Reflecții & Reflexii

În 20 de ani Republica Moldova a beneficiat de un suport financiar extern în mărime de 37,8 miliarde lei

În ultimii 20 de ani Moldova a beneficiat de un suport financiar extern în mărime de 37,8 miliarde lei, dintre care 56% sau 21,3 miliarde lei sub formă de granturi și 16,5 miliarde lei creșterea netă a împrumuturilor externe. Tot în această perioadă cheltuielile Bugetului de Stat au constituit 388 miliarde lei, iar 9,7% au fost acoperite din sursele externe, mai exact 5,5% din granturi și 4,2% din împrumuturi. Astfel fiecare al 10-lea leu cheltuit de Guvern în ultimii 20 de ani a fost din surse externe.

Luăm granturi că să întoarcem împrumuturi

În opinia mea o perioadă interesantă este 2001-2006, când suportul extern în Bugetul de stat a fost ZERO, dar cu o nuanță interesantă. În această perioadă noi am obținut 1,4 miliarde lei sub formă de granturi și totodată am redus datoria externă a Moldovei cu 1,34 miliarde lei. De fapt am luat granturi pentru a întoarce împrumuturile externe.

Doar granturi fără împrumuturi

Anii 2007-2008 sunt anii când Republica Moldova s-a bucurat de un suport extern în mărime de 2,2 miliarde lei, dintre care 93% sau 2,04 miliarde lei a fost sub formă de granturi. Această perioadă a fost precedată de angajamentele pro-europene ale guvernării de atunci și suportul european nu a întârziat să vină.

Buget menținut de suportul extern

Criza din 2008 a lovit puternic Republica Moldova și fără un suport extern ar fi fost imposibil onorarea obligațiilor Guvernului față de cetățeni. În anul 2010 cheltuielile Bugetului de Stat în proporție de 24% au fost acoperite din surse externe. Este mărimea record a suportului financiar extern, fiecare al patrulea leu cheltuit de Guvern a provenit din Granturi sau împrumuturi externe.

Epoca de Aur a suportului extern

Perioada 2011-2014 poate fi considerată epoca de aur a suportului financiar extern. Moldova a beneficiat de 13,1 miliarde lei suport extern, dintre care 71% sau 9,34 miliarde lei sub formă de granturi și doar 3,76 miliarde lei sub formă de împrumuturi. În anul 2014 Granturile au atins nivelul record de 3% din PIB, indicator de 2,5 ori mai mare decât media în toți cei 20 de ani. Apropierea de Uniunea Europeană și disponibilitatea UE de a ne ajuta se vede foarte clar în graficul atașat la articol.

Epoca împrumuturilor

După jaful bancar din 2014 și prestația proastă a autorităților în recuperarea banilor furați, autoritățile Moldovei și-au pierdut credibilitatea față de partenerii externi, iar în perioada 2016-2017 suportul extern a fost dominat de împrumuturi. Astfel Moldova a beneficiat  de un suport financiar extern de 9,6 miliarde lei, dintre care 75% sau 7,2 miliarde lei sub formă de împrumuturi și doar 2,4 miliarde lei sub formă de granturi.

Izolarea Moldovei pe plan extern

În istoria Moldovei perioada 2018-2019 va fi descrisă ca perioadă de izolare financiară și politică externă. Suportul financiar extern până în septembrie 2019 se ridică la doar 1,37 miliarde lei, cea ce constituie 1,5% din cheltuielile Bugetului de Stat, valoare minimă de după 2008. Este perioada când Moldova nu poate accesa nu doar granturi dar și împrumuturi externe. Sper foarte mult că acest blocaj extern va fi depășit cu succes în perioada imediat următoare.

Moldova fără suport extern poate supraviețui, dar nu se poate dezvolta

Poate Moldova să supraviețuiască fără suport financiar extern? De supraviețuit da, de dezvoltat nu.

În lipsa uni suport financiar extern Guvernul poate să-și onoreze obligațiile sale sociale, salariale și de întreținere curentă a instituțiilor. Însă acest lucru se realizează din contul investițiilor în infrastructură. Altfel spus toți banii îi ”mâncăm” și ne distrugem infrastructura. Drept ilustrație voi da Fondul Rutier.

În strategia de dezvoltare a drumurilor naționale Moldova s-a bucurat de un suport financiar extern, dar și s-a obligat să aloce 80% din accize pentru drumuri. Această obligațiune noi am îndeplinit-o doar 3 ani (2012-2014), apoi am redus cota defalcată de 2,5 ori până la 32% în loc de 80%. Drept consecință în 5 ani ”mâncat” 5,1 miliarde lei, bani care conform legii trebuiau să fie direcționați către drumuri. Doar în 2019 Fondul Rutier va obține cu 1,63 miliarde lei mai puțin decât prevede cadrul legal existent și angajamentele noastre față de partenerii externi. Tot în această perioadă suportul extern conform strategiei elaborate împreună cu parteneri noștri trebuia să fie în mărime de 12 miliarde lei, iar în realitate noi am obținut doar sume nesemnificative.

Deci în 5 ani noi am lipsit infrastructura rutieră de 17 miliarde lei investiții, dintre care 5,1 miliarde i-am sustras pentru plata pensiilor și salariilor.

Pe alte capitole investiționale situația este la fel. Deci fără suport financiar extern Moldova este nevoită ca toți banii destinați dezvoltării infrastructurii să-i sustragă pentru plăți sociale.

Restabilirea relațiilor cu partenerii extern și buna guvernare sunt prioritățile de bază ale fostei, actualei și viitoarei guvernări.

Fără de aceasta Republica Moldova nu are nici o șansă să scape de eticheta celei mai sărace țări din Europa.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us