Arhiva video

Ioniță: Kroll știe unde sunt 85% din banii furați din bănci

2017.04.15 Economie Victor Ursu Imprimă

Compania Kroll, care se ocupă de investigarea miliardului dispărut, a publicat o notă informativă din care se deduce că în Republica Moldova a existat un mecanism bine pus la punct de spălare a banilor furați din bănci cu zeci de companii antrenate. Acest lucru arată cât de vulnerabilă este țara și cât de slabe sunt instituțiile statului. Este opinia exprimată în cadrul emisiuniii ”15 minute de realism economic” de către Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul.

Din nota informativă distingem că 75 de companii au fost implicate în delapidarea a 600 milioane USD, dar în jaful bancar au fost antrenate cel puțin șase grupări. Compania Kroll s-a concentrat pe cele 75 de companii din grupul Șor, deoarece este  cel mai mare și a delapidat cea mai mare sumă.

Toți cei care au fost implicați în jaful bancar cunoșteau că puteau să spele acești bani prin diferite scheme ca ei până la urmă să apară ca bani curați. Potrivit concluziilor Kroll banii furați s-au întors în Moldova sub formă de investiții. Cu ei au fost procurate active și acțiuni în bănci. Kroll cunoaște ce active și cine le-a procurat. A existat posibilitatea de a injecta în sistemul nostru bancar bani dubioși, inclusiv proveniți din jaful bancar. Odată injectați acești bani deja erau bani curați. Au existat acțiuni concertate a câteva bănci comerciale, care au participat la jafului bancar și nimeni nu a văzut și contracarat acest lucru. În prezent în Republica Moldova sunt proprietăți de milioane cumpărate din banii furați de la cele trei bănci devalizate”, a explicat Ioniță.

Informațiile din nota informativă a companiei Kroll arată cât de slabe sunt instituțiile din Republica Moldova fără a avea posibilitatea de a identifica împrumuturile neperformante de la bănci. Ba mai mult, nici în prezent nu există un mecanism de depistare a creditelor dubioase.

”Din cele 600 milioane USD furate compania Kroll știe unde sunt 85%, lucru care ne face să credem că banii vor fi recuperați. Cea mai are parte a lor sunt peste hotarele țării”, a conchis expertul.

Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us