Cum caracterizați situația actuală a fondului locativ din municipiul Chișinău?
Blocurile locative și teritoriul adiacent sunt astăzi într-o stare deplorabilă. În primul rând, asociațiile nu au bani. Mie îmi este strașnic ce o să se întâmple cu acele blocuri care vor trece de la gestiunea municipală în asociații de condominiu. Nu există bani pentru reparații, nici pentru acoperișuri, nici pentru uși sau țevile care trebuie schimbate.
Ce capacități și atribuții au astăzi asociațiile de proprietari din capitală?
Asociațiile nu au posibilități să efectueze lucrări și ar fi bine ca să existe externalizarea anumitor servicii ca pe noi să ne ajute pe sector. Nimeni nu ne ajută în calitate de administratori de asociații de proprietari. Uneori merg la preturi și nu au nici un jurist cu care să mă consult. Dacă să vorbim că majoritatea administratorilor de blocuri locative sunt pensionari, ei sunt buni, sunt activiști, dar nu cunosc multe chestii. Pe mine permanent mă telefonează colegii ca să se consulte, deoarece ei nu știu cum să facă. Nimeni nu îi adună, nimeni nu le spune. Iar preturile ar trebui să facă acest lucru, și ca în alte state, ar trebui să existe primării a sectoarelor. Actualmente, preturile de sector nu sunt independente, nu au împuterniciri suficiente și nu pot să ajute. Primăria oferă ajutor doar blocurilor municipale și e discriminare. Să ne dea măcar niște materiale și să efectuăm lucrările cu forțele proprii.
Cu ce probleme se confruntă asociațiile de proprietari în opinia Dvs.?
Probleme sunt multe. Consumatorii vor tarife mai mici, iar administratorii au nevoie de resurse pentru întreținerea blocului. Una din probleme sunt datoriile pentru energia termică. Aceste datorii se formează artificial și ele sunt cu termen expirat, istorice. Asociația noastră deja de trei ani se judecă cu „Termoelectrica” și instanța îi dă dreptate lor. Se susține statul și nu cetățenii, care rămân pătimași. Cum pot acum să rezolv această situație când știu că există oameni care niciodată nu își vor putea achita datoriile, de unde să găsească acești bani, dar nu are nici de mâncare? Legiuitorul de multe ori nu se uită la asta. Până în 2016 legea permitea ca pentru căldura din sezonul de încălzire cetățeanul putea achita până la 1 august, adică 40 % în timpul iernii și restul, pe parcurs, iar acest lucru nu înseamnă datorie. Și din 2016 această lege s-a schimbat, iar pe noi „Termoelectrica” ne spune că avem datorii pentru anii 2014-2016. Noi avem diferite reguli de joc și posibilități diferite. E destul de complicat.
La noi în asociație sunt 21-23 de oameni care primesc compensații pentru încălzire și apă. Și în fiecare an sau odată la câțiva ani primăria schimbă regulamentul și i-am rugat să nu poarte acești oameni pensionari în fiecare an ca să depună cererea. Și așa-i de fericiți acești locatari când primesc această compensație.
Ce așteptări au locatarii de la asociațiile de proprietari și cum se implică ei la gestiunea comună a blocului în care locuiesc?
Consumatorul a devenit leneș și pasiv. Altă problemă este că multe persoane sunt plecate peste hotare și își dau apartamentul în locațiune și acestor chiriași nu le pasă. Acest lucru creează dezastru în blocuri. Ar trebui să existe poate niște campanii de informare care să-i educe pe locatari. A rămas încă mentalitatea post-sovietică, potrivit căreia ceilalți îți sunt obligați. Locatarul e proprietar al apartamentului său și eu, în calitate de administrator de bloc răspund de consumul comun și de toate rețelele și ceea ce este în apartament și relația cu vecinii este treaba locatarului. Locatarii au nevoie și de educație juridică.
Ce acțiuni considerați că ar trebui realizate pentru o gestiune mai bună a blocurilor locative din Chișinău?
Trebuie să fie oferite atât drepturi asociațiilor de proprietari, de a influența și consumatorii, dar și furnizori, ca să existe un parteneriat. Ne-am dori ca asociațiile de proprietari să aibă și anume drepturi, obligații și pârghii. Contractele între furnizor și consumator trebuie să fie diferite pentru persoanele fizice, pentru juridice și pentru asociații, dar ele sunt standarde. Trebuie prevăzute toate condițiile și să existe niște formulări care să explice ce înseamnă consumator, cine este furnizor, ce este energia electrică și cea termică, ca atunci când se ajunge în instanță să nu se interpreteze diferit. Eu susțin ideea ca preturilor de sector să ne ofere mai multe drepturi, pentru că multe lucruri s-au centralizat. La noi trebuie ca legea să fie în capul mesei. Atunci când aceste aspecte vor fi prevăzute în legea condominiului va fi mai simplu. Respectiv, așteptăm noua lege a condominiului, pentru că nu suntem de acord cu noua lege.
De asemenea, cu fiecare locatar trebuie să fie contract separat și să fie prevăzute toate momentele. Trebuie să fie oferite drepturi fiecărui locatar ca el singur să-și gestioneze serviciile. Este foarte greu să aduni multe date și sunt multe persoane care nu vin după facturi și nici nu le achită câte un an. Și unde să-i găsești, cu cine să faci contract dacă unii sunt plecați peste hotare? Înainte am vrut să facem adunare și nici 30 % din locatari nu vin și deja avem împuterniciți și nici ei măcar nu vin.
Oricum, trebuie de lucrat indiferent de orice situație, dar legiuitorul, statul, trebuie să creeze niște condiții.
Pentru conformitate, Ana-Maria Veverița