Noutăţi

Participanți din diferite țări, inclusiv din Republica Moldova, s-au aflat în Maroc pentru a acumula experiență și a studia cele mai bune practici prin intermediul unui instrument nou de învățare

2022.08.15 Social Educatie Maria Procopciuc Imprimă

Participanți din diferite țări, inclusiv din Republica Moldova, între care practicieni în dezvoltare rurală, cadre universitare, cercetători, părți interesate și factorii de decizie, au participat la traseul învățării care a fost găzduit de către statul Maroc în perioada 20-25 iunie 2022. Un asemenea traseu al învățării a fost organizat în octombrie anul trecut în Republica Moldova.

Organizatorii au pregătit șase studii de caz pentru a reprezenta cele mai bune practici locale în domeniile tematice ale proiectului SKiM, care se concentrează pe managementul cunoștințelor instituționale (KM), gen și sprijin pentru tineret. Studiile de caz au fost selectate să fie din diferite regiuni din Maroc și acest lucru a permis participanților să observe diferența regională, condițiile de climă și sol, dezvoltarea economică și specialitățile agricole.

Descrierea detaliată a fiecărui studiu de caz este prezentat în acest buletinul informativ special al proiectului SKiM.

Activitatea face parte din proiectul „Consolidarea managementului cunoașterii pentru o mai mare eficacitate a dezvoltării în Orientul Apropiat, Africa de Nord, Asia Centrală și Europa (SKiM)”, implementat de către Centrul Internațional de Cercetări Agricole în Zonele Uscate (ICARDA) și finanțat de către Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD). În cadrul proiectului colaborează diverși parteneri internaționali, precum CIHEAM-Bari, PROCASUR, Virginia Tech, (NARS), guverne și servicii de extensie agricolă din Moldova, Maroc și Sudan.

Din Republica Moldova în cadrul proiectului participă Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD), Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM), Institutul de cercetări pentru culturile de câmp „Selecția” din Bălți.

Proiectul „Consolidarea managementului cunoașterii pentru o mai mare eficacitate a dezvoltării în Orientul Apropiat, Africa de Nord, Asia Centrală și Europa (SKiM)” a fost inițiat în iunie 2018 pentru a facilita și a susține creșterea managementului cunoașterii (KM), activitățile de dezvoltare a capacităților în trei țări: Moldova, Maroc și Sudan, oferind exemple de cele mai bune practici în managementul cunoașterii pentru analiză și adoptare.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us