INSTRUIRE// Planurile locale de eficiență energetică - importante pentru dezvoltarea locală durabilă, atragerea investițiilor și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor

 

Autoritățile publice locale trebuie să depună eforturi şi să investească resurse pentru organizarea instruirii şi elaborarea  planurilor locale de acţiune în domeniul eficienţei energetice pentru sporirea eficienței energetice și absorbția ulterioară a fondurilor. Este concluzia la care au ajuns participanții la instruirea „Metode moderne de planificare a măsurilor de eficiență energetică”, care a avut loc pe 29 august, în orașul Călărași.

Evenimentul, care a adunat specialiști din administrația publică, aleși locali și experți în domeniul energetic a fost desfășurat în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”. Proiectul este implementat de autoritatea publică locală din orașul Călărași, în colaborare cu IDIS „Viitorul”, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE).

„Primăria Călărași este parte a unui proiect realizat cu suportul Uniunii Europene și ne dorim ca cetățenii orașului să se bucure de confort, siguranță pe timp de noapte și respectiv. De asemenea, ne dorim economii la bugetul local, deoarece consumul de energie este foarte mare în condițiile în care sistemul de iluminat din Călărași este unul învechit. Respectiv, un sistem inteligent de iluminare publică ne va permite să le asigurăm cetățenilor un confort înalt după standarde europene. Ne dorim ca orașul Călărași să fie un oraș smart și credem că cu acest proiect vom da startul”, a declarat viceprimarul orașului Călărași, Victor Ambroci, la deschiderea evenimentului.

Conform raportului de audit energetic, sistemul de iluminat stradal din orașul Călărași are un grad de funcționare de 54%, iar tehnologiile LED ar permite reducerea costurilor de întreținere pentru un sistem public de iluminat modern.

Participarea în cadrul Convenției primarilor este un instrument eficient și de atragere a fondurilor și una din etapele principale este elaborarea planului local de acțiuni în domeniul eficienței energetice. Este prima etapă la care trebuie depus efort și foarte mulți se blocheaza la această etapă și nu pot atrage bani. Orașul Călărași este însă un exemplu, deoarece planul de acțiuni de eficiență energetică a fost elaborat cu forțe proprii și este un plan de succes, pe care Primăria și l-a asumam. Acest plan de acțiuni este una din cheile de succes ale orașului Călărași”, a subliniat expertul în politici energetice, Victor Parlicov.

Seminarul de instruire a abordat subiecte ce țin de aspectele regulatorii în eficienţa energetică la nivelul instituțiilor publice, cât și prevederile planului național și local de acțiuni în domeniul eficienței energetice. În acest sens, prezentările experților în cadrul instruirii s-au axat pe pași foarte practici și acțiuni care trebuie întreprinse de către managerii energetici pentru a dezvolta Planul local de acțiuni pe eficiența energetică, începând cu stabilirea inventarului clădirilor publice, a sistemelor de iluminat stradal etc. și continuând cu evaluarea potențialelor economii de energie și costurile diferitelor măsuri de eficiență energetică.

„Autoritățile publice locale au misiunea de a sprijini implementarea politica statului în domeniul eficienţei energetice, inclusiv prin atragerea şi gestionarea resurselor financiare în vederea finanţării şi promovării proiectelor în domeniul eficienţei energetice. Primăriile au obligațiile să elaboreze planuri locale de acțiuni pe eficiență energetică, care trebuie coordonat cu planul național de acțiuni în domeniul eficienței energetice. La rândul său, autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea au obligația de a desemna manageri energetici raionali, a spus Mihai Lupu, cercetător în cadrul Institului de Energetică.

Potrivit lui Mihai Lupu, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.139, Agenția pentru Eficiență Energetică, care este unitatea responsabilă de politicile de eficiență energetică și promovarea surselor de energie regenerabilă este obligată să ofere suport autorităților în dezvoltarea planurilor locale de acțiuni de eficiență energetică. Și în baza planului local de acțiuni autoritățile locale vor prioritiza măsurile necesare comunității în baza următoarelor scopuri pentru Republica Moldova: 17% în consumul final brut de energie în anul 2020, 10% în consumul final de electricitate și 10% în consumul final de carburanţi.

Planurile locale de acțiuni în domeniul eficienței energetice pot fi parte a politicilor de dezvoltare a autorităților locale, cu condiția respectării elementelor de conținut solicitate de către  autoritatea responsabilă de implementarea politicilor în domeniul eficienței energetice, precum și a perioadei de planificare, a mai adăugat cercetătorul în cadrul Institutului de Energetică.

În același context, Victor Parlicov a subliniat: Principala etapă cu care se ciocnesc autoritățile care vor să adere la Convenția primarilor sau vor să acceseze fonduri, este elaborarea planului de acțiuni. Documentul este unul important pentru autorități, în care se depune efort, se colectează și procesează date și se identifică măsurile de eficiență energetică. În multe cazuri primăriile nu au resurse pentru a face asta și există problema de asumare a anumitor măsuri pe care nu le va putea realiza. Sugerez să stabiliți măsurile până în anul 2030 și în dependență de finanțările existente, pe parcurs veți putea accesa alte fonduri”. Tot Victor Parlicov recomandă că trebuie să existe o persoană dedicată care să se ocupe cu managementul energetic la nivel local.

La rândul lor, participanții de la instruire au apreciat prezentările expuse drept utile pentru măsurile de dezvoltare a politicilor de eficiență energetică la nivel local.

Deși avem o serie de planuri în cadrul primăriei în ceea ce ține de eficiența energetică, acestea trebuie coordonate și realizate. Astăzi am aflat care sunt rezultatele care poate fi obținute în cazul gestionării calitative a proiectelor în domeniu. Informațiile aflate la seminar le vom aplica ca pe viitor să devenim o comunitate exemplu”, a menționat primarul satului Onișcani, Gheorghe Grecu.

Seminarul de instruire a avut loc în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”, implementat de Primăria orașului Călărași, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului UE „Convenţia primarilor - proiecte demonstraționale" (CoM-DeP). Proiectul de eficiența energetică în orașul Călărași presupune instalarea unei rețele de iluminat de 21 de kilometri și iluminarea arhitecturală a două clădiri publice. Ca rezultat, proiectul va asigura o economie reală de 6 500 euro/an, va permite reducerea emisiilor de CO2 și a costurilor de întreținere și exploatare.

Pentru mai multe informații, contactați Ofițerul de presă al proiectului, Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.

***

Inițiativa EU4Energy acoperă tot sprijinul UE ce vizează îmbunătățirea furnizării energiei, a securității energetice și conectivității, precum și promovarea eficienței energetice și a utilizării resurselor regenerabile în țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. UE oferă acest sprijin prin intermediul finanțării proiectelor și programelor care contribuie la reformarea piețelor energetice și la reducerea dependenței și consumului național de energie. Pe termen mai lung, aceasta face furnizarea de energie mai fiabilă, transparentă și accesibilă, reducând astfel deficitul energetic și facturile la energie atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul privat. Mai multă informație pe: www.EU4Energy.eu.