După o ușoară recuperare a industriei ca urmare a declinul prelungit din anii 1990 pondera industriei în PIB-ul Republicii Moldova a ajuns la 15 % și e ancorată în jurul acestei valori de mai mulți ani. Stagnarea relevă faptul că sectorul și-a epuizat rezervele interne de creștere și este ne nevoie de politici industriale active din partea statului pentru impulsionarea activităților industriale și creșterea importanței sectorului pentru economia țării, a explicat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul, Ion Tornea.
Dezvoltarea industriei este importantă pentru economia oricărei țării, deoarece aceasta înseamnă activități cu valoare adăugată mai mare, locuri de muncă mai bine plătite și progres tehnologic. Chiar și UE și-a fixat creșterea ponderii industriei până la 20% din PIB. Asta în condițiile în care reducerea ponderii sectorului în UE s-a produs din motivul progresului tehnologic și relocarea mai multor activități industriale în afara țărilor din UE în căutarea de eficiență și costuri mai mici. În argumentarea sa Comisia Europeană spune că dezvoltarea industriei în UE ar duce la relansarea și creșterea economică.
”În prezent, politicile industriale din UE se bazează pe dezvoltarea competitivității întreprinderilor și pe orientarea spre activități de inovare. În țările Europei Centrale și de Est, din care face parte și Republica Moldova, axarea a fost pe atragerea investițiilor străine care ar aduce progres tehnologic și capital. Progresul s-a produs în cazul în care aceste țări au reușit să ofere stimulente pentru atragerea capitalului dar și locații competitive pentru rețelele globale de producție ale companiilor multinaționale. Țările baltice sunt o excepție de la aceste politici generale. Creșterea industriei din această regiune s-a bazat pe dezvoltarea IMM-urilor și a economiei verzi. Economia verde reprezintă o tendință nouă în politicile industriale ale UE și se află în proces de evoluție. Diferite metode arată că nu există anumite rețete standard pentru politicile industriale, însă există mai multe repere care se referă la domeniul de aplicare și la componentele politicilor industriale”, a menționat economistul.
Pentru Republica Moldova ar fi utilă experiența Slovaciei, care a reușit să dezvolte o industrie puternică prin atragerea investițiilor. Cel mai mare sector în Slovacia este cel al automotivelor, care se conturează și în Republica Moldova. Automotivele din Slovacia au o pondere de 12% din PB și asigură 44% din totalul producției industriale și 40% din totalul exporturilor producției industriale. Datorită deschiderii economiei Slovaciei și atragerea fluxurilor investițiilor țara a reușit să se conecteze la lanțurile valorice globale plasându-se pe locul doi printre țările OECD sub aspectul integrării în cadrul acestora. Acest lucru a însemnat progres tehnologic și activități industriale cu valoare adăugată mai înaltă. Acum în exporturile Slovaciei predomină produsele industriale avansate din punct de vedere tehnologic. Dezvoltarea sectorului automotive a atras după sine și dezvoltarea sectorului serviciilor, dar și a altor industrii. În prezent industria Slovaciei are o pondere de 25% din PIB.
Printre lecțiile cele mai importante ce pot fi preluate din experiența Slovaciei și elementele pe care ar trebui să se bazeze politicile industriale ale RM, se numără:
Emisiunea este realizată de IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.