Noutăţi

IDIS „Viitorul” a formulat, la o masă rotundă, propuneri asupra Legii privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale

2023.07.27 Achiziţii publice Maria Procopciuc Imprimă

 

Experți din cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” au participat miercuri, 26 iulie, la masa rotundă organizată de către Ministerul Finanțelor pe marginea proiectului de modificare a Legii nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale.

La discuții au mai participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Delegației Uniunii Europene, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Energiei, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova, Agenției Achiziții Publice, reprezentanți ai entităților contractante precum Premier Energy, Energocom etc..

Diana Enachi, economistă la IDIS „Viitorul”, alături de reprezentantele Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, Maria Covalciuc și Olga Diaconu, în cadrul discuțiilor, au amintit de NOTA CU PROPUNERI la proiectul de lege supus discuțiilor, publicată pe site-ul IDIS „Viitorul” încă pe 28 aprilie 2023.

Potrivit documentului, cele două organizații nonguvernamentale apreciază pozitiv faptul că unele recomandări, anterior prezentate de către societatea civilă, au fost luate în considerare și incluse în proiect. În acest sens este menționată reglementarea atribuțiilor Agenției Achiziții Publice referitoare la sectorul achizițiilor de utilități, inclusiv stabilirea competențelor de monitorizare a procedurilor de achiziții sectoriale, instruirea și acordarea suportului metodologi, analiza statistică a achizițiilor sectoriale, elaborarea și publicarea rapoartelor privind achizițiile sectoriale.

În al doilea rând, experții celor două ONG-uri, analizând proiectul propus pentru consultări publice, tabelul de concordanță și tabelul comparativ (prevederile Legii 74/2020 și cele ale Directivei 25/2014), au fost formulate recomandări de îmbunătățire sau de clarificare ale normelor vagi, incomplete și care, prin urmare, pot genera discreție, transparență redusă și riscuri de fraudă și corupție.

IDIS „Viitorul” urmărește cum are loc ajustarea cadrului legal privind achizițiile publice din mai multe sectoare, inclusiv prin prisma implementării unui proiect privind monitorizarea achizițiilor publice.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us