Noutăţi

IDIS „Viitorul” a împărtășit experiența sa în monitorizarea achizițiilor publice în cadrul Forumul Organizațiilor Societății Civile din Africa

2023.09.21 Achiziţii publice Maria Procopciuc Imprimă

 

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” a participat marți, 19 septembrie 2023 la Forumul Organizațiilor Societății Civile din Africa pe monitorizarea achizițiilor publice, unde a diseminat experiența organizației și a experților săi. Evenimentul a fost organizat de către Fondul de Parteneriat pentru Transparență (PTF) din SUA, care are parteneriate cu diverse organizații ale societății civile, inclusiv cu IDIS „Viitorul” în Republica Moldova.

La Forum au fost prezenți reprezentanți ai societății civile din Ghana, Republica Malawi, Senegal, Uganda, Republica Democratică Congo, Zambia, Statele Unite și Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat pentru a oferi organizațiilor partenere ocazia să-și împărtășească experiența, provocările, succesele și oportunitățile existente.

În cadrul evenimentului, Carolina Ungureanu, vice directoarea IDIS „Viitorul”, coordonatoarea proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice” a relatat despre rezultatele activității echipei IDIS „Viitorul” cu PTF, printre care au fost enumerate: consolidarea capacităților prin programul de instruire pentru reprezentanții societății civile pe achiziții publice; monitorizarea achizițiilor la nivel național, local sau municipal prin programul de subgrantare; coaliția de monitorizare a  achizițiilor publice; elaborarea rapoartelor, analizelor, dar și a recomandărilor de politici. De asemenea, au fost menționate și cele mai frecvente provocări întâlnite de către monitorii organizațiilor societății civile, implicați în prima rundă de subgrantare: lipsa de transparență și cooperare din partea autorităților contractante; lipsa de profesionalism din partea autorităților contractante la întocmirea caietului de sarcini; funcționalitatea limitată sau defectuoasă a sistemului MTender etc.

În cadrul evenimentului, Max Levites, Program Manager, a oferit informații despre proiectul Building Bridges for Stronger Systems - Global Integrity, iar Jeff Kabondo, coordonatorul programelor de guvernare a Institutului African pentru Cetățenia Corporativă din Malawi a prezentat proiectul Strengthening the Capacity of CSOs to Promote Transparency and Accountability in Public Infrastructure Projects in Malawi | Partnership for Transparency Fund (ptfund.org)

De asemenea, participanții și-au exprimat interesul și față de următoarele aspecte: importanța angajamentului constructiv cu toți actorii implicații în achiziții publice; eficacitatea grupurilor și coalițiilor cu mai multe părți interesate pentru monitorizarea achizițiilor publice; consolidarea capacității OSC-urilor de a se angaja în monitorizarea achizițiilor publice și care sunt cele mai mare provocări și lecții învățate.

------------------------------------------

Proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice” este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA). Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin împuternicirea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante.

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizeaz ăcercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Fondul de Parteneriat pentru Transparenţă (PTF) are sediul în Washington DC și are misiunea este de a promova abordări inovatoare conduse de societatea civilă pentru îmbunătățirea guvernanței, creșterea transparenței, promovarea statului de drept și reducerea corupției în țările în curs de dezvoltare și în curs de dezvoltare. Din 2000, PTF a susținut peste 250 de proiecte care vizează promovarea implicării ONG-urilor în decizii, procese și legi care impun transparența și responsabilitatea în achizițiile publice.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us