Noutăţi

Soroca, Briceni și Edineț - raioanele cu cea mai bună infrastructură

2017.04.28 Administrație publică Ana-Maria Veverița Imprimă

O infrastructură bună atrage, de regulă, mai mulți investitori. Totuși, în Republica Moldova avem un paradox – cele mai dezvoltate regiuni din punct de vedere economic sunt Chișinăul și Bălțiul, dar infrastructura din aceste municipii cedează în fața celei existente în alte regiuni ale republicii. Topul celor mai competitive, realizat de IDIS  „Viitorul” (http://competitiveness.viitorul.org), arată că la Soroca, Briceni și Edineț există cea mai bună infrastructură din Republica Moldova.

Aflați din ediția de aprilie a Buletinului informativ „Bugete fără secrete” cum reușesc raioanele de nord să atragă noi investitori și pe ce poziție se situează municipiile Chișinău și Bălți la acest capitol.

Tot în acest număr veți descoperi următoarele subiecte:

ONLINE: Agenda unui primar, publică sau nu?
IMPLICARE: Pietrișul satului, la piața primarului
REFORMĂ: Revenirea la raioane a costat Republica Moldova 20 de miliarde de lei
ANALIZĂ: Primăriile din Moldova care cheltuiesc mai mult decât planifică și investesc zero lei în infrastructură
RECENSĂMÂNT: Republica Moldova, depopulată

VIZITE: Autoritățile publice locale, ajutate să devină mai transparente

Mai multe informații găsiți în varianta integrală a Buletinului Informativ

Publicația urmărește să desecretizeze activitatea autorităților publice locale din Moldova prin promovarea transparenței și a responsabilității financiare.

Buletinul Informativ apare în cadrul inițiativei „Localități transparente, competitive și sustenabile financiar”, implementată de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO). Inițiativa este susținută financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și Ambasada SUA în Republica Moldova. Inițiativa are ca scop creșterea transparenței, a responsabilității financiare și competitivitatea autorităților locale din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us