Reflecții & Reflexii

Implementarea Acordului de Asociere va destructura sistemul oligarhic din Republica Moldova

În prima jumătate a lunii iunie am asistat la o răsturnare politică spectaculoasă în Republica Moldova. Ceea ce părea neverosimil – s-a întâmplat. Este vorba de formarea coaliției de guvernare dintre PSRM și Blocul „ACUM”. Este o coaliție de guvernare atipică, nefireasca și nenaturală pentru Republica Moldova și a fost posibilă, în mod special, datorită factorului extern, a consensului dintre Federația Rusă, SUA și UE. Cele trei mari puteri au considerat că această coaliție ar putea scoate Republica Moldova din impasul politic în care s-a pomenit. Cu alte cuvinte, eliberarea ei de așa numitul „stat captiv”, care a fost instituit de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, a explicat Ion Tăbârță în podcastul IDIS Viitorul.

În prezent, în Republica Moldova urmărim două procese instituționale care se încadrează în tranziția politică a unei societăți. Este vorba de eliberarea instituțiilor statului de vechiul regim, primul proces. Al doilea proces este constituirea sistemului politic democratic.

Primul proces – eliberarea instituțiilor statului – este în derulare. La moment, asistăm la o serie de demisii și demiteri din fruntea a mai multor instituții ale statului, care nu se cuveneau a fi politizate. Este vorba de așa instituții ca Curtea Constituțională, CNA, CEC, dar și altele. Desigur, vârful aisbergului în acest proces de eliberare a instituțiilor statului este Procuratura Generală. La nivel simbolic, această instituție deja a fost numită în societatea moldovenească drept „ultim bastion” al regimului oligarhic.

Este necesar de specificat că, deocamdată, aceste demisii și demiteri se referă doar la exponenții principali ai acestor instituții. Însă în aceste instituții sunt și alte persoane, din eșaloanele ierarhic inferioare, care la fel au făcut partizanat politic, cum ar fi secretarii generali sau secretarii de stat din ministere.

Pentru a se ajunge la un sistem democratic este foarte important, chiar crucial, cum va decurge cel de-al doilea proces – de constituire a instituțiilor politice de tip democratic. Acesta constă în faptul ca în fruntea instituțiilor să vină persoane competente și echidistante, care în activitatea lor nu se vor conduce de logica intereselor de grup sau de partid, dar vor contribui ca instituțiile statului să funcționeze după reguli clare și predeterminate.

Este esențial ca în Republica Moldova să nu se repete scenariul din anii 2009-2010, când în societate, de asemenea, era o speranță mare de schimbare, însă în realitatea am avut parte de înlocuirea unui sistem politic cu carențe democratice cu alt tip de sistem, mai nociv decât precedentul. Atunci elementele oligarhiei, formate în timpul conducerii lui Voronin, au ieșit la suprafața proceselor politice prin subordonarea politicului de către business. Or, în prezent, este foarte important ca vechiul sistem oligarhic să nu fie substituit cu alt sistem oligarhic, doar cu schimbarea actorilor politici.

Dacă Republica Moldova va reuși să desființeze sistemul oligarhic, atunci vom putea vorbi de revenirea statului în albia democratizării. Pentru a ajunge la un sistem democratic, Republica Moldova trebuie să implementeze prevederile Acordului de Asociere, în așa mod, sistemul oligarhic se va destructura de la sine. Pentru asta, se impune ca coaliția de guvernare să-și dorească franc o construcție democratică ireversibilă pentru Republica Moldova, dar să nu fie doar o coaliție ad-hoc împotriva lui Plahotniuc.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us