Salariul în plic, bomba cu efect întârziat. Este nevoie de o nouă abordare de către autorități a fenomenului

Fenomenul salariului în plic va exista întotdeauna, el nu va putea fi complet eradicat. Metode de combatere există, dar niciodată destule ca lumea să renunțe definitiv mai ales într-o societate ca cea moldovenească, unde munca nedeclarată creează mereu iluzia de câştig şi beneficiu, dar consecințele sunt grave. Este opinia exprimată de către jurnalistul Vlad Bercu în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.

Ultimele date al BNS arată că 7% din populația ocupată primește salariul în plic, iar în agricultură 42,0%, comerț - 19,3% și industrie - 8,6%. Se întreprind acțiuni la nivel de guvern, fisc, iar sindicatele vorbesc despre fenomen de mai bine de 10 ani, însă salariile achitate în plic rămân la un nivel înalt. Este un flagel care afectează nu doar economia Republicii Moldova, dar și statele dezvoltate din UE. Un sondaj EUobserver arată un nivel de 3% al achitărilor salariilor în plic în UE. Ceea ce îngrijorează este amploarea fenomenului care în Republica Moldova este dublă față de UE. Munca la negru este o boală a economiei unde companiile au un câștig de moment fără să achită contribuțiile sociale (29%).  

Efectele muncii la negru sunt resimțite de stat, privează guvernul de venituri și subminează sistemul de protecție socială, de cetățean atunci când se pensionează, dar și prin faptul că nu sunt projeați socil în lipsa unui contract de muncă, iar angajații nu sunt eligibili pentru accesarea creditelor. Or, cetățenii acceptă munca la negru de cele mai multe ori atunci când nu găsesc un loc de muncă stabil sau vor să obțină un venit în plus pentru ași asigura o viață decentă.

”Autoritățile abordează problema „salariilor în plic” prin prisma sancțiunilor, amenzilor la care au fost supuși agenții economici. Ultimul caz a fost cu o echipă de fotbal a cărei jucători încasau veniturile în plic. O astfel de abordare poate să dea efect imediat și în cazuri singulare, dar nu poate diminua flagelului, în general. Abordarea problemei muncii la negru, în sensul diminuării acesteia, ar trebui să fie schimbată”, a spus Bercu.

În concluzie, Vlad Bercu a spus că statul ar trebui să facă o analiză a problemei și să elaboreze niște politici de încurajare a întreprinderilor pentru a salariza legal angajații. Nu este o soluție reducerea contribuției sociale, dar sunt alte măsuri de încurajare financiară, care ar fi mai eficiente decât pedepsele aplicate. Fenomenul munci la negru nu va fi eradicat, dar problema care se pune este reducerea ponderii „salariului în plic”.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.