Noutăţi

Primăria municipiului Strășeni și-a deschis ușile pentru a împărtăși istoria de succes a primei femei primar din istoria localității

2019.09.19 Administrație publică Ana-Maria Veverița Imprimă

 

Miercuri, 18 septembrie, Primăria municipiului Strășeni a devenit neîncăpătoare preț de câteva ore. Zeci de tineri, copii și oaspeți ai orașului Strășeni au venit la Ziua Ușilor Deschise pentru a cunoaște istoria de succes a primei femei primar din localitate și activitatea primăriei. Evenimentul, desfășurat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în parteneriat cu Ambasada Lituaniei în Republica Moldova, a pus-o în lumină pe Valentina Casian, participantă la concursul „Istorii de succes la feminin”, care a reușit să aducă schimbarea în comunitate prin exemplul și implicarea sa. Astfel, Ziua Ușilor Deschise a reprezentat o bună oportunitate de networking și de împărtășire a experienței în domeniul bunei guvernări la nivel local.

Ne propunem să susținem, să motivăm și să facem auzite practicile de succes ale femeilor la nivel comunitar în domeniul antreprenoriatului feminin și liderismul comunitar. Și având în vedere activitățile de lider ale doamnei Valentina Casian cu care s-a remarcat în cadrul concursului istoriilor de succes la feminin, am decis să organizăm o zi a ușilor deschise la Primăria municipiului Strășeni, alături de alte evenimente de acest gen în regiunile țării. Astfel, vom vedea care sunt reușitele doamnei Casian și a face cunoscută această experiență la nivel național, pentru ca alți primari și persoane interesate să preia această istorie de succes”, a declarat Diana Enachi, manager de proiect la IDIS „Viitorul”.

 „Întreaga istorie de administrare a localității o consider o istorie de succes. Personal împărtășesc părerea, că femeile au avut și au suficiente calități de lider, de factor decizional. În opinia mea, participarea echilibrată a femeilor și bărbaților simbolizează nivelul de maturare a societății. Iar, o societate în care vocea femeii nu poate fi auzită nu este mai puțin feminină, este mai puțin umană”, a subliniat Valentina Casian, primarul municipiului Strășeni. Potrivit ei, cheia succesului unei femei lider la nivel local constă în buna comunicare cu cetățenii, implicarea comunității în procesul de administrare, perfecționarea continuă și planificarea strategică.

Istoria de succes a Valentinei Casian, primarul municipiului Strășeni, începe în anul 2011, atunci când a fost aleasă în calitate de primar al orașului Strășeni, fiind prima femeie primar în istoria localității. Pe parcursul procesului de administrare a Primăriei municipiului Strășeni, administrația publică locală a devenit un model în ceea ce privește integritatea, dar și atragerea investițiilor străine.

Vizitatorii la Ziua Ușilor Deschise au asistat la prezentarea priorităților strategice ale municipiul Strășeni, au făcut un tur al Primăriei municipiului Strășeni și au avut parte de o discuție deschisă împreună cu primarul Valentina Casian și funcționarii publici.

 „Activitatea doamnei Valentina Casian este o istorie de succes deoarece a realizat foarte multe lucruri pentru orașul nostru. Cu ajutorul doamnei Casian au fost iluminată localitatea, renovate drumurile și a reușit să implice tinerii în acțiuni de voluntariat. De asemenea, doamna primar a reușit să construiască o legătură bună între primărie și locuitorii orașului. Valentina Casian este persoana care va rămâne în istoria orașului Strășeni și reprezintă un idol pentru noi”, consideră Nadejda, elevă în clasa a 11-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.

Doamna Valentina Casian depune tot sufletul în ceea ce face, ajutând comunitatea și locuitorii orașului. Nu toți cei din administrația locală pot face așa ceva și obține succes. Doamnei Casian însă îi reușește bine”, spune Grigore, elev la Liceul Teoretic Ion Vatamanu din orașul Strășeni.

Iar Ana Nicolai, specialist principal în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) este de părere că un primar bun trebuie să fie în primul rând un manager de succes: „Am rămas surprinsă să văd la noi în țară o municipalitate care progresează. Doamna Valentina Casian a reușit ca comunitatea în care este manager să se dezvolte și să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. Iar oamenii la rândul lor sunt mulțumiți și o apreciază pentru rezultatele obținute”.

Proiectul „Dezvoltare regională prin implicare egală” urmează a fi realizat până în luna octombrie 2019, timp în care cele două instituții partenere își vor consolida eforturile pentru a crește gradul de conștientizare privin rolul activ al femeii în regiunile Republicii Moldova.

Pentru mai multe informații despre proiect, contactaţi-o pe Ana – Maria Veverița, Ofițer de comunicare, pe e-mail la ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.

……………..

Proiectul „Dezvoltare locală prin implicare egală” este implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Ambasadei Lituaniei în Republica Moldova, cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare şi de promovare a democraţiei al Lituaniei. Proiectul are scopul de a susține dezvoltarea regională prin încurajarea activităților sociale și economice ale femeilor și integrarea egalității de gen în comunitățile locale din Republica Moldova.

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizeaz ăcercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us