Noutăţi

Ce este bugetare participativă? Metodologia implementării bugetării participative, seminar 2

2024.07.15 Bugetare Participativă Maria Procopciuc Imprimă

 

În data de 12 iulie 2024, la IDIS „Viitorul”, s-a desfășurat al 2- lea seminar întitulat: ”Ce este bugetare participativă? Metodologia implementării bugetării participative”. În cadrul evenimentului respectiv au participat circa 25 de reprezentanți din cadrul APL, ONG-uri regionale, din  toate regiunile țării.  

Seminarul a acoperit subiecte precum mecanismele bugetării participative: obiective, reguli, calendar, ariile de competență, îndeosebi s-a axat și pe metodologia desfășurării trainingurilor BP pentru elevi  acestea fiind urmate de o sesiune de întrebări, discuții și sinteze.

În calitate de moderatori, au fost implicați experții IDIS „Viitorul”: Liubomir Chiriac, Manager proiect, director executiv, IDIS Viitorul, Ana Znăceni, expert fundraising, Nicoleta Gherman, expert tineret, Pavel Vintilă, expert tineret. În cadrul seminarului de lucru partea teoretică a fost întărită de un șir de activități practice și de simulare, astfel participanții au avut ocazia să își aleagă o arie de competență, să formeze echipe în care vor dezvolta o idee de proiect, care va fi scris și aprobat de grup și prezentat întregii audiențe a seminarului. Acest exercițiu s-a încheiat cu votarea și selectarea proiectului câștigător. Un interes sporit au manifestat față de activitățile de simulare a lucrului cu tinerii implicați în proiecte de bugetare participativă, ceea ce a dus la o mai bună cunoaștere a participanților .

În contextul dat, Uscatu Galina, primar în satul Negurenii Vechi, raionul Ungheni, a menționat că „Instruirea de astăzi are mare impact pentru mine și ceea ce astăzi am auzit, pentru mine este totul nou și sper ca pe viitor să facem și noi acest pas, pentru care ne asumăm niște responsabilități, dar sper să fiu înțeleasă și de consiliu și să putem merge pe ideea aceasta.”

Guzo Tatiana, specialistă superioară în cadrul primăriei Anenii Noi: „Eu cred că orașul Anenii Noi ar putea implementa și separat un program de bugetare participativă exclusiv pentru tineri, și v-aș recomanda să vă extindeți aria de acoperire geografică și să veniți și la Anenii Noi, fiindcă potențial este și în contextul în care avem deja experiență cu bugetarea participativă pentru maturi la care a participat, la o ediție, un grup de tineri și au câștigat un proiect, credem că o să reușim să implementăm și pentru tineri”

Seminarul s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova” și este sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de AGORA CENTRAL EUROPE, IDIS „Viitorul” și Primăria s. Budești, Primăria or. Ialoveni, Primăria or. Strășeni

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us