Noutăţi

Proiectul REDEMOS, participant la atelierul „Strategii de sprijinire a democrației în vecinătatea Uniunii Europene”

2023.09.05 Relații internaționale Maria Procopciuc Imprimă

 

În luna iulie, 2023, proiectul internațional de cercetare „REDEMOS: Reconfigurarea sprijinului UE pentru democrație – Către o demonstrație puternică în vecinătatea estică a Uniunii Europene (UE)”, a devenit parte integrantă a atelierului „Strategii de sprijinire a democrației în vecinătatea UE”.

Evenimentul a fost marcat în cadrul celei de-al 10-a ediții a Workshop-ului European de Studii Internaționale (EWIS 2023), care a avut loc la Amsterdam în perioada 12-14 iulie, 2023, sub egida Asociației Europene de Studii Internaționale (EISA).

Atelierul a fost susținut de către trei proiecte din cadrul Programului Horizon Europe: REDEMOS: Reconfigurarea sprijinului UE pentru democrație – Către o demonstrație susținută în vecinătatea estică a UE; SHAPEDEM-EU: Regândirea și remodelarea sprijinului UE pentru democrație în vecinătatea sa de est și de sud; EMBRACE: Îmbrățișarea schimbării – depășirea blocajelor și promovarea democrației în vecinătatea europeană.

Reunind trei consorții surori, care lucrează pe probleme similare legate de provocările democratice din vecinătatea UE, ne-am angajat împreună într-o călătorie de explorare a inovațiilor în abordarea acestor provocări și suport în progresul democratic. Atelierul a fost desfășurat cu susținerea partenerilor și a membrilor echipei de proiect REDEMOS: profesorul Theofanis Exadaktylos de la Universitatea din Surrey și doctorul Mădălina Dobrescu de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie. În același timp, alți participanți din consorțiul REDEMOS au fost: doctorul Marina Rabinovici de la Școala de Economie din Kiev, experții Diana Ranga-Enachi și Mihai Țurcanu de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Republica Moldova și Arusyak Aleksanyan și Ashot Aleksanyan de la Universitatea de Stat din Erevan”, se spune într-un comunicat de presă difuzat de către echipa de proiect REDEMOS.

Atelierul a urmărit să exploreze legătura dintre problemele actuale și provocările în adresa democratizării și democrației în general, precum și să stabilească o platformă pentru a integra perspectivele colective, a genera discuții și a dezvolta sinergii pentru avansarea misiunii noastre comune – de a contribui la consolidarea progresului democratic în vecinătatea UE și nu numai.

Diana Enachi și Mihai Țurcanu au prezentat în cadrul atelierului comunicarea cu titlul „Despre ideea de democrație astăzi și cum poate contribui Europa de est la dezvoltarea sa”. În cadrul acelei comunicări, autorii au făcut o analiză a conceputului de democrație prevalent astăzi în Occident și a modului în care democrația liberală – ca set de valori și viziuni, se raportează la alte seturi de valori și viziuni – în special din Europa de est – și care pretind și ele să reprezinte ideea de democrație. Cercetarea analizează totodată modul în care democrația liberală se raportează la ideea de democrație în general – la diferitele etape ale evoluției sale.

Proiectul internațional de cercetare „REDEMOS: Reconfigurarea sprijinului UE pentru democrație – Către o demonstrație puternică în vecinătatea estică a Uniunii Europene (UE) se desfășoară din ianuarie 2023 până în decembrie 2025, și este condus de către Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU) și reunește în total 11 instituții academice și de cercetare - șase universități, patru grupuri de reflecție independente (inclusiv IDIS „Viitorul” din Republica Moldova) - și o întreprindere mică și mijlocie din întreaga Europă. REDEMOS analizează în profunzime întreaga gamă de regimuri politice și de guvernanță din vecinătatea estică a UE, de la democratizarea defectuoasă în unele țări la regresul democratic și chiar autoritarismul represiv în altele. REDEMOS își propune să deschidă noi drumuri și să sugereze o revizuire a conceptualizării, elaborării politicilor și punerii în aplicare a democrației în vecinătatea estică a UE.

Obiectivul general al REDEMOS este de a dezvolta un set de instrumente politice inovatoare pentru a face ca politicile UE de sprijinire a democrației să fie mai eficiente, eficace și durabile. Rezultatele proiectului vor varia de la un set de date holistice, care rezumă acțiunile și programele anterioare de sprijinire a democrației, la un set de documente de lucru, documente de politică, articole de blog, rapoarte vizuale, precum și ateliere de lucru, conferințe și altele. Totodată, rezultatele vor fi orientate spre creșterea implicării și participării cetățenilor în modelarea viitoarelor structuri democratice în vecinătatea estică a UE.

Proiectul internațional de cercetare REDEMOS este finanțat prin programul de cercetare și inovare Orizont Europa al UE în baza acordului de grant nr. 101061738. Universitatea parteneră asociată din Surrey a primit finanțare din partea Agenției pentru Cercetare și Inovare din Regatul Unit (UKRI) în cadrul garanției de finanțare Horizon Europe a guvernului Regatului Unit sub grantul 10040721. Universitatea parteneră asociată din St. Gallen a primit finanțare de la Secretariatul de Stat pentru Cercetare, Inovare și Educație din Elveția (SERI). Viziunile și opiniile exprimate sunt, totuși, numai ale autorilor și nu reflectă neapărat cele ale Uniunii Europene, UKRI și SERI. Nici Uniunea Europeană, nici UKRI sau SERI nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us