Noutăţi

IDIS „Viitorul” a instruit reprezentanții ai administrației centrale și locale cu privire la procesul de achiziție publică

2025.08.14 Achiziţii publice Maria Procopciuc Imprimă

 

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS) a organizat marți, 12 august, 2025, o instruire cu privire la procesul de achiziție publică, de la planificare la executarea contractului, pentru autoritățile publice centrale și locale de nivelul I și II. Instruirea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Guvernare deschisă pentru cetățeni implicați”, implementat de către IDIS „Viitorul” cu sprijinul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă Europa (OGP EU) prin intermediul Programului „UE pentru Integritate” în Parteneriatul Estic, finanțat de Uniunea Europeană (UE).

La sesiune au participat aproape 40 de primari, contabili și specialiști în achiziții publice din raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, Bălți, Cahul, Căușeni, Criuleni, Ialoveni, Strășeni etc. Scopul instruirii a fost de a consolida capacitățile autorităților publice și de a îmbunătăți competențele specialiștilor în achiziții și membrilor grupurilor de lucru care să asigure un proces de achiziție publică transparent, eficient și în conformitate cu toate rigorile legale. Instruirea a urmărit înțelegerea principiilor fundamentale ale achizițiilor publice; respectarea cerințelor legale la fiecare etapă a procesului de achiziție, prevenirea erorilor și neregulilor în procesul de achiziție, dar și îmbunătățirea calității și eficienței utilizării resurselor publice.

„Din 2015, IDIS „Viitorul” se implică activ și consecvent în domeniul achizițiilor publice, devenind un partener de încredere în promovarea transparenței și eficienței în acest sector. În decursul acestor zece ani, am contribuit la modernizarea proceselor de achiziție din țară, sprijinind atât autoritățile, cât și societatea civilă, prin consolidarea capacităților de monitorizare și prin implicarea directă în etapele-cheie ale reformelor. Domeniul achizițiilor publice, extrem de complex și puternic reglementat, necesită vigilență și expertiză, iar misiunea noastră a fost și rămâne aceea de a susține un sistem echitabil, transparent și orientat spre rezultate”, a declarat Carolina Ungureanu, vicedirectoare IDIS „Viitorul”.

Trainer a fost Diana Enachi, expertă în achiziții publice la IDIS „Viitorul”, care a abordat cadrul legal în materie de achiziții, etapele procesului de achiziție, pragurile și procedurile, documentația de atribuire, publicarea și realizarea achizițiilor în sistemul electronic, procedurile de atribuire a contractelor, contestarea etc.

„IDIS „Viitorul” are în vizor monitorizarea achizițiilor, capacitarea autorităților contractante, autorităților locale și centrale, inclusiv operatorii economici, dar și alții care își doresc să-și îmbunătățească cunoștințele în domeniul achizițiilor publice. Instruirea de astăzi este un exemplu în acest sens. Monitorizăm și politicile în domeniul achizițiilor, urmărim orice modificare, ajustare, amendare a cadrului legal, elaborarea unor politici noi și venim cu recomandări și propuneri de îmbunătățire”, a spus Diana Enachi.

Participanții la instruire au venit să cunoască care sunt erorile pe care administrațiile publice și autoritățile contractante le comit cel mai frecvent la realizarea procedurilor de achiziții, pentru a le evita pe viitor, dar și cum pot fi evitate unele contestațiile depuse de agenții economici.

„Din păcate nu am specialist în achiziții publice în primărie și de aici vine și necesitatea de a participa eu la instruiri și a mă documenta cum să fac achiziții publice corecte, pentru că până la urmă toată răspunderea deplină îmi revine mie, pentru că eu semnez procedura în calitate de primar responsabil. Vom avea și legea nouă despre care trebuie să cunoaștem multe, să nu dăm greș, dar să devenim corecți și eficienți”, susține Tatiana Gălățeanu, primara satului Giurgiulești, raionul Cahul.

„A fost o instruire foarte necesară pentru mine ca primar, pentru specialiștii în achizițiile publice, să aflăm ce mai este nou în domeniul achizițiilor publice. Legislația în domeniu este una flexibilă, se schimbă frecvent și noi trebuie să fim informați despre toate schimbările legislative, noile cerințele, ca să le putem aplica mai bine în practică”, a spus Marcel Bobeica, primarul comunei Gangura, raionul Ialoveni.   

„Asemenea seminare sunt utile chiar și pentru autoritățile cu o vastă experiență, deoarece situațiile cu care se confruntă fiecare autoritate sunt diferite, dar pot fi și similare, și învățăm cum să procedăm. Din practica și experiența fiecăruia putem învăța”, a menționat Valentina Grițai, specialistă principală a Secției Achiziții Publice din cadrul Primăriei municipiului Bălți.

„Ne interesează aspectele noi ale domeniului achiziții publice, dificultățile procedurilor de achiziții publice din practica altor autorități și mecanisme de rezolvare a problemelor apărute, eventual dacă vom întâlni cazuri similare”, a afirmat Elena Lupan, specialistă principală a secției achiziții publice din cadrul Consiliului raional Criuleni.

Proiectul „Guvernare deschisă pentru cetățeni implicați” este implementat în perioada aprilie 2025 – ianuarie 2026. Inițiativa răspunde unor provocări esențiale în asigurarea bunei guvernări și urmărește sporirea transparenței și principiului de co-creare în procesul decizional la nivel local. Totodată, proiectul își propune să contribuie la îmbunătățirea transparenței și accesului la date deschise privind achizițiile autorităților publice. Activitățile planificate vizează fortificarea capacităților a funcționarilor publici, responsabili de realizarea achizițiilor publice, ateliere practice dedicate guvernării deschise, oferirea de mentorat pentru autorități publice locale.

În cadrul proiectului vor fi organizate lecții publice cu studenți, o campanie de informare prin distribuirea infograficelor și materialelor informative care să ajute cetățenii în accesarea informațiilor publice și participare activă în procesul decizional. Proiectul are menirea de a contribui la sporirea transparenței, a încrederii civice și a responsabilizării instituțiilor publice din Republica Moldova. De asemenea inițiativa sprijină parcursul de integrare europeană al Republicii Moldova și consolidează reformele durabile în domeniul guvernării deschise.

Acest comunicat de presă a fost scris în cadrul proiectului „Guvernare deschisă pentru cetățeni implicați”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS), cu sprijinul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă Europa (OGP EU) prin intermediul Programului „UE pentru Integritate” în Parteneriatul Estic, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul acestui material reprezintă în întregime responsabilitatea IDIS „Viitorul” și nu reflectă neapărat pozițiile OGP EU sau ale UE.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us