O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) va sosi pe 14 februarie într-o vizită de două săptămâni la Chișinău pentru a face prima evaluare a programului pentru Republica Moldova, aprobat de consiliul de director al FMI la 7 noiembrie 2016. Unele dintre angajamentele asumate de Guvernul de la Chișinău în acordul cu FMI sunt în derulare și nu se știe cum va reacționa echipa de experți a fondului. Este vorba de diagnosticarea creditelor persoanelor afiliate și acționarilor băncilor.
”BNM avea angajamentul să identifice proprietarii finali a celor mai mari trei bănci până la sfârșitul anului 2016. Ca urmare au fost blocate grupuri de acționari la două din cele trei bănci, pe motiv că au acționat concertat în raport cu aceste bănci și au achiziționat anterior o cotă substanțială în capitalul social al băncilor în mărime cumulativă de circa 40 la sută și peste 60 la sută respectiv, fără a avea permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Acționarii au fost obligați să-și înstrăineze acțiunile în termen de trei luni. Și dacă în procesul de identificare a acționarilor ”sfădiți cu legea”, lucrurile au mers bine, înstrăinarea acțiunilor nocive și vânzarea noilor acțiuni emise este deocamdată incertă. CNPF și BNM au prelungit perioada de înstrăinare, din simplul motiv că în aceste trei luni procesul de înstrăinare nu a fost finalizat”, constată economistul”, a explicat comentatorul Vlad Bercu la emisiunea 15 minute de realism economic.
Proprietarii beneficiari finali ai băncilor care se plasează pe locurile patru și cinci în topul instituțiilor bancare și care nu sunt filiale ale unor bănci străine vor fi identificați până la finele lunii martie 2017. Nu se știe ce surprize vor aduce verificările.
Până la finele lunii februarie la trei dintre cele mai mari bănci urmau să fie efectuate controale depline și finalizarea diagnosticării creditării părților afiliate, prin identificarea creditelor acordate de bănci părților afiliate. Moldova-Agroindbank și Victoriabank au prezentat planuri de acțiuni de remediere și înlăturarea tuturor neajunsurilor constate în studiile de diagnostic, planuri avizate pozitiv de BNM.
Experții FMI vor dori, mai mult decât sigur, să afle cât de ”beton” este Legea privind transformarea în datorie de stat a garanțiilor oferite de Guvern pentru creditul de urgență acordat de către Banca Centrală celor trei bănci devalizate. Această a fost una din acțiunile prealabil al acordului cu Fondul. Condiția a fost îndeplinită. Efectele ei juridice s-au consumat, afirmă premierul Filip. Însă președintele Igor Dodon a lansat inițiativa de anulare a deciziei de anulare a Legii prin care”miliardul furat” a fost pus pe umerii cetățenilor. Șeful statului a și declarat că trei din patru comisii parlamentare au avizat pozitiv acest proiect. Avertizează că va organiza un referendum, dacă inițiativa lui nu va fi susținută în Parlament.
FMI a avut o reacție categorică față de această inițiativă și a declarat că ar putea reevalua acordul cu Republica Moldova dacă va fi anulată decizia privind transformarea creditelor de urgență oferită de BNM celor trei bănci devalizate în datorie publică.
Printre subiectele care urmează să mai fie discutate de către FMI sunt: legalizarea capitalului și stimularea fiscală și tarifele la căldură și energia electrică.
Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.
Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.