Noutăţi

Analiză: Turismul moldovenesc, după criza din 2020, și-a recăpătat forțele datorită turiștilor străini și pensiunilor

2023.12.08 Turism Maria Procopciuc Imprimă

 

Turismul moldovenesc și-a revenit de după criza pandemică din 2020. Și-a recăpătat forțele datorită turiștilor străini, dar și datorită pensiunilor, care cunosc o creștere surprinzătoare în ultima perioadă. „Anul trecut, recuperarea a fost rapidă datorită turismului intern și al pensiunilor. În acest an, recuperarea se datorează și străinilor, care au mișcat înainte această ramură”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 8 decembrie, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Veaceslav Ioniță spune că străinii au venit organizat, dar destul de mulți au venit neorganizat. Mulți dintre străini sunt refugiații ucraineni, care nu pot numiți turiști. Însă, odată cu venirea războiului dus de către Federația Rusă în țara lor, ei au venit în Republica Moldova și au ocupat o bună parte a locurilor de cazare destinate sectorului turistic. Refugiații ucrainei de obicei închiriază locuințe, pe o perioadă mai lungă, iar printre cei care au stat la hoteluri au fost și turiști și refugiați. Totuși, ucrainenii au venit într-un număr mare la odihnă în Republica Moldova chiar prin intermediul agențiilor de turism.

Potrivit expertului, turismul organizat al străinilor în Republica Moldova reprezintă 20%, neorganizat – 80%. Turismul intern organizat este de 25%, restul 75% – neorganizat. Moldovenii care pleacă peste hotare în mod organizat reprezintă 25%, restul 75% pleacă neorganizat. Astfel, banii care se cheltuie pe turism sunt mai mulți, decât spun datele oficiale. Dacă sunt de circa 4 miliarde de lei încasările agențiilor de turism, suma este de câteva ori mai mare, deoarece o bună parte a turiștilor preferă să meargă pe cont propriu în vacanță și nu apelează la serviiile agențiilor de turism.

Economistul susține că în 2019, 376 de mii de persoane au apelat la serviciile unei agenții de turism, pentru a-și organiza o vacanță fie în Republica Moldova, fie peste hotare. În 2020, pe fundațul pandemiei de COVID-19, a fost înregistrată cea mai dramatică prăbușire. Aproape 125 de mii de persoane au apelat la o agenție de turism pentru a le organiza o vacanță. În 2021, numărul lor a crescut la 320 de mii, iar în 2022 – la peste 472 de mii.  În trimestrul III, 2023, în valoare anuală, aproape 519 mii de persoane au fost în vacanță prin intermediul unei agenții de turism. Aproape 369600 de moldoveni au plecat peste hotare, 110600 s-au odihnit în Republica Moldova, iar 38600 au fost străinii care au venit în Republica Moldova.

Potrivit economistului, numărul străinilor care au venit să se odihnească în Republica Moldova s-a dublat. A ajuns la aproape 38600 în trimestrul III, 2023, față de 29 de mii în 2022, 24 de mii în 2021 și 7 mii în 2020. În 2019 au fost aproape 19800. Mai mult de 39 de mii au fost până la destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Când era URSS, în Moldova veneau circa 300 de mii de oameni, anual, organizat. În 1991 a fost 298 de mii, în 1992 – peste 100 de mii, în 1993/1994 – s-a ajuns la 15 mii. Turismul intern, anul trecut a crescut spectaculos. De la 40 de mii media pe 2015-2020, la 123600 în 2022. În 2023, trimestrul III , a scăzut la 110600, în valoare anuală, probabil din cauza că mulți moldoveni au plecat peste hotare în vacanță.

Vorbind despre banii pe care i-au încasat o agenție de turism de la un turist, care a apelat la serviciile sale, analistul economic a spus că cei mai mulți bani au venit de la turiștii care pleacă peste hotare în vacanță. În 2023, în mediu, o agenție de turism încasează de la fiecare moldovean care merge peste hotare 10300 de lei. În 2022 a încasat  9500 de lei. În 2021 – 10100 lei, iar în 2020 – 9600 de lei. Acești bani reflectă numărul turiștilor care pleacă organizat. Suma este de trei ori mai mare având în vedere și turiștii care pleacă neorganizat, pe cont propriu. Cei care vin în Republica Moldova la odihnă cheltuie mai puțin pentru serviciile unei agenții de turism, circa 1100 de lei. Moldovenii care se odihnesc acasă, au cheltuit anul trecut 1600 de lei pe serviciile unei agenții de turism, în 2021 – 1700 de lei, în 2020 – 1300 de lei, iar în 2019 – 2900 de lei. În trimestrul III, 2023, în valoare anuală, moldovenii care se odihnesc acasă au cheltuit 2100 de lei pe serviciile unei agenții de turism. 

Potrivit analistului economic, când vorbim de turiști, vorbim și de moldovenii care se cazează peste noapte. Un moldovean poate să-și organizeze o escapadă turistică, dar să nu rămână peste noapte. Totodată, poate rămâne peste noapte, dar nu înseamnă că a venit prin intermediul unei agenții de turism. În trimestrul III, 2023, în toate structurile de cazare din Republica Moldova au stat peste 142 de mii de persoane. Recordul absolut a fost în trimestrul III, 2019, aproape 144 de mii de persoane cazate într-un trimestru. Cei mai puțini au fost în trimestrul II din 2020 – 2600 de persoane cazate.

Veaceslav Ioniță afirmă că după pandemia de Covid-19, în Republica Moldova a apărut un fenomen relativ nou. Persoanele se odihnesc pe teritoriul Republicii Moldova și în perioada rece a anului. Mai mulți ani în urmă, în perioada rece a anului această formă de odihnă practic nu era. Era în perioada caldă a anului. Acum deja dispare această diferență. Moldovenii se cazează în pensiuni vara și iarna.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, străinii în acest an au depășit recordul din 2019, când au venit într-un număr de 174 de mii, atât organizat, cât și neorganizat. În 2020, din cauza pandemiei, numărul lor a fost de aproape 29 de mii. În 2021 s-a ridicat la aproape 69 de mii. În 2022 – la peste 162 de mii. În acest an, în valoare anuală au ajuns la 178 de mii, iar către finalul anului se va ajunge la 185 de mii de persoane. Din acest număr, circa 70-80 de mii, sunt ucraineni. Ucrainenii au venit și prin intermediul agențiilor de turism, ca turiști. În acest an, 38,6 mii de turiși au venit prin intermeidul agențiilor de turism, adică organizat, și aproape 140 de mii - individual, neorganizat.

Referitor la pensiuni, ca unități de cazare, expertul a menționat că până în 2004, în Republica Moldova acestea practic nu existau. În 2004 a aparut prima pensiune și a apărut și turismul intern, când oamenii au mers la o pensiune să se odihnească la natură. Până în 2015 pensiunile practic au stat pe loc. Aveau în jur de 100 de locuri de cazare. Pandemia de COVID-19 i-a făcut pe moldoveni să redescopere Republica Moldova. Și astăzi, cei mai mulți care vin în pensiuni sunt moldovenii. Acum se înregistrează un fenomen relativ nou, vin foarte mulți străini, din diferite țări, deși o parte din ei sunt din Ucraina. „Pensiunile în perioadă de criză din 2020 au crescut cu 40%. Au fost 1000 de locuri de cazare în pensiuni până la pandemie, acum în jur de 1550. Pensiunile au înregistrat până în prezent 43 de mii de cazări în valoare anuală. În trimestrul I, 2-23, au fost 7100 de cazări, în trimestrul II – 10200. În trimestrul III – 16200. Este recordul absolut din toate timpurile”, a menționat expertul.

Din totalul turiștilor care s-au cazat în pensiunile moldovenești, majoritatea au fost moldoveni, precizează economistul. În 2019 au fost 11 mii de moldoveni și 6200 de străini. În 2020 - 13300 de moldoveni, iar 1300 de străini. În 2021 - 18200 de moldoveni, iar 3200 de străini. În 2022 - 28500 de moldoveni, 8800 de străini. În 2023, 30900 de moldoveni și 12100 de străini. Numărul străinilor s-a dublat după pandemia de Covid-19, iar al moldovenilor s-a triplat.

Potrivit economistului, anterior cele mai mari probleme ale pensiunilor moldovenești erau în perioada rece a anului. Costurile de întreținere erau prea mari. Angajații pensiunilor nu prea aveau de muncă. Vara pensiunile erau exploatate, iarna - nu. Acum această problemă se rezolvă. Dacă în perioada 2010-2016, iarna se odihneau circa 3-4 mii de oameni, după 2017 numărul lor a crescut la  6200 în sezonul rece 2017/2018; la 9000 – 2019/2020; la 13600 – 2021/2022; la 16600 - 2022/2023; și urmează să ajungă la 19500 – 2023/2024, dintre care 12 mii și ceva vor fi moldoveni și circa 7000 straini.

„Se transformă pensiunile și pe timp de iarnă într-o locație unde se odihnește. Acest sector al economiei are potențial de creștere și poate fi unul de perspectivă pentru Republica Moldova. După 2020 avem o creștere a ceea ce înseamnă pensiuni. Dacă în 2020 cota lor în totalul unităților de cazare din Republica Moldova era 4,3%, în acest an, va fi 6,4%, cu un potențial de creștere rapidă până la 10% în viitorul apropiat. Dintre toate formele de cazare din Republica Moldova, cel mai rapid se dezvoltă pensiunile. Gradul lor de ocupare a fost de 16,1% în 2010. A scăzut până la 6,9% în 2014. A crescut la 11,4% în 2017. A scăzut la 5,1% în 2020 și a crescut la 15,6% în 2023. În trimestrul III, 2023, gradul de ocupare a fost de 14%. Republica Moldova neavând domenii pentru investești, oamenii au văzut în pensiuni perspective. Au investit, au creat locuri de cazare, care acum sunt mult mai multe decât se reușește a atrage turiștii”, potrivit economistului.

Analistul economic declară că cei mai mulți turiști străini vin în Republica Moldova din România – 24,7%; Ucraina – 21,6%; Federația Rusă – 7,5%; SUA – 5,6%; Turcia – 3,8%; Germania – 3,7%; Italia – 3,5%. Restul țărilor sub 3%. Moldovenii cei mai mulți, până la război, mergeau neorganizat, fără a apela la serviciile unei agenții de turism în Ucraina, Bulgaria și apoi România. Organizat, cu ajutorul unei agenții de turism, în ultimii cinci ani, au mers 42,9% în Turcia; 20,2% - Bulgaria; 12,1% - Egipt; 9,8% - România; și 5,1% - Grecia.

-----------------------------------

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993, care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe Facebook - https://www.facebook.com/IDISViitorul ;
Abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube - https://www.youtube.com/@idisviitorul8539 .

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us