Reflecții & Reflexii

Opinia IDIS Viitorul asupra noului Regulament privind achizițiile de lucrări, aprobat de către Guvern

 

Noul Regulament privind achizițiile de lucrări, aprobat de către Guvern printr-o hotărâre la 26 august 2020, conține prevederi care sunt susținute, însă o serie de alte modificări, care erau așteptate și s-au făcut propuneri în acest sens către Ministerul Finanțelor, nu au fos operate în noul Regulament. Este opinia expertului asociat în achiziții publice al Institutlui pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Vadim Țurcan.

Potrivit acestuia, modificările aduse la punctele 36, 68, 80, 107, care se referă la utilizarea obligatorie a sistemului electronic SIA RSAP MTender, în procedura de depunere și deschidere a ofertei, semnarea electronică a documentelor, sunt bine venite, dar acestea reies și din Legea 131/2015. Prevederile punctului 45, unde au fost incluse criteriile de atribuire - cel mai mic cost și calitate/cost, urmează să demonstreze cum se pot aplica în practică.

Expertul menționează că prin punctul 134, care vizează definirea abaterilor neînsemnate din oferta tehnică/financiară, se instituie un mecanism de plafonare a valorii abaterilor neînsemnate depistate în ofertă, cu condiția să nu fie schimbat clasamentul final, cuantificarea acestora trebuie să nu depășească 1% din prețul ofertei și să fie mai mică de 10000 de lei. „Cred că acest punct vine să elucideze circumstanțele în care sunt depistate greșeli în devizele de cheltuieli ale ofertanților (! și nu doar). Dar, încă nu este clar definit asupra căror elemente de formare a prețului în construcții se referă acestea. Or, sunt o serii de erori la întocmirea devizelor de cheltuieli. De exemplu: excluderea unor resurse din indicatoarele de deviz, excluderea materialelor mărunte din indicatorul de deviz, ofertarea unui volum de cantități diferit decât cel prevăzut în caietul de sarcini, modificarea indicatoarelor de deviz, substituirea indicatoarelor de deviz etc”, explică expertul.

Vadim Țurcan afirmă că prin punctul 143 a fost eliminată condiția anulării procedurii de achiziție publică pe motivul lipsei a trei oferte calificate. „Cred că este cea mai așteptată modificare pentru participanții în procesul de achiziție publică. Cu toate că s-au scurs doi ani de la modificarea Legii 131/2015, abia acum avem scris acest lucru negru pe alb. Deja se înrădăcinase ideea că nu mai sunt necesare acele trei oferte calificate, datorită spețelor emise de către ANSC, dar acum putem spune că această prevedere există”, spune expertul.

De asemenea, expertul spune că punctul 147, care spune că decizia de anulare emisă de către autoritatea contractantă poate fi contestată la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, definește dreptul de apărare al operatorului economic. Iar la punctul 153, unde sunt definite formele de garanție bancară, s-a adăugat un punct nou cu privire la constituirea garanției bancare prin (!)transferul pe contul autorității contractante. Expertul spune că aici nu este clar dacă va fi acceptată în continuare prezentarea garanției de bună execuție sub forma unei scrisori de garanție bancară.

În opinia lui Vadim Țurcan, punctul 155, care prevede eliberarea garanției de bună execuție în termen de 15 zile de la data semnării procesului-verbal, la terminarea lucrărilor, este o noutate bună pentru operatorii economici. Astfel, nu se va opera cu diverse interpretări când se eliberează garanția de bună execuție.

Potrivit lui Vadim Țurcan, pe lângă aceste modificări, explicate mai sus, sunt și altele care erau așteptate să fie operate în noul Regulament privind achizițiile de lucrări. În acest sens, IDIS Viitorul a transmis Ministerului Finanșelor și o Notă cu recomandări. Expertul spune că IDIS Viitorul a propus stabilirea componenței documentației de atribuire, în special Caietul de sarcini. Astfel, toți operatorii economici vor interpreta în mod egal resursele componente ale indicatoarelor normelor de deviz. Astfel, urma să fie eliminate contestațiile pe acest subiect. Totodată, era necesar de inclus și proiectul tehnic în documentația de atribuire, astfel încât să se poată identifica unele discrepanțe între proiect/caiet de sarcini.

 O altă propunere era definirea modificărilor substanțiale/nesubstanțiale. Deseori, subiectul contractului de lucrări trece prin procesul de includere/excludere a lucrărilor. În momentul de față acest aspect nu este acoperit de o normă legală, care să stabiliească genul de modificări operate la contract. Potrivit expertului, ce ține de licitația electronică, pentru lucrări este foarte dificil de aplicat acest instrument. În prezentul Regulament, se oferă dreptul autorității contractante să utilizeze licitația electronică pentru COP.

Vadim Țurcan mai spune că instrumentul terțului susținător era o abordare nouă în Legea 131/2015. Încurajarea utilizării acestei instituții ar facilita accesul operatorilor care nu îndeplinesc cerințele de calificare. Însă, la acest subiect este necesară o regelementare adițională. De asemenea, afirmă că în Legea 131/2015 sunt bine fundamentate aspectele care urmează a fi justificate de către ofertanți. Definirea acestora suplimentar în Regulament, în urma metodologiei de formare a prețului în construcții, ar facilita gestionarea situației de către autoritatea contractantă.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us