Reflecții & Reflexii

Opt concluzii desprinse din nota informativă Kroll

Apreciez faptul că Kroll a reușit să identifice o soluție, cum să informezi opinia publică despre mersul anchetei și totodată să păstreze secretul anchetei.

Din Nota informativă desprindem câteva concluzii:

1.      A existat un mecanism bine pus la punct, concertat de zeci de companii de fraudare a sistemului bancar pe parcursul mai multor ani, prin intermediul creditelor dubioase.

2.      A existat un mecanism bine pus la punct de spălare a banilor furați din bănci.

3.      A existat posibilitatea de a injecta in sistemul nostru bancar bani „dubioși” inclusiv proveniți din jaful bancar. Odată injectați acești bani deja erau bani „cinstiți”.

4.      Au existat acțiuni concertate a câtorva bănci comerciale, care au ajutat realizării jafului bancar și nimeni nu a văzut și contracarat aceste acțiuni concertate.

Primele patru concluzii arată cat de vulnerabile și slabe sunt instituțiile statului și cât de ușor a fost posibil jaful bancar.

5.      O parte din banii furați din bănci, după ce au fost spălați sau întors în Moldova sub formă de investiții. Cu ei au fost procurate diverse active. Kroll cunoaște ce active și cine le-a procurat.

6.      Autoritățile noastre au reușit să încheie acorduri de cooperare cu diverse țări, lucru care facilitează și ajută anchetei.

7.      În prezent vorbim despre 600 milioane USD, sumă comparabilă cu Garanțiile oferite de Guvern la cursul valutar din acea perioadă.

8.      Kroll a reușit să identifice unde sunt plasați peste 80% din banii furați.

Ultimele patru concluzii ne poate oferi o doză de optimism că banii pot și trebuie !!! identificați unde sunt și apoi recuperați.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us