IDIS „Viitorul” a împărtășit experiența implementării bugetării participative cu autoritățile locale în cadrul unui seminar online

 

Ce este bugetarea participativă? De ce au nevoie comunitățile din Republica Moldova de bugetarea participativă? Cum poate o idee să devină proiect de bugetare participativă și cum se implementează sunt doar câteva din subiectele instruirii „Bugetare participativă – instrument decizional democratic, transparent și eficient” care a fost desfășurat de IDIS „Viitorul” pe 9 octombrie, în regim online.

Evenimentul, care a adunat zeci de primari din țară a fost desfășurat în cadrul proiectului „Bugetare participativă – instrument eficient pentru participarea cetățenească în Moldova”. Proiectul este implementat de Agora Central Europe, IDIS „Viitorul”, Primăria orașului Ialoveni și Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.

„Vrem să împărtășim experiența din cadrul proiectului și anume posibilitatea oferită cetățenilor de a decide cum se cheltuie banii publici. Ne dorim ca instrumentul bugetării participative să fie preluat de cât mai multe primării și suntem deschiși să oferim celor interesați metodologia de implementare”, a declarat managerul proiectului și directorul IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac.

„Proiectele noastre pun accent pe buna guvernare, educație civică și participarea cetațenească. Proiectul de bugetare participativă l-am început acum patru ani și astazi avem peste 80 de localitați care implementează acest instrument și aproape 3 milioane de cetățeni implicați. Fiecare autoritate din Cehia are chiar și un departament care se ocupă de procesul de bugetare participativă”, a spus Miroslava Vitásková, coordonatoare de proiect, Agora Central Europe.

Bugetarea participativă reprezintă o practică de democrație participativă prin care cetățenii se implică în decizii cu privire la modul în care sunt alocați banii publici. Bugetarea participativă este un mecanism de implicare a cetățenilor în procesul decizional la nivel local și la dezvoltarea unui dialog constructiv dintre administrația publică locală și cetățeni. Apărută inițial la sfârșitul anilor ’80 în orașul Porto Alegre, Brazilia, bugetarea participativă a fost adoptată treptat de orașele din Europa, SUA și alte regiuni ale lumii, inclusiv România. În Republica Moldova, alături de Budești și Ialoveni, municipiile Chișinău, Bălți, Ungheni, Cahul, dar și orașul Cimișlia implementează practici de bugetare participativă în comunitățile lor.

„Atunci când implementăm procesul de bugetare participativă ne dorim să obținem anumite rezultate. Astfel, dorim să vedem că autoritățile își sporesc competențele necesare în promovarea bugetării participative, că atât autoritățile, cât și cetățenii găsesc util acest instrument, că cetășenii sunt implicați în procesul decizional, iar comunitățile la rândul lor, câștigă experiență în rezolvarea problemelor locale”, a menționat experta IDIS „Viitorul”, Ana Znaceni.

În cadrul seminarului, experții de la IDIS „Viitorul” au împărtășit experiența autorităților din Budești și Ialoveni, care au implementat proiecte de bugetare participativă în valoare de 10 mii euro fiecare, mulțumită. Așadar, 180 de copii care frecventează grădinița-creșă „Viorel și Viorica” din satul Budești, municipiul Chișinău au un nou teren de joacă după ce aici au instalate tobogane moderne, achiziționate prin intermediul programului de bugetare participativă. Iar cetățenii de la Ialoveni, împreună cu administrația publică locală au reușit să amenajeze unui teren sportiv multifuncțional pe strada Păcii cu o suprafață de 800 m2. Terenul sportiv multifuncțional este amenajat cu spații speciale pentru practicarea fotbalului, baschetului și voleiului pentru cei 520 de cetățeni care trăiesc pe această stradă și ceilalți locuitori ai orașului Ialoveni.

La rândul său, participanții au apreciat drept utile informațiile obținute în cadrul instruirii, menționând că vor aplica cunoștințele în localitățile lor, dar și în comunicarea zilnică cu cetățenii.

Prin intermediul grupului de acțiune locala am reușit, cu bani puțini, să construim o nouă piață agricolă pentru locuitorii care comercializau produsele la sol. Acest proiect ne-a demonstrat că împreună cu cetățenii pot fi realizate lucruri frumoase în comunitate”, povestește Vera Buga, primara orașului Cornești din raionul Ungheni.

Iar Stella Bădin, viceprimara orașului Cahul recomandă: „Ar fi minunat să existe la nivel național o platformă care să prezinte cele mai de succes proiecte de unde să ne putem inspira”.

……………..

Proiectul „Bugetare participativă – instrument eficient pentru participarea cetățenească în Moldova” este implementat de Agora Central Europe, IDIS „Viitorul”, Primăria orașului Ialoveni și Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe în cadrul programului „Transition Promotion”. Află mai multe pe www.bugetareparticipativa.viitorul.org

Pentru detalii, contactaţi Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.