Comunităţile cu cele mai bune practici vor organiza Ziua Uşilor Deschise în localităţile lor în perioada 27 octombrie - 15 noiembrie. Astfel, reprezentanții autorităților locale, împreună cu comunitățile din nouă localități vor împărtăşi experienţa lor de succes altor primari și publicului larg. Evenimentele au loc cu susţinerea financiară a Consiliului Europei şi asigurarea logistică a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul". Programul Zilelor Ușilor Deschise va include următoarele destinații:
Duminică, 27 octombrie
Centrul de meșteșuguri tradiționale, satul Răuțel, raionul Fălești
Tradiții autentice la Răuțel
Miercuri, 30 octombrie
Centrul de artizanat și confecționare a costumelor tradiționale – „Zestrea”, satul Pelinia, raionul Drochia
Centrul de artizanat - zestrea satului Pelinia
Vineri, 1 noiembrie
Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni
Trotuare sigure la Ciuciulea
Miercuri, 6 noiembrie
Primăria orașului Cimișlia
Transparență și servicii publice mai aproape de cetățenii din Cimișlia
Vineri, 8 noiembrie
Primăria Ciorești, raionul Nisporeni
„Dor de Codru”
Vineri, 8 noiembrie
Primăria satului Slobozia Mare, raionul Cahul
Ornamentele tradiționale – cartea de vizită a satului Slobozia Mare
Marți, 12 noiembrie
Primăria comunei Mănoilești, raionul Ungheni
Implicare locală pentru o comunitate incluzivă la Mănoilești
Joi, 14 noiembrie
Centrul social „Bătrânețe liniștită”, satul Copceac, UTAG
O nouă viață pentru bătrânii singuratici din Găgăuzia
Vineri, 15 noiembrie
Grădinița „Steluța” din satul Mateuți, raionul Rezina
Educație de calitate – o prioritate pentru comunitatea din Mateuți
Descrierea bunelor practici ce urmează a fi vizitate și datele de contact ale primăriilor participante, le găsiți în flyerul promoțional „Ziua Ușilor Deschise: Schimb de experiență și bune practici 2019"
La Zilele Ușilor Deschise sunt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ONG-uri, persoane interesate, publicul larg şi mass-media. IDIS „Viitorul" va asigura transportul participanţilor. Pentru deplasarea din Chişinău în localitățile menționate, contactați Coordonatorul Programului Bunelor Practici - Ana-Maria Veverița, la numărul de telefon 022 22 18 44 sau prin e-mail la ana.veverita@viitorul.org.
Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS „Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.