Noutăţi

Masă rotundă cu coordonatorii locali în vederea încurajării participării la alegerile locale din noiembrie 2023 a femeilor și a minorităților etnice din unele sate din sudul Republicii Moldova

2023.09.25 Alegeri Maria Procopciuc Imprimă

 

Vineri, 22 septembrie, IDIS „Viitorul” a organizat o masă rotundă cu coodonatorii locali din satele Colibași (Cahul), Porumbești, Cociulea, Țiganca (Cantemir) și Mingir, Voinescu (Hîncești). Respectiva activitate a avut loc în cadrul proiectului „Încurajarea participării la alegerile locale din 2023 a femeilor și a minorităților etnice din sudul Republicii Moldova” implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” în scopul încurajării și sprijinirii mobilizării populației locale în vederea participării la viitoarele alegeri locale. 

Cuvîntul de deschidere și prezentarea proiectului, scopului obiectivelor specifice, activităților și grupului țintă au fost prezentate de Liubomir Chiriac, directorul IDIS Viitorul, care a subliniat că unul dintre scopurile proiectului va fi acela de a identifica, pe parcursul activităților și a întîllnirii cu reprezentanții grupurilor țintă, a problemelor și necesităților acestora, iar apoi comunicarea și prezentarea acestora către candidații la funcțiile de consilieri sau primari.  În special vor fi luate în calcul problemele grupurilor minoritare și vulnerabile.

Veaceslav Ioniță, expert în politici economice al IDIS „Viitorul”, a discutat cu participanții subiectul importanței încurajării participării la alegerile locale din 2023 a femeilor și minorităților etnice din centrul și sudul Republicii Moldova. Un alt subiect prezentat de Veaceslav Ioniță a fost mobilizarea populației pentru alegerile locale din 2023. La acest capitol, Veaceslav Ioniță a discutat cu coordonatorii din Colibași, Porumbești, Cociulea, Țiganca, Mingir Voinescu, problema participării reduse a tinerilor la vot. V. Ioniță a subliniat că participarea la alegerile locale este mai slabă decît la alte tipuri de alegeri, cu toate că gradul de încredere al cetăținilor în primării este mai înalt în raport cu toate celelalte instituții; o cauză a acestui fenomen ar putea fi inclusiv faptul că la alegerile locale nu participă diaspora - numărul alegătorilor aflați în țară fiind în scădere, dar și faptul că mulți băștinași nu se află în localitățile lor în momentul alegerilor.

Tendința scăderii alegătorilor și a populației este și mai pronunțată la nivel local, întrucît în timp ce în Chișinău și la Bălți populația crește, în raioane ea scade. Numărul alegătorilor pe toate grupele de vîrstă, cu excepția celor de 71+ ani este în scădere și cel mai mult scade numărul alegătorilor de pînă la 40 ani. V. Ioniță a atras atenția de asemenea coordonatorilor asupra problemei buletinilor declarate nevalabile, fiind important ca mai ales tinerii să exprime acest vot într-o manieră corespunzătoare. Problema posibilității manipulării alegerilor și cea a contracarării respectivelor evoluții a fost și ea discutată cu această ocazie.

Dintre toate grupurile de vîrstă tinerii participă cel mai puțin, aproximativ cu 20% mai puțin decît media (44,1% față de 62,4%, alegerile parlamentare din 2021); rata cea mai înaltă de participare este a persoanelor cele mai vîrstnice, de peste 71 ani – 76,9%. V. Ioniță a exprimat opinia că aceasta se explică prin faptul că tinerii sînt, pe de o parte, mai puțin experimentați, iar pe de altă parte consideră calitatea vieții lor mai puțin dependentă de calitatea actului guvernării, în timp ce persoanele vîrstince au o altă perspectivă asupra acestei probleme. Respectiva situație este și mai accentuată la nivel rural, iar proiectul demarat va trebui să aibă în vedere această problemă.

Participanții au subliniat faptul că alegerile locale au astăzi o miză mai mare decît întrecut, de vreme ce o parte din impozite – de exemplu, fondul rutier - care în trecut reveneau guvernului, astăzi sînt administrate la nivel local. Miza este astăzi mai mare decît în trecut, de aceea astăzi este mai importantă informarea corespunzătoare a cetățenilor.

Mihai Țurcanu a discutat cu participanții modalități de participare în viața politică a cetățenilor. Au fost discutate metodele mai noi de participare a cetățenilor prin intermediul așa-numitei democrații participativă: petiții online,  sondajele – inclusiv online, e-democrația și noile tehnologii, bugetarea participativă, referendumurile, adunările ad-hoc – locale sătești, etc (practică veche de secole în Anglia sau S.U.A.). Participanții au subliniat că în democrația clasică, sau reprezentativă: participarea la alegeri și candidatura. Întrucît acestea sînt cele mai importante forme ale participarii politice într-o formă democratică de guvernare, orice democrație garantează cetățenilor săi dreptul de la vot liber și dreptul la a candida pentru o funcție publică. În aceste condiții, concluzia participanților a fost aceea că educația este esențială pentru înțelegerea procesului democratic și a valorii votului.

Pavel Vintilă a subliniat importanța participării femeilor în procesul electoral din perspectiva importanței rolului acestora în societate și familie și care trebuie să corespundă și unei reprezentări în administrație și politică. Erica Zucec a menționat că femeile adeseori au probleme de comunicare cu alegătorii și că, din acest motiv, deși ele au de multe ori rezultate, ele nu sînt realese.

Echipa de implementare a proiectului a discutat cu coordonatorii locali problema organizării activităților viitoare inclusiv calendarul următoarelor evenimente.

Acest eveniment este realizat în cadrul proiectului „Încurajarea participării la alegerile locale din 2023 a femeilor și a minorităților etnice din sudul Republicii Moldova”, implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Proiectul este susținut financiar de Fundația Est-Europeană din resursele oferite de Suedia

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us