Arhiva video

Dezbateri economice: Ion Muntean și Nicolae Zaharia despre eficiența energetică

2016.12.22 Economie admin Imprimă
https://youtu.be/YepHXASRZjg

În cea mai recentă dezbatere „60 de minute de realism economic” expertul asociat al IDIS „Viitorul”, Ion Muntean, alături de managerul de proiect în cadrul PNUD Moldova, Nicolae Zaharia, au discutat despre finanțarea investițiilor în eficiența energetică. Emisiunile pe teme economice sunt realizate de IDIS Viitorul și Radio Europa Liberă și sunt moderate de jurnalistul specializat pe teme economice Vlad Bercu:

Printre priorităţile principale ale Strategiei „Moldova-2020”, a Strategiei energetice, dar şi a altor documente strategice se numără ridicarea eficienţei energetice. Este o problemă care vizează orice ţară. Eu vreau să vă întreb de ce este atât de actuală aceasta pentru Republica Moldova?

Ion Muntean: „Problema respectivă a devenit tot mai importantă şi mai importantă pe măsură ce tarifele la energia electrică au cunoscut o creştere ascendentă. Şi mai important odată ce decalajul între veniturile populaţiei şi posibilităţile de capacitate de plată a acestora a scăzut semnificativ. Prin urmare, a apărut necesitatea de a implementa măsuri de eficienţă energetică sau de a-şi eficientiza consumul de energie. Aceasta este o politică adoptată la nivelul Uniunii Europene, există strategii şi documente de politici în domeniul care au fost stabilite şi pe care Republica Moldova trebuie să le implementeze. Odată ce a devenit membru al Tratatului Comunităţii Energetice, spre deosebire de alte iniţiative, alte proiecte, cele de eficienţă energetică au un beneficiu garantat în ceea ce priveşte economisirea mijloacelor financiare la bugetul unii familii. Sau dacă analizând balanţa de cheltuieli pentru o familie, deci cheltuielile pentru resursele energetice au o pondere destul de mare şi, respectiv, aceasta influenţează şi calitatea confortului de viaţă a populaţiei.”

Europa Liberă: A propos, aţi scris şi pe blogul personal despre sărăcia energetică. Ce ar însemna sărăcie energetică?

Ion Muntean: „Sărăcia energetică ar putea fi definită ca situaţia în care o familie trebuie să-şi dedice cheltuielile principale pentru energie. Respectiv, cu cât mai mare este ponderea cheltuielilor pentru energie, cu atât mai mare este şi amploarea fenomenului sărăciei energetice.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb şi pe dumneavoastră, domnul Zaharia, de ce este atât de actuală problema ridicării eficienţei energetice în Republica Moldova?

Nicolae Zaharia: „Este actuală şi dacă e să simplificăm un pic lucrurile, cred că eficienţa energetică este factorul de bază al competitivităţii. Cu cât vom fi noi mai eficient energetici la nivel de industrie, spre exemplu, toţi ştim că suntem foarte intensivi din punct de vedere energetic, adică noi consumăm de trei ori mai multă energie pentru a produce acelaşi bun comparativ cu o ţară din Uniunea Europeană, respectiv acest produs ar fi de trei ori mai scump ş.a.m.d. La nivel de intensitate energetică suntem cu un cap sau cu două capuri mai jos decât orice ţară din Uniunea Europeană, lucru care nu ne pune pe acelaşi cântar. Dacă să vorbim de partea rezidenţială, într-adevăr, aşa cum spunea domnul Muntean, fenomenul sărăciei energetice, care ca termen a apărut absolut recent, este un lucru foarte şi foarte important. În momentul în care noi vom obţine un grad de sărăcie energetică cât mai mică, cu atât mai mult vom putea investi în cunoştinţe, în orice altceva ce ar duce la dezvoltarea noastră ca societate, ca ţară ş.a.m.d. Adică eficienţa energetică este o precondiţie pentru o dezvoltare durabilă, o dezvoltare mai bună, mai calitativă decât o avem acum.”

Europa Liberă: ESCO se apropie la jumătatea drumului sau s-a apropiat. Oricum, a fost lansat în 2014 până în 2018. Ce reprezintă programul ESCO şi care sunt obiectivele?

Nicolae Zaharia: „Proiectul este unul finanţat de Fondul Global de Mediu. Bugetul proiectului este de un milion 450 de mii de dolari, dintre care 150 de mii sunt contribuţia Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Şi ca obiectiv avem un obiectiv mare şi strategic – crearea pieţei de servicii energetice în Republica Moldova. Prin noţiunea de servicii energetice se are în vedere acordarea de servicii profesioniste în finanţarea şi organizarea măsurilor de eficienţă energetică în sectorul public şi în sectorul rezidenţial. Dacă vorbim la modul general despre finanţare, finanţarea poate avea loc prin diferite modalităţi – împrumuturi, granturi, instrumente mixte, de exemplu, grant cu împrumut ş.a.m.d.

Diferenţa pe care o face mecanismul pe care vrem să-l introducem prin intermediul proiectului este anume serviciul energetic. Ce înseamnă lucrul acesta? Spre exemplu, dumneavoastră în calitate de locatar al unui bloc vă doriţi eficienţă energetică, dar nu aveţi posibilităţi nici financiare şi nici cunoştinţe bune să ştiţi exact ce ar trebui să faceţi pentru a economisi. Atunci aici apare noţiunea de companie care să presteze servicii energetice şi care vine să vă ofere o soluţie tehnică – una, două, trei, câte doriţi dumneavoastră – plus soluţia financiară, adică vă finanţează acest proiect şi îl implementează. Dumneavoastră pe parcursul perioadei de contract nu plătiţi mai mult decât aţi plătit serviciile comunale până la momentul implementării. Şi la încheierea contractului dumneavoastră rămâneţi cu eficienţa energetică la dumneavoastră acasă.

Diferenţa însă este în analiza consumului normat, adică cât dumneavoastră aţi consumat înainte de eficienţa energetică. Compania vine să vă ofere nu lucrări, ea nu este interesată să facă cât mai multe lucrări ca să vă jupoaie pe dumneavoastră de piele, obiectul contractului sunt economiile, adică dumneavoastră negociaţi cu compania câte economii obţineţi ca rezultat al implementării programului. Şi dacă dumneavoastră aţi cheltuit, ipotetic vorbind, o sută de lei până la măsurile de eficienţă energetică, pe parcursul a cinci ani, de exemplu, veţi plăti în continuare o sută de lei. Compania vă oferă 20% economii, aceasta ar însemna că din aceşti o sută pe perioada de cinci ani dumneavoastră plătiţi 20 pentru serviciile energetice. După cinci ani rămâneţi cu 80 de lei pe factură şi compania a plecat. Ea şi-a recuperat investiţia şi a plecat acasă. Iată acesta este principiul prin care costurile operaţionale, cost fără investiţii capitale, dumneavoastră faceţi investiţii, adică faceţi o reabilitare energetică a clădirii.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb când ajungem la raioane, când ajungem la sat? Sau nici nu trebuie să ajungem la sat?

Ion Munteanu: „Vă asigur că pentru a demonstra funcţionarea proiectelor trebuie să începem cu ceea ce este vizibil şi acolo unde riscurile sunt mici. De aceea, exemplul cum îl are şi proiectul ESCO cu municipiul Chişinău este cel mai adecvat. Altfel, rişti să compromiţi această idee şi ulterior să nu mai poţi să convingi, să nu funcţioneze. De aceea, aplicabilitatea ESCO şi a proiectului de eficienţă energetică este peste tot, inclusiv şi în întreprinderile industriale, nu doar în sectorul public sau cel rezidenţial, orice sector. Este important ca acesta să fie treptat, mecanismele de bază să fie stabilite şi încetul cu încetul să fie atins şi acolo.”

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us