilierilor de soluționare a contestației. Astfel, nu doar că este contrar principiilor de transparență, dar și monitorizarea coerenței deciziilor ANSC devine mult mai dificilă.
Mai mult, legislația prevede că ANSC va organiza ședințe deschise de soluționare a contestațiilor, la care poate participa orice persoană interesată. Din aceasta rezultă că orice persoană care va participă la o ședință de examinare a contestației implicit va cunoaște numele consilierilor completului de soluționare a contestației care iau o decizie în acest sens.
Economista susține că prin urmare, nu poate fi acceptată situația în care persoane cu funcții de demnitate publică, care își asumă pe deplina responsabilitate în fața cetățenilor pentru deciziile pe care le iau, își ascund numele, astfel demonstrând nerespectarea principiilor care stau la baza acestei funcții: responsabilitatea, legalitatea, transparența.
În concluzie, Diana Enachi susține că este necesar ca ANSC să renunțe la practica de secretizare a numelor membrilor completelor de soluționare a contestațiilor, și să asigure publicarea deciziilor care să conțină numele consilierilor care au participat la luarea deciziei, dar și publicarea, pe pagina web a ANSC, a Ordinului Directorului General al ANSC privind componența completelor de soluționare a contestațiilor.
Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.
Pentru alte detalii, vă rugăm să contactați responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.