TOPUL întreprinderilor de stat cu cea mai bună durabilitate financiară: S.A Metalferos și Centrul de stat pentru atestarea și omologarea produselor de uz fitosanitar, primele în clasament

Î.S. Centrul de Stat pentru Atestarea şi Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar şi a Fertilizanţilor, S.A. Metalferos și Î.S. Fintehinform sunt întreprinderile de stat din Moldova cu cea mai bună performanță financiară​. La polul opus se situează I.S Air Moldova și S.A Moldovagaz. Aceasta este concluzia experților de la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Clasamentul sustenabilității financiare a întreprinderilor de stat, disponibil pe www.companies.viitorul.org, a fost prezentat astăzi, 26 iunie, în cadrul unei conferințe publice.

Pentru calcularea indicatorului de sustenabilitate financiară a fost analizată situația financiară a celor mai mari 50 de întreprinderi de stat din Moldova în perioada 2015 și 2016 cu active și capital social mai mare de un milion de lei. Întreprinderile de stat au fost evaluate în baza a patru criterii: lichiditatea întreprinderii, profitabilitatea, rata de îndatorare și performanța activității.

„Standardele de transparență sunt destul de modeste în cazul întreprinderilor de stat și adeseori procedurile obișnuite prin care întreprinderile private își validează rezultatele lipsesc din circuitul companiilor cu capital majoritar de stat. Mă refer aici la achiziții, luarea deciziilor în funcție de profitabilitatea acțiunilor sau alte proceduri. Astfel, portalul de monitorizare a activității întreprinderilor de stat și discuțiile care le avem ne vor ajuta să identificăm lacunele existente și să stabilim politicile necesare pentru a ridica nivelul de transparență în cazul acestor întreprinderi”, a declarat Igor Munteanu, directorul executiv IDIS „Viitorul”.

„Obiectivul nostru este să evaluăm sănătatea financiară și transparența întreprinderilor de stat din Moldova pentru că vrem să concureze, să fie mai transparente și să aibă o stabilitate financiară mai mare. Prin competiție sănătoasă aceste întreprinderi vor reuși să-și îmbunătățească activitatea și să ofere servicii și produse de calitate cetățenilor, care au dreptul la informare. Sper ca acest proiect să crească și presiunea publică asupra Guvernului pentru publicarea tuturor informațiilor necesare”, a spus directorul INEKO, Peter Golias, prezent la eveniment.

Astfel, la capitolul stabilitate financiară stau cel mai bine întreprinderile care prestează servicii administrative populației. În timp de Î.S. Centrul de Stat pentru Atestarea şi Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar excelează la capitolul profitabilitate, cu un scor de 9,4 din 10, activitatea S.A. Metalferos se remarcă printr-un nivel înalt al lichidității, cu un punctaj de 9,8 și vânzări de peste 1 miliard de lei, iar Î.S. Fintehinform – cu o rată mică de îndatorare. La coada clasamentului se află companiile care livrează resurse energetice și care administrează infrastructură, ce pot fi declarate în prag de faliment din punctul de vedere al stabilității financiare. Acestea au un scor mai mic de 3.

„Analizând clasamentul întreprinderilor de stat după performanța financiară, observăm că unele au o performanță înaltă nu neapărat pentru că sunt bune, dar pentru că sunt protejate de legislație, iar alte întreprinderi au o performanță mai slabă deoarece sunt dintr-un sector unde reglementarea este foarte proastă. Și atunci cetățeanul va trebui să înțeleagă de ce o întreprindere de stat este în topul celor mai durabile financiar – fie că are un management bun, că există performanță sau avem o legislație vicioasă care o protejează față de concurență. Avem întreprinderi de stat care influențează clasa politică și întreprinderi care se apără cu secretul comercial, dar informația de interes public trebuie oferită tuturor, consideră expertul în politici economice, Veaceslav Ioniță.

Deși au cele mai mari active și o importanță semnificativă pentru dezvoltarea țării, aceste întreprinderi de stat au cel mai mic scor și o durabilitate financiară slabă. Este vorba în special de Air Moldova, Moldovagaz, Administrația de Stat a Drumurilor sau Calea Ferată. Air Moldova, Termoelectrica și S.A. Reţelele Electrice de Distribuţie Nord Vest sunt și în topul companiilor cu cele mai mari pierderi înregistrate în anul 2016.  Prin urmare, principalul operator aerian gestionat de către stat a contabilizat pierderi de 227 milioane de lei în anul 2016 față de un profit de 1,1 milioane de lei profit în 2015. Termoelectrica și-a redus pierderile cu 80% la 72 milioane de lei, iar Reţelele Electrice de Distribuţie Nord Vest și-a crescut pierderile cu peste 15 ori, la 62 milioane de lei.

Întreprinderile cu cele mai mari câștiguri în anul 2016 sunt Moldovagaz – 262 milioane de lei, Moldtelecom - 103 milioane de lei și Metalferos cu un profit de 41,3 milioane de lei. De asemenea, doar 66% din întreprinderile analizate au prezentat pe pagina web situațiile financiare și doar 10% au prezentat raportul de audit, se arată pe www.companies.viitorul.org.

Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, în Moldova activează 1 572 întreprinderi de stat și municipale, și 4 483 societăți pe acțiuni, unde, în mai puțin de 5% din aceste societăți, statul deține o cotă parte. Venitul din vânzări al acestor întreprinderi a reprezentat în anul 2016 aproximativ 20% din vânzările totale ale agenților economici din țară.

……………..

Topul celor mai transparente întreprinderi de stat din Republica Moldova poate fi găsit pe portalul de date deschise www.companies.viitorul.org.

Evenimentul a avut în cadrul inițiativei „Promovarea transparenței și sustenabilității financiare a politicilor regionale, a întreprinderilor de stat și a autorităților locale din Republica Moldova”, implementată de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO). Inițiativa este susținută financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și are ca scop îmbunătățirea transparenței și a stabilității financiare a autorităților publice locale și a întreprinderilor de stat din Moldova prin transferul de know-how din proiectele similare implementate cu succes în Slovacia.

Pentru detalii, contactaţi Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844

Prezentările de la conferință pot fi accesate aici: http://viitorul.org/ro/content/transparen%C8%9Ba-%C3%AEntreprinderilor-de-stat