APEL al organizațiilor societății civile pentru desecretizarea autorilor deciziilor ANSC

Din 18 martie 2019, deciziile emise de și publicate pe pagina ANSC nu mai conțin numele membrilor completului care au participat nemijlocit la soluționarea contestației și luarea deciziei. Coincidență sau nu, numele membrilor completului au fost scoase din decizii la două zile după publicarea materialului AGER despre ne-soluționarea contestației în cazul achiziției de autobuze. În materialul respectiv a fost menţionat că unul dintre membrii completului a participat atât la soluționarea contestației din 2019 (însă restituind-o fără examinare, acceptând excepția invocată de Parcul Urban de Autobuze), cât și la soluționarea unei contestații anterioare, într-o procedură cu aceeași autoritate contractantă și același obiect (însă atunci contestația fusese examinată iar procedura de achiziție anulată). S-a constatat că deciziile ANSC nu sunt uniforme, astfel, ridicând dubii referitoare la fundamentarea și legalitatea acestora.

Pentru a evita asemenea ”incidente” pe viitor, ANSC a decis să elimine numele membrilor completelor și semnăturile acestora din decizii. Prin urmare, devine mult mai dificil de urmărit coerența deciziilor ANSC.

Conform Hotărârii Parlamentului Nr. 271 din 15.12.2016 cu privire la instituirea, organizarea și funcționarea Agenţiei Naţionale pentru Soluționarea Contestațiilor, (punctul 38): ”Componența completelor de soluționare a contestațiilor, inclusiv președinții, se aprobă prin ordinul directorului general al Agenției pentru o perioadă de cel mult 12 luni calendaristice. Aceeași componență a completului, inclusiv președintele, poate fi păstrată pentru cel mult 2 perioade consecutive.” La moment, pe pagina ANSC nu poate fi găsită informația referitoare la componența completelor, de exemplu, or, un atare ordin nu este publicat în rubrica ”Hotărîri și Ordine”.

La solicitarea de clarificare privind motivele eliminării numelor membrilor completului din decizii, răspunsul ANSC a fost următorul:

„Conform Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133  din  08.07.2011 date cu caracter personal reprezintă orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (subiect al datelor cu caracter personal). Persoana identificabilă este persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

Prin urmare, în lipsa numelui și semnăturii pe deciziile publicate pe site-ul Agenției nu este nici-o eroare, fiind efectuată depersonalizarea datelor cu caracter personal, care potrivit aceleiași legi reprezintă modificarea datelor cu caracter personal astfel încât detaliile privind circumstanţele personale sau materiale să nu mai permită atribuirea acestora unei persoane fizice identificate sau identificabile ori să permită atribuirea doar în condiţiile unei investigaţii care necesită cheltuieli disproporţionate de timp, mijloace şi forţă de muncă. Totodată, părțile și participanții la proces dispun de copii autentice ale deciziilor având aplicate semnăturile olografe.”

În acest context, AGER a expediat o scrisoare solicitând opinia specialiștilor Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Răspunsul integral este anexat, însă vom sublinia următoarele:

„Pct. 72 (din Hotărârea Parlamentului nr. 271 din 15.12.2016) prevede că deciziile de soluționare a contestațiilor se publică pe pagina web a Agenției în termen de 3 zile de la data la care sînt pronunțate, fără a specifica necesitatea depersonalizării anumitor categorii de date cu caracter personal, inclusiv a numelui, prenumelui președintelui și membrilor ce fac parte din componența completului de soluționare a contestațiilor.

[…] Pornind de la dispozițiile prevăzute supra consilierii Agenției dețin calitatea de persoană publică, astfel unele informații strâns legate de funcția de demnitate publică (de exemplu: numele, prenumele, locul de muncă, etc.) au caracter deschis.

[…] Totodată, urmează a remarca că, chiar și potrivit raționamentelor CEDO, persoanele publice trebuie să accepte ingerințe în viața lor privată în mai mare măsură decât persoanele obișnuite și gradul accesibil de cercetare mai atentă urmează să fie cu atât mai mare cu cât figura publică în cauză și informația ce se dezvăluie sînt mai importante. Astfel, cu toate că informațiile privind acțiunile/deciziile angajatului la locul său de muncă pot constitui ca date cu caracter personal, luînd în considerație necesitatea asigurării unui anumit regim de transparență și responsabilitate […] trebuie să fie conștient din start că anumite date cu caracter personal ce-l vizează pot fi dezvăluite terților.

Nu în ultimul rând, urmează a remarca considerentul (4) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, care consemnează că Prelucrarea datelor cu caracter personal ar trebui să fie în serviciul cetățenilor. Dreptul la protecția datelor cu caracter personal nu este un drept absolut; acesta trebuie luat în considerare în raport cu funcția pe care o îndeplinește în societate și echilibrat cu alte drepturi fundamentale, în conformitate cu principiul proporționalității.”

Astfel, CNPDCP concluzionează că „reieșind, din circumstanțele descrise, coroborat la dispozițiile legale menționate supra, aparent, numele și prenumele președintelor și membrilor ce fac parte din completul de soluționare a contestațiilor nu ar urma să fie depersonalizate.”

Prin urmare, nu poate fi acceptată situația în care persoane publice, care își asumă deplina responsabilitate în fața cetățenilor pentru deciziile pe care le iau, își ascund numele, astfel demonstrând tocmai lipsa de responsabilitate în afacerile publice.

În concluzie, solicităm ferm Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor să renunțe la practica de secretizare a numelor membrilor completului, implicit prin:

  1. Publicarea deciziilor ANSC care conțin numele consilierilor care au participat la luarea deciziei;
  2. Publicarea, pe pagina web a ANSC, a Ordinului Directorului General al ANSC privind componența completelor de soluționare a contestațiilor.

 

Semnatari

Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)

Comunitatea WatchDog.md

Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Institutul pentru Inițiative Strategice

AO ADR „Habitat”

Centrul de Investigații Jurnalistice

Institutul pentru Politici Publice

Fundația Est-Europeană

Expert-Grup

Promo-LEX

Asociația Presei Independente

IDIS Viitorul

Asociația pentru Democratie Participativa (ADEPT)

Amnesty International Moldova

A.O. „Părinți Solidari”

Centrul de Politici și Reforme din Moldova