Anunțuri

Anunț de intenție pentru iluminarea arhitecturală a Muzeului de istorie și etnografie din orașul Călărași

2020.05.15 Achiziţii publice Ana-Maria Veverița Imprimă

 

Primăria orașului Călărași în parteneriat cu IDIS „Viitorul” implementează proiectul „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”. Proiectul este finanțat de către Comisia Europeană în cadrul Programului regional de vecinătate estică în sprijinul inițiativei emblematice a Parteneriatului Estic privind dezvoltarea urbană durabilă. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea eficienței iluminatului public și a siguranței locuitorilor din orașul Călărași. Printre cele mai relevante activități incluse în proiect sunt: renovarea sistemului de iluminat stradal; iluminatul arhitectural al unei clădiri; implementarea sistemului de management al energiei; organizarea meselor rotunde tematice; elaborarea și publicarea articolelor privind problemele urgente în domeniul eficienței energetice etc.

În calitate de obiectiv cu relevanță culturală și arhitecturală propus pentru iluminarea arhitecturală a fost identificată clădirea Muzeului de istorie și etnografie din orașul Călărași. Clădirea reprezintă în sine o construcție în două nivele cu suprafața la sol de aproximativ 161 m2. Sarcina generală este implementarea proiectului de execuție elaborat de către Primăria orașului Călărași.

Pentru contractarea lucrărilor Primăria orașului Călărași urmează să aplice procedura de negociere în conformitate cu regulile Uniunii Europene de achiziție PRAG 2016. În acest sens, companiile interesate sunt invitate să expedieze un mesaj prin care comunică intenția de a participa la procedura de negociere a contractului pe adresele de e-mail: info@calarasi-primaria.md și smolenschi.cristina@yahoo.com.

Criterii față de companii:

  • Experiență de minim trei ani în implementarea proiectelor de iluminat public arhitectural;
  • Rezidentă în Republica Moldova;
  • Nu există motive de respingere în conformitate cu prevederile specificate în secțiunea 2.3.3.1 și 2.3.3.2 din PRAG 2016.

Companiile interesate care corespund criteriilor indicate sunt rugate să expedieze un mesaj electronic pe adresele: info@calarasi-primaria.md și smolenschi.cristina@yahoo.com până la data de 27.05.2020 în care să comunice interesul în implementarea proiectului dat. La mesaj trebuie să fie anexat certificatul de înregistrare al companiei și portofoliul fotografic care demonstrează experiența de minim trei ani în realizarea acestui tip de proiecte.

Persoana de contact: Cristina Smolenschi, tel. +373 79400589.
 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us