Banii trimiși acasă de către moldovenii care muncesc peste hotare au un impact major pentru economia țării. În ultimii 25 de ani, ei au trimis în țară 56,5 miliarde de dolari (mlrd/USD). În prezent, aproape 14% din veniturile bugetului public național provin din aceste resurse. Timp de 15 ani consecutivi, acestea au depășit totalul salariilor plătite în țară, iar timp de zece ani au fost mai mari decât volumul exporturilor Republicii Moldova. Sunt informații transmise de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, vineri, 15 august, 2025, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, în contextul zilelor diasporei desfășurate în Republica Moldova.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, volumul transferurilor de valută în favoarea persoanelor fizice, prin sistemul bancar, pentru prima jumătate a anului curent, în valoare anuală a ajuns la circa 1,58 mln/USD, iar cei mai mulți bani moldovenii din diasporă i-au trimis acasă a fost în 2022 – 1,74 mln/USD. Estimativ în prima jumătate a anului curent, în valoare anuală, volumul de bani pe care moldovenii de peste hotare l-ar fi trimis acasă este de 3,5 mlrd/USD, dintre care transferați oficial – 1,6 mlrd/USD, iar neoficial, prin rude – 1,9 mlrd/USD. Veaceslav Ioniță susține că ar fi trei modalități prin care moldovenii trimit bani acasă: transferurile prin sistemul bancar; cardurile străine lăsate rudelor de acasă; și banii aduși personal sau transmiși prin rude.
Expertul spune din 2000 și până în 2024 în Republica Moldova s-au importat peste 600 de mii de autoturisme și au fost făcute circa 7 mln de vizite ale moldovenilor peste hotare în mod individual. Aceste două elemente înseamnă că iese masiv valută din țară. Astfel, în prima jumătate a anului curent, în valoare anuală, s-au vândut 3,1 mlrd/USD. Un record absolut, însă și un paradox. „Remitențele de peste hotare scad al treilea an consecutiv, iar vânzările de valută din partea persoanelor fizice cresc de zece ani. Dacă până în 2022 diferența era de 700-750 mld/USD, banii care intrau în țară, din 2023 avem o diferență enormă. În acest an va fi o diferență de 1,5 mlrd/USD. Această diferență mare este legată și de faptul că o parte din bani sunt aduși de către ucraineni în Republica Moldova”, a spus expertul.
Economistul afirmă că dacă în prima jumătate a anului volumul de bani pe care moldovenii l-ar fi trimis acasă este de 3,5 mlrd/USD, atunci din 2000 și până în prezent, timp de 25 de ani, s-au trimis 56,5 mlrd/USD. La valoarea anului 2025 – 151,6 mlrd/USD. Intrările oficiale de valută pentru persoanele fizice au fost 30 mlrd/USD, iar vânzările oficiale – 48 mlrd/USD. Astfel, 18 mlrd/USD au intrat în țară pe alte căi.
Analistul economic a menționat că în 2013, diaspora a trimis acasă 3,3 mlrd/USD, iar volumul salariilor plătite în țară a fost de 1,8 mlrd/USD. Din 2003 și până în 2018, volumul remitențelor a fost mai mare de peste două ori decât salariile achitate în Republica Moldova. În 2025, salariile plătite în Republica Moldova sunt estimate la 5,4 mlrd/USD, iar transferurile de peste hotare – la 3,5 mlrd/USD. În 2008 exporturile Republicii Moldova au fost de 1,6 mlrd/USD, iar transferurile diasporei – 2,7 mlrd/USD. Din 2005 și până în 2014, timp de zece ani, banii trimiși acasă de către moldoveni au fost mai mulți decât banii câștigați din exporturi. În acest an, având o scădere a exporturilor, remitențele vor fi tot mai mari decât banii câștigați din exporturi.
Întrebându-se cât din bugetul public național este format din banii diasporei, Veaceslav Ioniță a declarat că între 2000/2005 a fost 15,5%; între 2005/2009 – 22,5%; 2010/2014 – 22,1%; 2015/2019 – 16,6%; 2020/2024 – 13,4%. Cu referire la transferurile de peste hotare raportate la PIB, a specificat că în 2000 au reprezentat 19,6%; în 2006 – 47%; 2011 – 32,6%; 2015 – 23,6%; 2020 – 21,6%; 2024 – 18,4%. „În perioada 2005/2015, practic fiecare al patrulea leu din bugetul țării era venit din diasporă. Astăzi, fiecare al șaptelea leu pe care îl are bugetul public național este de la moldovenii care muncesc peste hotare și au trimis bani acasă”, a conchis expertul.
Prezentarea PDF poate fi accesată aici:
IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993, care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.
Urmărește-ne pe: Facebook; Instagram; Linkedin; Telegram; Youtube; Tiktok.