REZUMATUL ACTIVITĂȚII 5 Februarie – 11 FEBRUARIE 2018
Săptămâna trecută TOFR a desfășurat mai puține exerciții militare, comparativ cu săptămâna 22 ianuarie - 4 februarie. Accentul principal a fost pus pe pregătirile către sărbătoarea "Apărătorului Patriei". Poate au dat curs Comunicatului de presă făcut public de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din 31 ianuarie curent "Cu privire la exercițiile militare desfășurate în regiunea transnistreană de către trupele ruse și structurile de forță ale regimului de la Tiraspol", unde MAEIE "își reiterează nedumerirea și indignarea fată de comportamentul provocator al trupelor ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană", ba mai mult "Condamnă cu vehementă astfel de activități militare, care nu pot fi percepute altfel decât o amenințare directă și brutală la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova". Nu știu dacă TOFR au fost atenți la acest comunicat, pentru că, după cum spuneam "dacă spunem "A", trebuie să spunem și "B", ajungând până la "Z". Iată că la litera "Z" nu sunt sigur că ajung, dar mai știi?".
În perioada menționată au fost GOTR a desfășurat 3 exerciții, din care care 1 fac parte din clasamentul combatant, 1 din clasamentul combatant-comun și 1 umanitar. La rândul său trupele paramilitare a regimului separatist a desfășurat 3 exerciții, câte unul la fiecare clasament.
Dar să le luăm pe rând.
TOFR
05/02/2018
Au fost verificate capacitățile componentei militare a Inspecției Auto Militare (ru. ВАИ) a GOTR, analogul nostru a Politiei Militare. Activitatea e prevăzută pentru perioada 6/02/2018-22/02/2018 și cuprinde tot teatrul de operații a Districtului Militar Vest a Federației Ruse, inclusiv și Republica Moldova. Totodată va fi supusă verificării totă tehnica militară din dotarea GOTR, organizarea înregistrării și deservirii tehnice, precum și concursul profesional "Apărătorul Ordinii - 2018" (ru.«Страж порядка – 2018») Cu această ocazie, avem o întrebare către autorități - Cătă tehnică militară a Federației Ruse este înregistrată în Republica Moldova? Oare avem noi aceste date, și dacă DA, de ce nu sunt făcute publice, și dacă NU, de ce nu trecem la litera "Z".
Conform informațiilor aditivitatea a fost dublată și în forțele para-militare a regimului separatist.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant-comun.
08/02/2018
Pregătirile către competițiile sportive dedicate Zilei Apărătorului Patriei.
Atenție deosebită a fost pusă pe antrenamentele în componentele militare cu cântece de campanie și luptei corp la corp.
Evenimentele vor avea loc în perioada 17-23 februarie sub patronatul liderului separatist Krasnoseliskii și principalului "pacificator" colonel Dumitru Zelencov.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter umanitar.
09/02/2018
Competiții la Topografia militară
Evenimentul s-a desfășurat pe poligonul militar de la Tiraspol, în apropierea de aerodromul militar.
Militarii au fost ghidați numai de hărți și busole, fără a folosi sisteme de navigare moderne. Activitatea face parte din tematica pregătirii a grupelor de diversiune.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant
TRUPELE PARAMILITARE A REGIMULUI SEPARATIST TPMRS
07/02/2018
Cantonamente cu cadrele de subofițeri a unităților de asigurare logistică. Tematica cuprinde următoarele:
pregătirea de geniu;
pregătirea de drept;
pregătirea specială;
pregătirea tactică;
Cantonamentele au ca scop dezvoltarea capacităților cadrelor de subofițeri reieșind din specialitățile militare.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant
08/02/2018
Exercițiu de Stat Major
Exercițiul a fost condus de către pretinsa conducere a statului major a forțelor separatiste, colonel Sergiu Gherasiutenco.
Conform legendei ofițerii de stat major au condus acțiunile de luptă în "Apărare", proceduri de mobilizare pentru unitățile militare, precum și trecerea unităților militare la cel mai înalt grad de pregătire de luptă (ru. приведение воинских частей к высшей степени боевой готовности).
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant
09/02/2018
Spartachiada militară a pretinsului institut militar a TPMRS
Evenimentul s-a desfășurat sub patronatul pretinsei conduceri a TPMRS
evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter umanitar
Din câte vedem, exercițiile militare au scăzut din densitate, dar au fost câteva evenimente care nu pot fi trecute cu vederea.
5 februarie 2018
Putin a semnat decretul pentru integrarea armatei autoproclamatei Osetia de Sud în Forțele Armate Ruse, după ce a fost ratificat de Duma de Stat a Federației Ruse la 24 ianuarie curent și aprobat de Consiliul Federației.
Acest acord a fost semnat de PM Dumitru Medvedev cu pretinșii lideri separatiști la 30 martie 2017, la Moscova. Prin acest document Federația Rusă crează un precedent fără precedent, care poate avea reflecții asupra zonelor de conflict din spațiul post-imperiu dar în particular în Republica Moldova şi Ucraina, peste noapte toate forțele paramilitare sau separatiste vor fi integrate în Forțele Armate ale Federației Ruse. IDIS "VIITORUL" a informat despre acesta posibilitate încă în anul trecut. În studiul "Riscuri de securitate și apărare în contextul reglementării transnistrene" experții au constatat următoarele, care sunt actuale şi în situația zilei de azi:
Complectarea cu personal este din 2 surse, ca și pregătirea personalului, inclusiv și în cadrul GOTR;
O parte din efectivul combatant a trecut prin diferite conflicte regionale;
Zona de Securitate este împânzită de “structuri militare sau paramilitare” separatiste, ce contravine tuturor acordurilor în vigoare.
Nu putem trece cu vederea și acțiuni de sfidare a autorităților constituționale, prin activități premeditate de încorporare în GOTR, ulterior acest contingent fiind folosit ca o rezervă de cadre pentru așa zisele structuri de forță al regiunii transnistrene.
Federația Rusă și regiunea separatistă și-au unit forțele pe dimensiunea apărării, securității și ordinii publice, chiar și dacă nu au declarat asta deschis;
Federația Rusă „pompează” surse financiare în regiune, inclusiv și în domeniul apărării, securității și ordinii publice, pentru ca să organizezi asemena aplicații este foarte costisitor, în special în condițiile de azi extrem de dificile pentru regiune. În Comparație, până în anul 2011, forțele paramilitare separatiste organizau 2-3 aplicații cu trageri de luptă pe an.
Pretinsele forțe armate ale regiunii au nivel înalt de pregătire și dotate cu armament din arsenalele militare ale Armatei a 14-a;
Toate aceste activități ale GOTR vin în contradicție cu principalul document în domeniul reglementării conflictului - Acordul cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat de Republica Moldova și Federația Rusă la 21 iulie 1992, și în particular prevederilor articolului 4, care prevede că “Unitățile Armatei a 14-a a Forțelor Armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe neutralitatea. Cele două părți în conflict își asumă obligația de a respecta neutralitatea și de a se abține de la orice acțiuni ilicite față de patrimoniul militar, față de militarii acestei armate și membrii familiilor lor. Problemele privind statutul armatei, procedura și termenele retragerii ei pe etape vor fi soluționate în cadrul tratativelor dintre Federația Rusă și Republica Moldova.”
Susținerea politică, economică, militară, informaționala din partea Federației Ruse care privea și privește regiunea transnistreană ca o zonă de interese strategice.
În regiunea transnistreană avem trupe militare cu un nivel înalt de pregătire și dotate cu armament din fostele arsenale ale Armatei a 14-a;
Avem o susținere politică, economică, militară, informaționala din partea Federației Ruse care privea și privește regiunea transnistreană ca o zonă de interese strategice.
Nu este clară reacția mediatorilor și de ce Mediatorii, tac și se fac că nu se întâmpla nimic? De fapt, răspunsul e clar – De ce noi să facem ceva, când voi sunteți maleabili!"
Dar, îngrijorător este că autoritățile noastre și în special Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu a venit cu nici o reacție. Oare asta este adevărata susținere pentru partenerul nostru Georgia?
De ce întreb? Pentru că Georgia a avut o reacție la acest capitol încă pe 24 ianuarie curent, în care se menționează "Printr-un astfel de demers provocator, Federația Rusă încearcă să împiedice rezolvarea pașnică a conflictelor și progresul potențial în cadrul discuțiilor internaționale de la Geneva. În plus, acțiunile Rusiei subminează arhitectura securității europene și sunt îndreptate spre destabilizarea situației într-o regiune mai largă".
La rândul său UCRAINA, vine și ea cu o poziție la acest capitol, pe data de 29 ianuarie curent, în care se menționează "Aceasta este uurmătorul pas provocator și o continuare a politicii Kremlinului de a destabiliza situația din regiunea Mării Negre și de a submina arhitectura securității europene."
Am căutat pe pagina oficială a MAEIE o poziție la acest subiect și am găsit în total 46 comunicate de presă în perioada 24 ianuarie curent - 10 februarie curent, marea majoritate de comunicate, dar mai precis 36 sunt poze protocolare a conducerii MAEIE cu diferite ocazii. Şi nimic despre acest decretul lui Putin, nimic. Dacă cineva înțelege că COMUNICAREA STRATEGICĂ constă în imagini protocolare, greșește.
6/02/2018
Pe pagina web a unei sursele de informare în masă din Ucraina apare un articol cu titlul "Бізнес за розкладом: Як українська влада сприяє військам РФ у Придністров'ї", ceea ce în română ar fi "Afaceri la Timp: cum guvernarea din Ucraina ajută Armatei Federației Ruse în transnistria". Știrea a fost preluată și de alte agenții de presă din Ucraina, nu și din Republica Moldova, poate se mai documentează. Eu întotdeauna încerc să ma documentez înainte de a publica orice analiză sau informație. Asta am și făcut în acest caz, apelând la prietenii mei din Ucraina. În special, a fost analizat comerțului dintre Rusia și Moldova în 2016, sa descoperit că partea rusă a folosit în mod activ și continuă să folosească Ucraina ca tară de tranzit pentru a susține TOFR. Şi asta ne cătând la faptul că Ucraina a suspendat orice cooperare cu Federația Rusă în acest domeniu.
Prima confirmare vine de pe pagina oficială a sistemului unic de achiziții a Federației Ruse.
Astfel reiese că Federația Rusă în anul 2016 a adus în Republica Moldova prin Ucraina echipamente militare pentru TOFR în 20 de vagoane. Acest contract eu l-am găsit pe pagina oficială a sistemului unic de achiziții a Federației Ruse. Pentru anul 2017 și 2018 nu am găsit, dar sursa, reiterează ca au fost 131 vagoane în 2017 și atenție, pentru 2018 50 vagoane. Dar, nu e posibil de verificat dacă condițiile contractuale au fost îndeplinite de către părți.
La rândul său Interfax Ukraina publică un articol, unde este arătată poziția căii ferate din statul vecin, care neagă că ar fi participat la aceste trasferuri militare. Totodată Căile Ferate din Ucraina spun că, "Tranzitul acestor mărfuri se efectuează numai în cazul în care este acordul autorităților competente din Ucraina. Iar competența de verificare a acestor mărfuri este pusă pe seama autorităților vamale la punctul de trecere a frontierei de stat".
Noi la frontiera comună cu Ucraina avem pe segmentul transnistrean două puncte de trecere a frontierei de stat feroviare (Novosaviţcaia-Kuciurgan (4) şi Cobasna-Slobodca (2)), prin care ar putea să fi intrat acele echipamente militare sau de dublă destinație.
Dar până la urmă noi nici nu știm ce au fost în acele vagoane. Şi aici e cea mai mare problemă. Ucraina care este în război direct cu Federația Rusă permite "alimentarea lor" în "spatele frontului". Dar eu vreau să pun o întrebare retorică, oare "ai noştri au stat deoparte"? Nu sunt anchetator că să dau aprecieri, dar ca expert în politici de securitate, cred că da. Şi vreau să dau un exemplu, în anii trecuţi 2016 - 2017, pretinsa Asociație a Vânătorilor şi pescarilor de la Tiraspol a importat o cantitate "oarecare" de materie de culoare camuflată (posibil de producție rusească), care ulterior a fost folosită pentru noua uniformă pentru forțele paramilitare.
Acestă marfă a intrat în regiunea transnistreană prin aşa zisă frontieră administrativă, prin unul din cele 9 posturi vamale de control intern. Despre această "frontieră administrativă" și cum o administrează autoritățile, IDIS Viitorul a scris anul trecut. Sau cum au intrat în regiunea transnistreană marfă de dubla destinație, cum ar fi veste antiglonţ, categoria de apărare 4. Repet, nu sunt anchetator și în acest caz autoritățile ar trebui să își spună cuvântul.
Există versiuni:
1. Căile Ferate ale Ucrainei știau despre vagoane, dar nu știau ce marfa era. Pentru asta e necesara o schemă specială la intrare în Ucraina din Federația Rusă și la ieșire din Ucraina spre Republica Moldova. În cazul în care asta este real, cel mai probabil a fost prin Punctul de Trecere a Frontierei de Stat feroviar Cobasna - Slobodca.
2. În toată "afacerea" asta, rolul principal în juca autoritatea vamală din Ucraina, și aici vreau să vin cu o remarcă, că anume autoritatea vamală din Ucraina se "împotrivea" cel mai tare la instituirea controlului comun pe segmentul transnistrean.
3. Schema coordonată la nivelul Ministerului Apărării din Ucraina, prin care Ministerul Apărării a Federaţiei Ruse trimitea vagoanele, banii pentru asta se duceau unde trebuie, inclusiv și la Kiev.