Aproape 300 de tineri au participat la prima rundă de dezbateri, privind „Problemele (ne)participării tinerilor la vot”

 

Prima serie de dezbateri online, cu genericul „Problemele (ne)participării tinerilor la vot”, organizate de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” pe 4, 11 și 18 septembrie, a adunat un grup de aproape 300 de tineri, de la zeci de licee, colegii, universități din Bălți, Chișinău și Cahul, precum și de la centrele și organizațiile de tineret din raioane. Activitatea este desfășurată în cadrul proiectului Promovarea participării tinerilor la procesele electorale din Republica Moldova, finanțat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prin Programul de granturi pentru organizațiile de tineret, ediția 2020.

În cadrul primei runde de dezbateri, participanții au avut ocazia să discute cu expertul în politică al IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârță și cu Dumitru Stoica, membru al Biroului executiv al Consiliului Național al Tineretului din Moldova. Experții au discutat cu tinerii diverse aspecte ale problemei participării tinerilor la vot, cum ar fi aspectul înțelegerii importanței conceptelor de democrație și stat de drept pentru societatea noastră, importanța participării tinerilor la vot în contextul societății democratice și a statului de drept, precum și în contextul internațional actual, sau metodele și modelele de participare a tinerilor la viața social-politică și  viabilitatea/potrivirea lor pentru viitorul Republicii Moldova.

Participanții și-au exprimat interesul față de problema calității educației civice, dar și din familie, a tinerilor și care au fost identificate în cadrul discuțiilor drept cauze majore ale ratei slabe de participare la vot a celor mai tineri alegători. Alte subiecte de care s-au interesat în mod special tinerii au fost micșorarea pragului de vârstă pentru participarea la vot de la 16 ani. Mai mulți participanți au respins teza conform căreia micșorarea acestui prag este contraindicată întrucât tinerii de această vârstă ar fi ușor de manipulat. A fost exprimată părerea că aceasta ar constitui o prejudecată discriminatorie, lucru demonstrat de numeroasele exemple în care alegătorii de orice vârstă sunt manipulați în timpul campaniilor electorale.  

Foarte mulți participanți, majoritatea acestora fiind elevi de liceu, au demonstrat un interes sporit pentru participarea la viitoarele procese electorale din Republica Moldova, constatare îmbucurătoare dacă ținem cont de faptul că, în conformitate cu calculele lui Veaceslav Ioniță de la IDIS “Viitorul”, numărul tinerilor moldoveni care vor putea vota în premieră la următoarele alegeri prezidențiale este de 150000, acesta fiind totuși semnificativ mai redus decât în 2016, când cifra era de 180000.

IDIS „Viitorul” mulțumește pe această cale direcțiilor raionale de învățământ și tineret, administrației instituțiilor de învățământ liceal și universitar, centrelor de tineret, precum și tuturor celor care au oferit suport logistic și s-au implicat, într-o formă sau alta în organizarea acestor discuții. Proiectul Promovarea participării tinerilor la procesele electorale din Republica Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul”, cu sprijinul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin Programul de granturi pentru organizațiile de tineret, ediția 2020.