IDIS Viitorul și Consiliul Europei dau START competiției celor mai bune practici locale

IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul Europei lansează ediția 2016 – 2017 a Programului celor mai bune practici în administrația publică locală din Moldova.

Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

Secțiunile competiției celor mai bune practici pentru ediția curentă sunt:

  1. Cetățenie activă pentru o bună guvernare transparentă
  2. Dezvoltare locală prin implicare comunitară
  3. Patrimoniul cultural-istoric, cartea de vizită a localității tale
  4. Servicii publice de calitate, mai aproape de cetățeni

Competiția presupune parcurgerea a trei etape, respectiv: înscrierea, evaluarea proiectelor depuse, desemnarea și premierea câștigătorilor.

Pentru a participa, practica locală trebuie să fie implementată în perioada iunie 2016 – decembrie 2017.  Cele mai bune practici vor fi evaluate în baza GRILEI DE CRITERII

DATA LIMITĂ de înscriere la Programul Bunelor Practici din Republica Moldova (ediția 2016 – 2017) este 25 IUNIE 2018. Astfel, autoritățile administrației publice locale vor transmite FORMULARUL DE PARTICIPARE completat la următoarele adrese:

Chişinău, MD-2005, Str. Iacob Hâncu 10/1, IDIS „Viitorul”, pentru „Programul Bunelor Practici” sau programul.bunelepractici@gmail.com cu mențiunea „Programul Bunelor Practici”

Nu pot participa în competiția națională proiectele de bună practică care au fost premiate la edițiile anterioare ale programului sau idei de proiecte care nu au fost încă implementate. Sunt acceptate și bune practici aflate în implementare care au obținut rezultate până în momentul înscrierii în competiție.

Cele mai bune practici vor fi premiate în cadrul unei Ceremoniei Naționale, care va avea loc în luna decembrie a.c și vor fi diseminate printr-o Antologie de bune practici și documentarul „Împreună pentru performanțe în guvernarea locală”.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliului Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana – Maria Veverița la numărul de telefon 0 22 221844 sau adresa de e-mail programul.bunelepractici@gmail.com.