Noutăţi

Ultima înăsprire a politicii monetare de către BNM a afectat în mare parte Guvernul. Asupra creditelor de consum și a creditele ipotecare nu a influențat semnificativ, analiză

2025.03.28 Economie Maria Procopciuc Imprimă

 

Ultima înăsprire a politicii monetare de către Banca Națională a Moldovei (BNM) a afectat cel mai mult activitatea Guvernului, care a fost nevoit să se crediteze mai scump. Asupra creditelor de consum și asupra creditele ipotecare nu a influențat semnificativ. „Ca volum, creditele ipotecare au scăzut, dar a fost din cauza prețurilor majorate la apartamente. Creditele de consum s-au accesat fără vreun impediment. Cred că faza critică a crizei a fost trecută. Revenim la normalitate. Aceasta înseamnă accelerarea tuturor proceselor de creditare”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 28 martie, 2025, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Analizând rata de bază a BNM, Veaceslav Ioniță a spus că cea mai mică a fost înregistrată în 2020 – 2,7%, iar în august 2022 a fost a doua cea mai mare din istoria țării – 21,5%. În primăvara anului 2024 a fost de 3,6%, iar în primele trei luni ale anului curent este de 6,5% și nu ar fi una semnificativă. Despre inflația anuală, a spus că în decembrie 2023 a fost de 4,2%; decembrie 2024 – 6,9%; ianuarie 2025 – 9,1%; iar în februarie 2025 – 8,6%. „Accelerarea inflației în decembrie anul trecut a impus BNM să întreprindă anumite acțiuni. Însă, datorită unui suport din partea Uniunii Europene, care a fost introdus în tarifele la căldură, gaz și energie electrică, în februarie am avut o diminuare a inflației. Practic valurile inflaționiste au trecut. În două-trei luni cred că va scădea și rata de bază, dacă starea de lucruri vă rămâne stabilă”, susține Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, modificarea dobânzilor principalelor instrumente monetare a dus la ceea că în februarie 2025, față de decembrie 2024, rata de bază a crescut cu 80,6%, valorile mobiliare de stat până la un an s-au majorat cu 29,4%; depozitele în lei ale persoanelor fizice au crescut cu 24,7%; creditele pentru afaceri ale persoanelor fizice s-au majorat cu 13,7%; creditele persoane juridice – cu 1,2%; creditele de consum – cu 0,4%; iar creditele ipotecare au scăzut cu 0,1%. „BNM, scumpind banii, urmărește: 1) să crească dobânzile la depozite ca oamenii să ducă banii la bancă, nu să ia credite de consum și 2) să crească dobânzile la credite, în special la cele de consum, ca populația să facă economii. La depozite, obiectivul BNM a fost atins. Acestea s-au scumpit și a afectat în sens pozitiv cetățenii, care nu s-au creditat la bănci, dar au dus banii la bancă. Creditele de consum nu au fost afectate de politica BNM, iar creditele ipotecare chiar s-au ieftinit”, a spus expertul.

Politica înăsprită a BNM, afirmă economistul a afectat și dobânda medie la depozitele în lei pentru persoanele fizice, care s-a scumpit cel mai mult. Dacă în 2021, trimestrul patru, a fost de 4,4%, în 2022, trimestrul patru, a ajuns la 15%, în 2023, trimestrul patru, a scăzut la 4,3%, în 2024, trimestrul patru, 3,6%, iar în februarie 2024 a crescut la 4,4%. De asemenea, a avut o influență și asupra depozitelor noi ale persoane fizice. Dacă în 2021 acestea au totalizat 7,2 mild/lei; în 2022 – 10,8 mild/lei, 2023 – 11,4 mild/lei; 2024 – 15,5 mild/lei, în ianuarie 2025 – 3,2 mild/lei, iar în februarie 2025 – 3,5 mild/lei. „Pentru primele luni ale anului este foarte mult. Așa ceva nu a fost niciodată. Chiar avem în ultimele trei luni o activizare a moldovenilor de a face depozite”, afirmă economistul.

Vorbind despre creditarea netă a persoanelor fizice de la bănci sau volumul depozitelor bancare din partea cetățenilor minus volumul creditelor bancare ale cetățenilor, analistul economic a menționat că înclinația spre economii a moldovenilor este problematică, iar politica de înăsprire a BNM nu prea influențează. În perioada anilor 2021/2022 moldovenii s-au aventurat în accesarea creditelor de consum. Au  luat mai multe credite, decât au făcut depozite. Când au urmat crizele energetice, iar BNM  a înăsprit politica monetară, moldovenii au luat mai puține credite și au depus mai mulți bani în bănci. Chiar dacă au crescut depozitele în ultimele trei luni, economiile nete sunt la nivel de 41,8 mild/lei. „Înăsprirea politicii monetare și scumpirea depozitelor a motivat moldovenii să facă depozite, dar nu ia demotivat în a lua credite de consum”, a menționat analistul economic.

Veaceslav Ioniță a analizat și dobânda medie a creditelor de consum în lei. Dacă aceasta în 2015 a fost de 15,5%, în 2020 – 7,5%; 2021, trimestrul trei – 4,6%; 2023, trimestrul unu – 16,4%; 2024, trimestrul patru – 10,4%; iar în februarie 2025 a fost – 10,6%. Înăsprirea politicii monetare practic nu a scumpit creditele de consum, iar ca rezultat numărul lor s-a majorat, susține Veaceslav Ioniță. Dacă în 2015, numărul creditelor de consum oferite de către bănci persoanelor fizice a fost de 45,4 mii; în 2019 – 91,4 mii; 2020, trimestrul patru – 75,1 mii; 2022, trimestrul unu – 134,5 mii; 2023, trimestrul unu – 80,6 mii; 2024, trimestrul patru – 208,6 mii; în februarie 2025 a ajuns la 221 mii. Moldovenii s-au adaptat circumstanțelor de pe piață și se creditează, deoarece presiunea nu este mare”, a spus Veaceslav Ioniță.

Cu referire la numărul creditelor acordate anual de către bănci persoanelor fizice, expertul a menționat că în 2020 a fost de 25,1 mii; în 2021 – 44,1 mii; 2022 – 28,6 mii; 2023 – 41,1 mii; 2024 – 69,6 mii. „Dacă în primul trimestru din 2024 s-au acordat 13,2 mii de credite, în 2025, în primele două luni s-au acordat deja 18 mii. Cele mai multe credite s-au luat în trimestrele trei și patru din 2024, când s-au luat câte 19,7 mii de credite”, a menționat expertul.

Credite noi de consum, dacă în 2015 s-au acordat de 2,3 mild/lei; în 2019 – de 6,2 mild/lei; 2020 – 5,6 mild/lei; 2021 – 9,7 mild/lei; 2022 – 6,9 mild/lei; 2023 – 9,5 mild/lei; 2024 – 13,6 mild/lei; în 2025, primele două luni, s-au dat de 3,5 mild/lei. Astfel, gradul de îndatorare al populației cu credite de consum, raportat la Produsul Intern Brut (PIB), a crescut. Dacă în 2000 a fost de 0,4%; în 2005 – 1,8%; 2010 – 2,5%; 2015 – 2,1%; 2020 – 3,7%; 2021 – 4,4%; 2022 – 3,6%; 2023 – 3,7%; 2024 – 4,6%, în 2025, luna februarie a fost 4,7%. „Cel mai mare nivel înregistrat vreodată. Asupra creditelor de consum înăsprirea BNM nu a influențat”, susține economistul.

Cu referire la rata medie a dobânzii la creditele imobiliare noi pentru persoanele fizice, expertul a declarat că a avut o mică influență înăsprirea politicii monetare de către BNM. Dacă în 2008 rata dobânzii la creditele imobiliare noi pentru persoanele fizice a fost 16,6%; în 2014 – 9,7%; 2015 – 13,1%; 2021 – 6,7%; sfârșitul anului 2022/începutul anului 2023 – 12,8%; decembrie 2024 – 6,9%; în februarie 2025 a ajuns la 7%. Astfel, dacă media lunară a creditelor imobiliare noi acordate persoanelor fizice în 2008 au fost de 2,8 mil/EURO; 2009 – 0,6 mil/EURO; 2014 – 4,2 mil/EURO; 2016 - 2 mil/EURO; 2019 – 13,7 mil/EURO; 2020 – 11,9 mil/EURO; 2021 – 24,9 mil/EURO; 2022 – 6,5 mil/EURO; 2023 – 21 mil/EURO; 2024 – 54,6 mil/EURO; în februarie 2025 a fost de 48,7 mil/EURO. „Avem o încetinire nesemnificativă a creditării din cauza creșterii prețurilor la imobile”, a spus expertul.

Potrivit analistului economic, dacă în 2015 numărul creditelor ipotecare contractate de la băncia fost de 1,3 mii; în 2019 – 6,2 mii; 2020 – 5,7 mii; 2021 – 7,6 mii; 2022 – 3,8 mii; 2023 – 4,1 mii; în 2024 a ajuns la 7,5 mii. „Până în februarie 2025, s-au acordat în total deja 8 mii. În trimestrul unu din 2024 s-au luat 1,4 mii de credite, trimestrul doi – 1,6 mii, trimestrul trei – 2 mii, trimestrul patru – 2,4 mii, iar în primele două luni din 2025 – 2,2 mii. Cred că în următoarele luni vom avea o încetinire, poate chiar și o scădere”, anticipează analistul economic.

Despre volumul creditelor ipotecare noi contractate de la bănci, Veaceslav Ioniță a mai menționat că în 2015 volumul a fost de 0,5 mild/lei; în 2019 – 3,2 mild/lei; 2020 – 2,8 mild/lei; 2021 – 5,1 mild/lei; 2022 – 2,9 mild/lei; 2023 – 3,3 mild/lei; 2024 – 8,1 mild/lei; iar în februarie 2025 a ajuns 9,2 mild/lei.

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993, care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe Facebook - https://www.facebook.com/IDISViitorul ;
Abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube - https://www.youtube.com/@idisviitorul8539 .

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us