Noutăţi

Reprezentanții autorităților locale din raionul Călărași, instruiți în domeniul achizițiilor publice eficiente energetic

2020.02.13 Administrație publică Ana-Maria Veverița Imprimă

 

De ce trebuie respectate cerințele de calitate pentru sistemul de iluminat public stradal? Care sunt criteriile de eficiență energetică în procesul de achiziții publice sau cum se evaluează preţul ofertei sunt doar câteva din subiectele instruirii „Criterii de eficiență în procesul de achiziții publice”, care a avut loc pe 7 februarie, în orașul Călărași.

Evenimentul, care a adunat specialiști din administrația publică, aleși locali și experți în domeniul energetic a fost desfășurat în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”. Proiectul este implementat de autoritatea publică locală din orașul Călărași, în colaborare cu IDIS „Viitorul”, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE).

În cadrul instruirii, experții Valerian Colun de la Agenția pentru Eficiență Energetică și șeful adjunct al Direcției juridice din cadrul Agenției Naţionale pentru Soluționarea Contestațiilor, Gheorghe Ghidora au vorbit despre cerințele minime de calitate pentru sistemele de iluminat public și criteriile de atribuire a contractelor în procesul de achiziții publice.

Un sistem de iluminat modern trebuie să asigure un pachet de cerințe care determină calitatea și confortul participanților la trafic, parametrii fiziologici; de siguranţă a circulaţiei; de norme luminotehnice; de utilizare eficientă a energiei electrice; de diminuare a volumului investiţiilor și de reducere a costului de întreţinere. Această clasificare depinde însă și de infrastructura localității unde este instalat sistemul de iluminat public stradal, lucru determinat statutul politic, potenţialul economic, intelectual, social, densitatea populaţiei şi a spaţiilor de locuit al urbei.

 „Pentru o eficiență energetică ridicată o atenție deosebită trebuie atrasă corpurilor de iluminat. Acestea ar trebui să aibă o garanție de minim cinci ani, un randament de cel puțin 75%, o durată de viață de minim 50 000 ore cu asigurarea a minim 70% din fluxul luminos inițial, să fie echipate cu surse de tip LED, având temperatura de culoare cuprinsă între 4000K-5000K și să funcționeze la temperaturi până la  +40 grade Celsius. Aceste cerințe, dar și altele cu privire la iluminatul public trebuie asigurate, în mod obligatoriu, în corespundere cu actele normative în vigoare față de sistemele de iluminat”, recomandă Valerian Colun, expert în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă la Agenția pentru Eficiență Energetică.

În același timp, participanți au aflat că organizarea corectă a procesului de achiziții publice asigură un iluminat public eficient. Astfel, criteriile de eficiență energetică în achizițiile publice fac referință la specificațiile tehnice, criteriile de calificare și selecție, criteriile de atribuire a contractelor și nu în ultimul rând, clauzele de executare a contractului de achiziție.

 „Printre cele mai importante criterii de achiziții publice care trebuie luate în considerare este experiența, adică deținerea unei calificări profesionale adecvate în domeniul ingineriei iluminatului, respectarea standardelor de protecție a mediului, eficacitate corpurilor de iluminat, cel mai bun raport preț-calitate și toate costurile care vor fi suportate pe durata de viață a produsului. În același timp, pe parcursul evaluării autoritatea contractantă poate solicita explicații, justificări ale prețului, inclusiv solicita înlocuirea unui subcontractant, iar autoritatea contractantă are dreptul să considere oferta conformă dacă aceasta conţine abateri neînsemnate de la prevederile documentaţiei de atribuire, erori sau omiteri ce pot fi înlăturate fără a afecta esenţa ei”, spune Gheorghe Ghidora de la Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor.

Potrivit lui, principalul impact asupra mediului al iluminatului stradal și al semnalizatoarelor rutiere constă în consumul energetic în timpul funcționării acestora, precum și emisiile asociate de gaze cu efect de seră. Alte impacturi asupra mediului pot rezulta din utilizarea anumitor substanțe, de exemplu, poluarea cu mercur și poluarea luminoasă, în funcție de locația sistemului de iluminat. Prin urmare, criteriile de bază se axează pe consumul energetic, în special pe eficacitatea lămpii și eficiența balasturilor pentru iluminatul stradal.

La rândul său, participanții au apreciat drept utile informațiile obținute în cadrul instruirii, menționând că vor aplica cunoștințele în localitățile lor, dar și în activitatea pe care o desfășoară.

„Sunt la primul mandat de primar și la fel prima oară la un seminar pe subiectul achizițiilor publice. Pentru mine este important să aflu experiența altor primari și mă bucur că am putut comunica și cu specialiști în domeniu. La achizițiile pe care le vom organiza vom atrage atenția nu doar la prețul cel mai mic, dar și la raportul cost-calitate”, povestește Ludmila Burghelea, primar al comunei Tuzara.

„Subiectul mi s-a părut unul interesant și util, deoarece reprezentanții administrației publice locale nu au încă experiență suficientă de organizare a procesului de achiziții publice conform criteriilor internaționale”, e de părere Eugen Tihonov, șeful Direcției economie de la Consiliul raional Călărași.

La rândul său, Diana Jumbei de la Incubatorul de Afaceri Călărași a adăugat: „Am apreciat mult faptul că experții de la seminar au prezentat detaliat criteriile trebuie să le urmărim în procesul de achiziții publice și ceea ce am aflat nou este că deja prețul mic nu este un punct forte, ci în special calitatea lucrărilor”.

Seminarul de instruire a avut loc în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”, implementat de Primăria orașului Călărași, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului UE „Convenţia primarilor - proiecte demonstraționale" (CoM-DeP). Proiectul de eficiența energetică în orașul Călărași presupune instalarea unei rețele de iluminat de 21 de kilometri și iluminarea arhitecturală a două clădiri publice. Ca rezultat, proiectul va asigura o economie reală de 6 500 euro/an, va permite reducerea emisiilor de CO2 și a costurilor de întreținere și exploatare.

Pentru mai multe informații, contactați Ofițerul de presă al proiectului, Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.

***

Inițiativa EU4Energy acoperă tot sprijinul UE ce vizează îmbunătățirea furnizării energiei, a securității energetice și conectivității, precum și promovarea eficienței energetice și a utilizării resurselor regenerabile în țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. UE oferă acest sprijin prin intermediul finanțării proiectelor și programelor care contribuie la reformarea piețelor energetice și la reducerea dependenței și consumului național de energie. Pe termen mai lung, aceasta face furnizarea de energie mai fiabilă, transparentă și accesibilă, reducând astfel deficitul energetic și facturile la energie atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul privat. Mai multă informație pe: www.EU4Energy.eu.

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us