Noutăţi

În Republica Moldova continuă să fie mai mare numărul femeilor decât al bărbaților, analiză

2024.03.01 Social Maria Procopciuc Imprimă

 

În Republica Moldova continuă să fie mai mare numărul femeilor decât al bărbaților. Până în 2010 migrația femeilor a influențat raportul, iar în ultimii ani se evidențiază o migrație mai puternică a bărbaților. Astfel, diferența dintre numărul bărbaților și cel al femeilor nu este atât de semnificativă. Totodată, structura studiilor femeilor ocupate în economia națională se deosebește puternic de cea a bărbaților. În cazul femeilor domină studiile superioare, iar în cazul bărbaților – cele profesionale. Despre aceasta a comunicat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 1 martie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, care a oferit și unele date ale unui sondaj realizat de către CBS Research, la comanda IDIS „Viitorul”, finanțat de către Fundația Universitară a Mării Negre din București, care va fi prezentat săptămâna viitoare.

Femei la 1000 de bărbați. În 1970 la o mie de bărbați reveneau 1147 de femei. Treptat femeile au ajuns să fie mai puține la un număr decât bărbații, dar niciodată nu au fost la egal s-au mai jos. În 2010 erau deja 1069 la o mie de bărbați. După 2010 a început din nou să crească numărul femeilor, ajungând în 2020 la 1094, iar în 2023 la 1116 femei la o mie de bărbați.

Bărbați la 1000 de femei. În 1970 erau 872 de bărbați la o mie de femei. Numărul lor a crescut până la 935 în 2010. Din 2010 și până în 2023 a scăzut la 896 numărul bărbaților raportat la o mie de femei. „Unul dintre factorii care determină această creștere a numărului de femei este și faptul că în ultimii ani se evidențiază o migrație mai  puternică a bărbaților. Până în 2010 a influențat migrația femeilor, acum se evidențiază migrația bărbaților”, a declarat Veacesav Ioniță.

Bărbați la 1000 de femei după grupe de vârstă. La general, până la vârsta de 24 de ani domină bărbații, după 25 de ani și până peste 85 de ani domină femeile. În primii patru ani de viață sunt 1075 de bărbați la o mie de femei; în primii nouă ani de viață – 1062; în primii 19 ani – 1045; iar în primii 24 de ani – 1006. În categoria de vârstă 25-29 de ani sunt 980 de bărbați la o mie de femei; 35-39 de ani – 986; 45-49 de ani – 944; 55-59 de ani – 867; 65-69 de ani – 685; 75-79 de ani – 525; peste 85 de ani – 427. „După 55 de ani avem o situație în care bărbații din Republica Moldova brusc încep a dispărea. După 80 de ani avem 5 femei la 2 bărbați”, susține expertul.

Top 10 ramuri ale economiei naționale cu cea mai mare pondere a femeilor. Fabricarea îmbrăcămintei – 89%; asistența socială – 86%; îngrijire medicală – 84%; poștă și curierat – 79%; biblioteci, arhive, muzee – 79%; învățământ – 77%; industria prelucrare a pielei – 77%; activități juridice și de contabilitate – 74%; turism – 72%; sectorul financiar – 71%.

Top 10 ramuri ale economiei naționale cu cea mai mică pondere a femeilor. Extracția de petrol și gaze naturale – 6%; construcții – 13%; activități de investigație și protecție – 13%; silvicultură – 15%; reparația și întreținerea mașinilor și echipamentelor – 16%; transporturi terestre – 18%; comerțul cu autovehicule – 18%; construcții metalice – 18%; colectarea, tratarea deșeurilor – 21%; transportul de apă – 22%.

Regiunile cu cea mai mare pondere a femeilor angajate oficial: Nisporeni – 62,3%; Fălești – 62,1%; Sângerei – 61,3%; Ungheni – 59,5%; Cantemir – 59,1%.

Regiunile cu cea mai mică pondere a femeilor angajate oficial: municipiul Chișinău – 51,5%; Ialoveni – 50,9%; Anenii Noi – 50,4%; Basarabeasca – 50,3%; Cimișlia – 50,1%. Media națională este de 53,3%. „Nu avem nici un raion unde să fie angajați oficial mai mulți bărbați decât femei. Oficial lucrează mai mult femeile. În prezent, în construcții, cel mai mare număr este al lucrătorilor care nu lucrează oficial și acolo sunt foarte mulți bărbați. Femeile mai puțin sunt dispuse să lucreze neoficial. Femeile în generale sunt angajate în sectorul public”, potrivit economistului.

Ponderea tinerilor de 19-21 de ani, care merg la o instituție de învățământ superior. În 2010, înclinația bărbaților de a face studii a fost de 24,2%, a femeilor – de 32,5%. În 2015, raportul a fost de 23,1% pentru bărbați și de 33,3% pentru femei. În 2020 – 25,6% pentru bărbați și 36,4% pentru femei. În 2022, 27,5% pentru bărbați și 38,5% pentru femei. „Fetele merg să facă o facultate cu 40% mai activ decât băieții. Este o diferență foarte mare și se menține pe parcursul a multor ani”, a afirmat analistul economic.

Populația ocupată după nivelul de instruire. Superior: bărbați – 24,5%, femei – 32,3%; mediu de specialitate: bărbați – 11,3%; femei – 16,9%; secundar profesional: bărbați – 28,3%, femei – 17,6%; liceal, mediu general: bărbați – 15,4%, femei 16,7%; gimnazial: bărbați – 20,2%; femei – 16,3%; primar sau fără școală: bărbați – 0,2%, femei – 0,2%. „Numărul populației ocupate este mai mare decât numărul salariaților. Structura studiilor femeilor ocupate în economia națională se deosebește destul de puternic de cea a bărbaților. În cazul femeilor domină studiile superioare, în cazul bărbaților – studiile profesionale”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Ponderea femeilor în structura populației ocupate după nivelul de instruire: superior – 55,4%; mediu de specialitate – 58,6%; secundar profesional – 36,9%; liceal, mediu general – 50,5%;  gimnazial – 43,2%; primar sau fără scoală – 50%.

Salariul mediu lunar brut. În 2013 femeile aveau un salariu de 3500 de lei, iar bărbații – 3900 lei. În 2015, femeile aveau 4200 de lei, iar bărbații – 4900. În 2020, femeile primeau 7400 de lei, iar bărbații – 8600. În 2022, femeile au avut un salariu egal cu 9600 de lei, iar bărbații – cu 11400 lei. „Situația în ultimii zece ani s-a înrăutățit. Dacă în 2013 salariile femeilor erau mai mici cu 13% decât a bărbaților, în 2022 a ajuns să fie mai mic cu 18,3%. Profesiile unde lucrează femeile sunt mai prost plătite”, a spus expertul.

Așteptările salariale ale bărbaților și ale femeilor din Republica Moldova pentru a nu pleca peste hotare. Bărbații din categoria de vârstă 18-25 de ani vor 18110 lei, iar femeile – 18600. Bărbații de la 26 la 40 de ani vor un salariu de 19520 de lei, iar femeile – de 16910. Bărbații de la 41 la 55 de ani își doresc un venit egal cu 18360 de lei, iar femeile – cu 16910. Bărbații cu vârsta între 56 și 70 de ani vor venituri de 16040 de lei, iar femeile – de 16970. Bărbații de peste 71 de ani vor venituri de 16010 lei, iar femeile – de 17120 de lei. Media națională este pentru bărbați de 17950 de lei și de 17100 pentru femei.

Zece localități cu cele mai multe femei: s. Topala, Cimișlia – 140 de femei la o sută de bărbați; s. Redi Ceresnovat, Soroca – 138 de femei la o sută de bărbați; s. Maramonovca, Drochia – 135 de femei la o sută de bărbați; s. Sauca, Onița – 131 de femei la o sută de bărbați; s. Drochia, Drochia – 130 de femei la o sută de bărbați; s. Frumușica, Florești și or. Călărași – 129 de femei la o sută de bărbați; or. Cantemir, s. Codrul Nou, Telenești și s. Caneazecva, Leova – 128 de femei la o sută de bărbați.

Zece localități cu cei mai mulți bărbați: s. Ivancea, Orhei – 132 de bărbați la o sută de femei; s. Cățăleni, Hâncești – 124 de bărbați la o sută de femei; s. Vascăuți, Florești – 121 de bărbați la o sută de femei; s. Zberoaia, Nisporeni și s. Bogzești, Telenești – 120 de bărbați la o sută de femei; s. Bălănești, Nisporeni și orășelul Cricova din municipiul Chișinpu – 117 bărbați la o sută de femei; s. Horodiște, Râșcani și s. Izvoare, Sângerei – 116 bărbați la o sută de femei; s. Samananca, Orhei – 115 bărbați la o sută de femei.

-----------------------------------

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993, care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe Facebook - https://www.facebook.com/IDISViitorul ;
Abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube - https://www.youtube.com/@idisviitorul8539

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us