Noutăţi

ANB și asociațiile de business își propun să combată corupția

2017.11.18 Economie Victor Ursu Imprimă

Fenomenul corupţiei afectează sectorul privat din Republica Moldova. Deși, adesea, acesta este perceput ca participant la corupție, marea majoritate a întreprinderilor sunt în primul rând victimele fenomenului. Or, combaterea reprezintă o sarcină dificilă, în special pentru companiile mici și mijlocii cu resurse limitate. În pofida acestui fapt, participarea sectorului privat în lupta împotriva corupției este cheia succesului. Companiile au motive întemeiate să-și asume un angajament clar față de integritate și să devină parte a soluției în lupta împotriva corupției, cu suportul Center for International Private Enterprise (CIPE).

Agenda Națională de Business și-a stabilit un șir de priorități care au menirea să contribuie la eradicarea fenomenului corupției. Printre cele mai importante se numără: diminuarea contactului direct cu funcționarii publici, debirocratizarea serviciilor publice prestate businessului, consolidarea transparenței procesului decizional, transparentizarea achizițiilor publice, trecerea de la controlul punitiv la controlul informativ.

”Businessul nu implementează standarde, programe, proceduri interne destinate să-l ajute în cazurile actelor de corupție. Potrivit sondajului, practica elaborării și implementării programelor și instrumentelor anticorupție în sectorul privat nu este uzuală pentru antreprenorii din Republica Moldova. Companiile nu au proceduri prin care să fie prevenită și sancționată mita, nu au elaborate un Cod/Ghid intern de etică în afaceri pentru angajații săi, nu aplică norme de audit suficiente pentru a facilita prevenirea și descoperirea actelor de corupție. Cele mai eficiente instrumente de combatere a corupție pentru companii sunt standardele de guvernanță corporativă  și de conformare anticorupție, inclusiv standardul internațional ISO 37001:2016”, a explicat juristul IDIS Viitorul, Viorel Pîrvan în cadrul prezentării strategiei de comunicare pentru combaterea corupției. 

La rândul său, economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță a declarat: ”Companiile mici și mijlocii trebuie să se asocieze și să acționeze solidar la abuzurile funcționarilor publici. Lupta trebuie dusă prin intermediul asociațiilor și nu de fiecare în parte. Prin asociere companiile mici devin la fel de puternice contra corupției ca și companiile mari”.

În concluzie, participanții la eveniment au precizat că, respectarea legilor este doar un prim pas, deoarece conformitatea depășește ceea ce este impus de lege. Conformitatea configurează cultura etică a unei companii, ce reprezintă un set de atitudini, valori, obiective și practici împărtășite, care încurajează comportamentul etic în atingerea scopurilor unei companii. Edificarea unei culturi eficiente nu se bazează exclusiv pe interzicere și pedeapsă, ci presupune un angajament al conducerii companiei și angajaților de a se comporta în activitatea lor și de a-și exercita competențele într-un mod etic, chiar și atunci cînd nimeni nu exercită un control asupra lor.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us