Profesori și lideri locali de la mai multe instituții de învățământ și centre de tineret din țară au testat un instrument de realitate virtuală, prin intermediul căruia este promovată egalitatea de gen și prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor

 

Peste 30 de profesori/profesoare, psihologi/psihologe, de la 12 instituții de învățământ și centre de tineret din țară, au participat pe 19 și 20 octombrie la o sesiune de instruire privind promovarea egalității de gen și prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor. În cadrul sesiunii a fost testată o tehnologie de realitate virtuală de ultimă generație, care se referă la ambianțe artificiale create pe calculator și care oferă o simulare a realității, încât utilizatorul poate căpăta impresia de prezență fizică aproape reală, atât în locurile reale, cât și în cele imaginare. Astfel, participanții și participantele au privit două scenarii ale unui filmuleț, cu exemple de violență împotriva femeilor și fetelor, prin acțiuni de flirt și hărțuire.

Evenimentul a fost parte a proiectului pilot inovator ”Better Future project among youth centres, youth NGO’s and educational institutions”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, la inițiativa UN Women Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei.

Cele 12 instituții de învățământ și centre de tineret au fost selectate în urma unui concurs, la care au fost depuse 28 de dosare. Instituțiile selectate sunt: Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din municipiul Chișinău; Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din satul Răzeni, raionul Ialoveni; Liceul Teoretic  „Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași; Colegiul „Alexei Mateevici” din municipiul Chișinău; Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" din satul Sipoteni, raionul Călărași, Liceul Teoretic ,,Alecu Russo” din municipiul Orhei, Asociația Obștească „Pro Cimișlia” din orașul Cimișlia; Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei din municipiul Ungheni; Colegiul „Gheorghe Asachi” din orașul Lipcani, raionul Briceni; Liceul Teoretic din satul Ștefănești, raionul Florești; Asociația Obștească „Afina” împreună cu Colegiul de Industrie Ușoară din municipiul Bălți și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare" din orașul Drochia.

„Proiectul pilot inovator este bine venit pentru a crea un viitor mai bun pentru fete și băieți. În cadrul seminarului de instruire, experții ne-au comunicat despre avantajele acestui proiect pilot, care vine să ajute tinerii să-și imagineze un viitor mai bun pe care ei îl pot construi prin implicare. Am fost foarte cointeresați să testăm elementul principal al acestui proiect - ochelarii virtuali, care sunt de ultimă generație. Ochelarii ar fi de mare interes pentru elevii din instituțiile de învățământ. Sunt convins că elevii și elevele vor dori să testeze ochelarii de mai multe ori, iar ulterior vor fi deschiși să împartă părerile ,emoțile și trăirile cu colegii lor”, a spus Daniel Iurciuc, psiholog în cadrul Colegiului „Gheorghe Asachi”, orașul Lipcani, raionul Briceni.

„Temele puse în discuție sunt de un real folos pentru orientarea facilitatorilor în direcția abordării corecte în grupurile de elevi a temelor ce țin de violența în bază de gen. În cazul identificării la timp a formelor de violență persistente între elevi, prin promovarea  activităților recomandate în cadrul proiectului ar duce la diminuarea cazurilor. Noul instrument de realitate virtuală este o oportunitate pentru mentori de a elucida situații de violență în baza de gen conform scenariilor/simulărilor promovând  discuții dirijate/ghidate. Instrumentul dat este atractiv pentru copii/tineri și tinere, deoarece este vorba de dezvoltarea  competențelor digitale și de implicarea în procesul de luare a deciziilor”, a menționat Aurelia Bodiu, directoarea Liceului Teoretic din satul Ștefănești, raionul Florești.

„Proiectul vine să pună tinerii în fața unei realități pe care ei, deopotrivă, o trăiesc și o provoacă. Indiferent care este rolul lor, de "atacator" sau de "victimă", lucrurile trebuie să capete o ordine socială și culturală într-un final. Poziționarea în nucleul unor situații, prin intermediul ochelarilor, este un experiment psihologic, care le solicită abordare critică și justificare. Posibilitățile virtuale ale acestui instrument merită să fie valorificate în rândul adolescenților, pentru a diminua la maximum riscurile oricărei forme de violență și a contribui la educarea tinerei generații în spiritul toleranței, altruismului și empatiei față de sine și față de semeni”, a declarat Inga Edu, directoare adjunctă al Colegiului de Industrie Ușoară din municipiul Bălți.

Carolina Ungureanu, vicedirectoare și manageră de proiecte la IDIS Viitorul, a spus că temele abordate de către facilitatori și facilitatoare în cadrul sesiunii de instruire sunt în mare parte instrumentele de lucru pe care le vor utiliza ulterior cu elevii și elevele în scopul promovării egalității de gen și prevenirii violenței împotriva femeilor și fetelor. „Este important pentru noi, ca tinerii și tinerele nu doar să vizualizeze prin intermediul acestui instrument filmulețe, dar și să perceapă informația și mesajul, pentru a avea relații sănătoase între fete și băieți, între femei și bărbați, unde să nu existe acele atitudini ostile sau comportamente dăunătoare societății”, a afirmat Carolina Ungureanu.

Nighina Azizov, coordonatoare în domeniul eliminării violenței împotriva fetelor și femeilor,  consideră că acest proiect este cu potențial de a contribui eficient la promovarea egalității de gen și a prevenirii fenomenelor negative pentru fete si băieți.„Scenariile filmulețului au fost elaborate în urma unor discuții, sesiuni de instruire, la care au participat tinerii și tinerele de la șase centre de tineret din mai multe raioane. Ca rezultat, au fost dezvoltate 12 scenarii pentru realizarea filmulețului în domeniul prevenirii violenței față de fete și femei, iar cele mai multe propuneri au fost pentru scenariile legate de flirt și hărțuire în rândul tinerilor, deoarece au un impact emoțional și educativ foarte puternic.”

În cadrul mesei rotunde, formatorii și formatoarele de la IDIS Viitorul au discutat cu participanții/participantele despre fenomenul violenței, tipurile de violență, fenomenul bullying, imaginea de sine, generația egalității și miturile violenței împotriva femeilor și fetelor.

Mai mult de 700 de persoane vor fi instruite în scopul de asusține promovarea egalității de gen și prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor. Este vorba despre eleve și elevi, tinere și tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, inclusiv profesoare/profesori, psihologi/psihologe, de la 12 instituiții de învățământ și centre de tineret din diferite raioane ale Republicii Moldova.

Până în luna aprilie 2022, vor fi desfășurate mai multe mese rotunde și organizate discuții pe tema violenței împotriva femeilor și fetelor. Elementul principal al proiectului pilot va fi testarea instrumentului de „Realitatea Virtuală”.

Proiectul pilot „Better Future project among youth centres, youth NGO’s and educational institutions”, este implementat în perioada mai 2021 - aprilie 2022, de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, cu susținerea UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Suediei în cadrul programului “Eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”.