Investițiile în eficiența energetică aduc confort pentru cetățenii orașului Călărași

 

În țările europene, iluminatul public stradal reprezintă circa 19% din consumul total de electricitate, având un impact considerabil asupra mediului şi inclusiv asupra costurilor energetice. În Republica Moldova, această valoarea e de circa 9% și demonstrează starea proastă a sistemului de iluminat stradal și gradul ridicat de uzură al acestuia, modernizarea căruia necesită eforturi investiționale importante. Asta a și fost motivația Primăriei orașului Călărași de a implementa proiectul de eficiență energetică „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor” pentru a oferi confort cetățenilor și a fi un exemplu pentru celelalte localități din Republica Moldova.

Aflați din primul număr al Buletinului informativ din cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor” care sunt soluțiile de modernizare a iluminatului stradal.

În primul număr al buletinului veți descoperi următoarele subiecte:

MODERNIZARE: Locuitorii din orașul Călărași vor avea iluminare stradală datorită asistenţei Uniunii Europene   
ZIUA ENERGIEI: „Săptămâna energiei durabile", un eveniment celebrat de Primăria orașului Călărași
ISTORII DE SUCCES: Orașul Călărași se mândrește cu cea mai energo-eficientă grădiniță din Moldova
ACTIVITAȚI: Activitățile proiectului de eficiență energetică la Călărași, evaluate de către un Comitet Director
OPINIE: Victor Parlicov: „Cu suportul UE, viața cetățenilor din orașul Călărași va deveni mai bună datorită modernizării iluminatului public”

Mai multe informații găsiți în varianta integrală a Buletinului Informativ

Buletinul Informativ apare în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”, implementat de Primăria orașului Călărași, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului UE „Convenţia primarilor - proiecte demonstraționale" (CoM-DeP).

***

Pentru mai multe informații, contactați Ofițerul de presă al proiectului, Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.

Inițiativa EU4Energy acoperă tot sprijinul UE ce vizează îmbunătățirea furnizării energiei, a securității energetice și conectivității, precum și promovarea eficienței energetice și a utilizării resurselor regenerabile în țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. UE oferă acest sprijin prin intermediul finanțării proiectelor și programelor care contribuie la reformarea piețelor energetice și la reducerea dependenței și consumului național de energie. Pe termen mai lung, aceasta face furnizarea de energie mai fiabilă, transparentă și accesibilă, reducând astfel deficitul energetic și facturile la energie atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul privat. Mai multă informație pe: www.EU4Energy.eu.