Îmbunătățirea transparenței și a stabilității financiare a întreprinderilor de stat din Moldova prin transferul de know-how din proiectele similare implementate cu succes în Slovacia reprezintă principalul obiectiv urmărit de IDIS „Viitorul” și Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO) în noul lor proiect comun. Proiectul, intitulat „Promovarea transparenței și sustenabilității financiare a politicilor regionale, a întreprinderilor de stat și a autorităților locale din Republica Moldova”, se desfășoară în perioada septembrie 2017 – martie 2019 și este susținut financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid).
Pentru o mai bună evaluare a activității întreprinderilor de stat din țară, experții INEKO, însoțiți de Viorel Pârvan au realizat pe 25 iunie curent o vizită de studiu la două mari companii din țară, și anume SA „Termoeletrica” și Î.S. MoldATSA. Astfel, directorul INEKO, Peter Golias, împreună cu Michal Pisko de la Transparency International și Robert Kicina, membru al Consiliului de administrație din cadrul Alianței de Afaceri din Slovacia au aflat despre istoria întreprinderilor de stat vizitate, activitatea, realizările și perspectivele lor de dezvoltare.
„Ambele întreprinderi au salutat efortul de a spori transparența companiilor de stat și de a înțelege necesitatea de a fi responsabili față de cetățeni, care sunt consumatorii lor finali. Credem că prin informare și discuțiile deschise pe care le avem cu conducerea întreprinderilor de stat putem crește responsabilitatea managerilor față de cetățenii obișnuiți. În cele din urmă, aceasta va conduce la o calitate superioară a bunurilor și a serviciilor furnizate clienților și la un nivel de trai mai înalt al populației din Moldova”, a subliniat directorul INEKO, Peter Golias.
Termoelectrica: întreprindere cu pierderi mari, dar cu strategii ambițioase de marketing și transparență
SA „Termoeletrica” se află în topul companiilor cu cele mai mari pierderi înregistrate în anul 2016, arată portalul sustenabilității financiare a întreprinderilor de stat – www.companies.viitorul.org.
Prin urmare, deși se situează pe poziția 47 din 50 în clasamentul sustenabilității financiare, acest fapt se datorează în special procesului de restructurare și a datoriilor istorice, lucru confirmat de către directorul general, Veaceslav Eni. „Sănătatea financiară a întreprinderii este o chestiune de management. În perioada 2015 – 2017 compania a înregistrat un profit substanțial. Anul trecut, de exemplu am avut un venit din vânzări de 2 miliarde, 389 milioane lei, cu 613 milioane mai mult decât în 2014”, povestește Veaceslav Eni. Potrivit lui, compania asigură cu servicii de termoficare peste 5600 de imobile, inclusiv peste 210 000 de apartamente și livrează în sistemul energetic național circa 16% din consumul total de energie electrică al țării.
În urma discuției cu conducerea SA „Termoeletrica”, Robert Kičina a fost impresionat de serviciile moderne de termoficare, cât și comunicarea eficientă cu consumatorii „M-a surprins plăcut faptul că la această vizită axată pe subiectul transparenței au fost prezenți toți directorii din cadrul instituției, care au dat de înțeles că transparența implică toate direcțiile de activitate ale unei companii de stat. Comparativ, în Slovacia ar fi fost prezenți unul sau doi directori la o astfel de discuție”.
Totodată, experții slovaci consideră că SA „Termoeletrica” are nevoie de investiții mari, în special în instalațiile vechi moștenite din perioada sovietică, iar politica regulatorie ar trebui ajustată pentru diferiți consumatori.
MoldATSA, pe poziția a 19-a în clasamentul performanței financiare
Cu o durabilitate financiară relativ mai bună este Î.S. MoldATSA, cea de-a doua întreprindere vizitată de experții slovaci. Aici oaspeții au fost familiarizați cu instrumentele de comunicare ale instituției și au aflat că Î.S. „MoldATSA” își modernizează în prezent pagina web – http://moldatsa.md/, pentru a informa calitativ și fi mai aproape de necesitățile publicului. În acest sens, Veaceslav Frunze, directorul întreprinderii de stat a spus „În condițiile actuale, calea unei întreprinderi netransparente este spre sfârșit”.
Compania a fost puternic afectată de anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și de prăbușirea traficului aerian deasupra Mării Negre. Aceasta a dus la o scădere cu 60% a traficului aerian operat de I.S.MoldATSA, fapt pentru care conducerea întreprinderii a fost nevoită să reducă costurile în mod drastic. Cu toate acestea, situația financiară s-a îmbunătățit, iar compania se poziționează pe poziția a 19-a în clasamentul sustenabilității financiare, conform portalului www.companies.viitorul.org. În anul 2016 întreprinderea de stat a înregistrat un profit de 2, 8 milioane lei.
„Pentru a câștiga încredere clienților, compania trebuie să activeze în conformitate cu standardele internaționale de siguranță, calitate și transparență”, recomandă Peter Golias, directorul INEKO.
Conducerea Î.S. „MoldATSA” a susținut în mod clar efortul experților din cadrul proiectului de a compara standardele de transparență din cadrul întreprinderilor de stat și și-a exprimat dorința de a fi printre cei mai buni.
Vizitele de studiu la SA „Termoeletrica” și Î.S. „MoldATSA” au avut loc în cadrul inițiativei „Promovarea transparenței și sustenabilității financiare a politicilor regionale, a întreprinderilor de stat și a autorităților locale din Republica Moldova”, implementată de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO). Inițiativa este susținută financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și are ca scop îmbunătățirea transparenței și a stabilității financiare a autorităților publice locale și a întreprinderilor de stat din Moldova prin transferul de know-how din proiectele similare implementate cu succes în Slovacia.
Mai multe informații despre inițiativă aflați aici:
http://viitorul.org/ro/content/transparen%C8%9Ba-%C3%AEntreprinderilor-de-stat