100 de zile ale Guvernului Sandu. PSRM adună laurii, iar Blocul „ACUM” duce povara guvernării

 

La 16 septembrie s-au împlinit 100 de zile de la învestirea guvernului Maia Sandu. Este termenul de grațiere acordat fiecărui executiv pentru a înțelege care-i sunt atribuțiile și ce trebuie să facă. Deja în adresa Guvernului au venit numeroase critici, unele obiective, alte subiective, constată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, expertul în politică de la IDIS Viitorul, Ion Tăbârță. Așteptările de la acest Guvern în societate sunt foarte mari. El a venit pe fundalul tentativei de uzurpare a puterii în stat de precedenta guvernare și are misiunea de a readuce instituțiile statului pe linia normalității. Chiar de la bun început, coaliția atipică dintre PSRM și Blocul „ACUM”, care susține Guvernul, a votat declarația „statului captiv”. Toți au așteptat schimbări radicale. Însă trebuie să înțelegem că minuni în politică nu se pot întâmpla. Este foarte dificil ca într-un timp scurt Republica Moldova să devină o democrație veritabilă.

Funcționalitatea Guvernului și a coaliției PSRM-ACUM trebuie abordată din perspectiva a două aspecte: administrativă și politică. „Referindu-ne la dimensiunea politică, principalele nemulțumiri vin pe această filieră. Misiunea acestei coaliții a fost și este eliberarea instituțiilor statului. Toți așteptau purificarea rapidă, înlocuirea oamenilor din vechiul sistem cu oameni noi, care nu au fost implicați în scheme, partajări și mișmașuri politice. Unele lucruri au fost realizate, însă constatăm că după 100 de zile mai multe din promisiuni nu au fost îndeplinite. Multe persoane cheie în fruntea instituțiilor de pe vremea regimului Plahotniuc nu mai sunt, cu toate acestea, instituțiile respective încă nu funcționează independent. Este vorba de Procuratura Generală și CNA, dar și instanțele judecătorești. Se creează impresia că sistemul oligarhic se readaptează noilor realități. Procese similare au avut loc în anii 2009-2010 când necesitate de schimbare în societate a fost foarte mare, în realitatea sistemul politic de tip Voronin s-a transformat în așa-numitul „stat captiv” în formatul Plahotniuc”, a opinat Tăbârță. Marele semn de întrebare este dacă toarte componentele coaliției doresc purificarea instituțiilor statului? Asta în condițiile în care socialiștii își pun anumiți oameni în funcțiile cheie eliberate Plahotniuc.

Un exemplu concludent este cazul Curții Constituționale cu numirea noilor membri. Instituția trebuia să fie „km zero” de reclădire a democrației în Republica Moldova. În perioada 7-14 iunie când a existat dualitatea puterii, deciziile Curții Constituționale au fost cele care au creat confuzie în societate. Constatăm că unii dintre judecătorii noi de la Curtea Constituțională au un trecut politic, ei fiind numiți în funcție în culise pe criterii politice. Din start este o decizie greșită. Potrivit lui Tăbârță, nu este clar care va fi finalitatea coaliției dintre PSRM și Blocul „ACUM”, iar aspectul guvernării temporare creează mai multe neclarități și ezitări. Noul acord dintre PSRM și Blocul „ACUM” nu oferă un răspuns clar și nu poate fi garantul că coaliția va dura întreg mandatul legislativ de patru ani. Vedem cum la capitolul imagine, PSRM își întărește pozițiile politice în perspectiva unor alegeri anticipate sau ordinare. Pe când, componentele Blocului „ACUM”, cufundate în problemele guvernării, pierd din ratingul politic. Politic, de la actuala guvernare se așteaptă ca ea „să facă lumină” asupra problemelor spinoase din societate. Este vorba de furtul miliardului, tentativa de uzurpare a puterii în stat și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Comisiile parlamentare de anchetă sunt active, făcându-se zeci de audieri în cazurile menționate, însă lumea așteaptă tragerea la răspundere a celor implicați. Acest lucru trebuie să se baze pe anumite proceduri judiciare, în caz contrar, Republica Moldova tinde din nou să perpetueze în meandrele oligarhice a justiției selective.

Recentele arestări membrilor din Partidul „Șor”, au o anumită tentă de justiție selectivă, cu toate că nu se poate de contestat implicarea persoanelor reținute în frauda bancară. Dimensiunea administrativă a coaliției de guvernare a avut unele critici din partea societății referitoare la măsurile fiscale sau opinia Ministerului Economiei cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. De asemenea, mai multe acțiuni ale Ministerului Justiției au provocat semne de întrebare în societate. Printre reușitele Guvernului pot fi enumerate următoarele: elaborarea de către Guvern a unui nou concept al reformei Procuraturii; anularea deciziilor prin care Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat; scoaterea din izolare și normalizarea relațiile cu UE. Un detaliu important este că pe lângă premierul Republicii Moldova a fost creat Consiliul de coordonare a politicilor anticorupție și reformei justiției, al cărui scop este coordonării politicilor, reformelor și activităților în domeniile corupției și justiției.

În concluzie, analistul politic Ion Tăbârță suține că în 100 de zile nu putea fi schimbată radical situația în care s-a pomenit Republica Moldova după guvernarea lui Plahotniuc. Guvernul trebuie să înțeleagă greșelile pe care deja le-a comis și să realizeze că anumite lucruri nu au fost făcute conform așteptărilor din societate. Guvernul Sandu susținut de coaliția PSRM-ACUM, care are probleme de comunicare internă, merită în continuare credit din partea cetățenilor ca urmare a perioadei insuficiente pentru a trage concluziile explicite privind reușitele și eșecurile actualei guvernări. Emisiunea este realizată de IDIS Viitorul în parteneriat cu radio Europa Liberă.