Crearea produsului turistic a regiunii Soroca și Iampil, promovarea acestuia către grupurile ţintă identificate prin intermediul televiziunii, a internetului, prin distribuirea materialelor publicitare cu ocazia participării la diferite evenimente turistice interne sau externe, vor contribui la creşterea vizibilităţii regiunii în plan local, regional, naţional, precum şi în străinătate. Asociația moldo-ucraineană pentru dezvoltarea turismului rural a prezentat pe 15 februarie, la Soroca, varianta finală a hărții traseelor turistice, dar și metodele de promovare a acestuia. În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre conferința de încheiere a proiectului și rezultatele atinse de cei care urmează să-și înființeze o afacere în domeniul turismului rural.
În prezent, din cauza lipsei unei oferte turistice atractive, a unor trasee turistice nedefinite, a unor ghiduri şi materiale informative care să ofere turiştilor o imagine asupra potenţialului şi specificului zonei, tradiţiilor şi a serviciilor de care pot beneficia, numărul mediu de nopţi petrecute de turiştii care se cazează în unităţile de primire turistică sau persoanele aflate în tranzit la Soroca și Iampil este mic. Or, prin dezvoltarea strategiilor de promovare se mizează pe majorarea numărului de vizitatori în regiune.
”Având la dispoziţie (din materialele publicitare rezultate în urma implementării proiectului), informaţii în ceea ce priveşte posibilităţile de petrecere a sejurului în regiunea Soroca și Iampil, de efectuare a unor trasee tematice, turiştii vor putea opta pentru prelungirea sejurului lor pentru vizitarea monumentelor, participarea la evenimentele organizate în perioada respectivă, pentru a lua parte la tradiţiile şi obiceiurile zonei. În acest fel, este de aşteptat o creştere a numărului mediu de înnoptări”, a explicat expertul în turism rural, Afanasie Prepeliță.
La rândul său, Victor Lupașcu administratorul unei pensiuni susține că promovarea corespunzătoare a potenţialului turistic va avea ca efect creşterea interesului vizitatorilor privind atracţiile locale şi evenimentele organizate în regiune ți îi determină la prelungirea sejurului, ceea ce influenţează în mod direct îmbunătăţirea vieţii sociale a localnicilor, respectiv are efecte directe asupra întregii regiuni, asupra dezvoltării economice a acesteia.
Dna Ludmila Mayorova, vice-președintele raionului Iampil, a punctat faptul că autoritățile raionale fac tot posibilul ca operatorii turistici din raion să-și intensifice activitățile economice și profitând de oportunitățile create în cadrul proiectului trasfrontalier, în cooperare cu prestatorii de servicii în domeniul turismului rural din Soroca, prin intermediul mecanismelor de cooperare lansate, inclusiv a rutelor turistice transfrontaliere, să poată atrage tot mai mulți vizitatori în regiunea Soroca-Iampil.
Republica Moldova începe de-acum să confirme marile așteptări. Iar pentru investițiile în micile afaceri din agroturism, momentul nu a părut niciodată mai bun. Sinonim cu o vacanta petrecuta cu bani putini in mijlocul naturii, agroturismul place si devine din ce in ce mai popular in toata Europa.
Proiectul „Turismul rural – un pas sigur spre stimularea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca (Republica Moldova) și Iampil (Ucraina, regiunea Vinnița)” este implementat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Soroca și Administrația raională Iampil (Ucraina). Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC).
Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.