UE // Cadrele didactice din raionul Călărași și-au exprimat viziunea asupra prioritizării proiectelor de eficiență energetică la nivel local

Proiectele de eficiență energetică sunt o necesitate pentru instituțiile de învățământ, atât din raionul Călărași, cât și din întreaga țară. Acest lucru va duce la creșterea calității învățământului. Este necesar de îmbunătățit condițiile de studii. Opiniile au fost exprimate de către cadrele didactice din raionul Călărași, care au participat joi, 11 februarie, într-un număr de 60 de persoane, la un workshop despre rolul cetățenilor în prioritizarea proiectelor de eficiență energetică la nivel local.

Opiniile expuse vor fi luate în considerare la elaborarea Planului de Acțiuni privind eficiența energetică a clădirilor publice din orașul Călărași pentru perioada 2021-2023, care se elaborează în prezent. În acest sens, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” desfășoară trei workshop-uri pentru stabilirea priorităților și acțiunilor care să fie incluse în plan. Activitățile sunt parte a proiectului „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”, implementat de către IDIS „Viitorul”.

Expertul IDIS „Viitorul”, Ion Muntean, a spus că orașul Călărași are deja un model de instituție de învățământ eficientă din punct de vedere energetic. Este vorba de grădinița DoReMiCii. Totodată, a menționat că autoritățile locale întreprind pași importanți ca orașul și raionul să fie un exemplu în ceea ce privește implementarea măsurilor de eficiență energetică, iar elaborarea planului local de acțiuni este un exemplu în acest sens.

Victor Parlicov, expert IDIS „Viitorul”, a specificat că astăzi sunt multe posibilități de finanțare a proiectelor energetice, însă este nevoie de mai mult spirit de implicare. În acest context, expertul a vorbit participanților despre rolul cetățenilor în soluționarea problemelor de eficiență energetică la nivel local.

Directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași, Valeriu Gorincioi, a afirmat că profesorii sunt primii promotori ai eficienței energetice în școlile lor, însă deschiderea trebuie să vină din altă parte și se lasă așteptată, în condițiile în care încă nu există un plan concret în ceea ce privește eficiența energetică a instituțiilor de învățământ.

Participanții la workshop au menționat că eficienta energetică nu înseamnă doar izolarea pereților unei instituții, dar trebuie să fie abordată în ansamblu, aici fiind vorba de schimbarea ușilor, ferestrelor, acoperișului, sistemului de încălzire etc.. La fel, au afirmat că în perioada pandemiei de COVID 19 s-a simțit necesitatea unei adaptări, prin utilizarea mai mult a tehnicii (calculatoarelor), care poate avea și un consum mare de energie. Experții au menționat că nu calculatoarele consumă mult, dar utilajele sunt vechi (spre exemplu cele de la bucătărie) și ele consumă foarte multă energie. În cadrul workshop-ului s-a discutat și despre becurile led, care trebuie să fie schimbate pe cele ce nu dăunează vederii copiilor, dar și sunt mai eficiente. Participanții au mai spus că eficiența energetică pe de-o parte reduce consumul de energie și diminuează costurile de întreținere, iar pe de altă parte, sănătatea profesorilor și a elevilor este mai în siguranță.

Managerul proiectului, Carolina Ungureanu, a menționat că scopul acestor workshop-uri este elaborarea unui plan de acțiuni transparent, unde sunt luate în considerare opiniile cetățenilor. De asemenea, a spus că eficiența energetică trebuie abordată intens, deoarece apar tot mai multe probleme la capitolul finanțelor publice destinate întreținerii clădirilor publice.

Primul workshop s-a desfășurat la 4 februarie, online și au participat aproape 30 de elevi ai claselor a X-XII de la mai multe instituții de învățământ din raion. Al treilea workshop va avea loc pe 18 februarie și la el vor participa reprezentanții societății civile.

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” este beneficiarul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT”.