Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS), în calitate de partener al proiectului „MĂ IMPLIC – Proiect de implicare civică în guvernarea locală” realizat cu sprijinul Elveției și implementat de către SKAT, a organizat, pe 2 și 5 decembrie 2025, în mun. Chișinău și mun. Bălți, două sesiuni de instruire dedicate transparenței bugetare și bugetării participative. La instruiri au participat peste 30 de reprezentați ai administrațiilor publice locale din întreaga țară.
Scopul activităților a fost consolidarea capacităților autorităților publice locale în aplicarea standardelor de transparență bugetară și utilizarea mecanismelor de bugetare participativă, două elemente-cheie pentru o guvernare modernă, responsabilă și orientată către nevoile comunității.
Participanții au analizat principiile, etapele și instrumentele necesare unui proces bugetar deschis, accesibil și înțeles de cetățeni. Discuțiile s-au axat pe modul în care informațiile financiare pot fi comunicate în mod clar, pe exemple de bune practici și pe modalități prin care primăriile pot îmbunătăți dialogul cu comunitatea.
Angela Matcov, consilieră pentru dezvoltarea capacităților în cadrul proiectului MĂ IMPLIC, a subliniat importanța deschiderii instituționale: „Transparența bugetară reprezintă una dintre condițiile esențiale pentru consolidarea încrederii dintre autoritățile publice locale și cetățeni. Publicarea deschisă și accesibilă a informațiilor privind planificarea, executarea și raportarea bugetului local nu doar că stimulează participarea civică, dar contribuie și la utilizarea eficientă a resurselor publice.
Bugetarea participativă reprezintă un mecanism tot mai solicitat de comunități, deoarece permite cetățenilor să contribuie direct la identificarea, formularea și prioritizarea proiectelor locale. Participanții au discutat exemple concrete, au analizat provocările întâlnite în practică și au explorat metode pentru motivarea oamenilor să participe activ.
Carolina Ungureanu, vicedirectoare IDIS „Viitorul”:
„Prin aceste instruiri ne-am propus să oferim aleșilor locali instrumente practice pentru a îmbunătăți modul în care sunt planificate și comunicate bugetele și deciziile locale.
Diana Enachi, economistă și expertă în transparență bugetară, trainer al sesiunilor:
„Transparența bugetară și bugetarea participativă nu sunt opțiuni, dar necesități pentru administrațiile publice care tind să devină moderne. Ne bucură interesul comunităților pentru bugetarea participativă, un mecanism care apropie administrația de cetățeni și crește încrederea în instituțiile publice”.
Participanții primăriilor au împărtășit atât experiențele existente, cât și provocările cu care se confruntă în procesul de implicare a cetățenilor.
Tatiana Cerlenco, perceptor fiscal la Primăria Gura Bâcului, Anenii Noi:
„Avem nevoie să fim instruiți cum putem motiva cetățenii să se implice mai activ atât în ceea ce privește bugetarea participativă. Am implementat în localitate proiecte utilizând acest instrument, dar problema este că cei care au participat anterior nu mai doresc să se implice. Ei cred că se dedică celor care sunt indiferenți.
Doina Harea, viceprimară a orașului Călărași:
„Bugetarea participativă este un instrument implementat de Primăria orașului Călărași de mai mulți ani, dar credem că este loc de mai bine. Bunele practici din alte primării ne motivează să continuăm să implementăm instrumentul, mai ales că oamenii doresc să se implice.
Ludmila Magu, secretară a Consiliului orășenesc Cupcini, Edineț:
„În localitate avem parțial implementat instrumentul bugetarea participativă, dar transparența bugetară este la un nivel mai avansat. Pe pagina web a primăriei publicăm toate documentele de interes local. Avem și panou în fața primăriei unde, de asemenea, afișăm tot ce este de interes pentru localnicii. Asemenea seminare ne ajută să ne resetăm cunoștințele, dar și să le aprofundăm. Informăm ulterior și consilierii despre faptul că trebuie să fim transparenți, corecți față de localitate.
În cadrul proiectului „MĂ IMPLIC – Proiect de implicare civică în guvernarea locală”, realizat cu sprijinul Elveției și implementat de către SKAT, experții IDIS „Viitorul” oferă suport personalizat administrațiilor publice locale partenere ale proiectului în domenii precum bugetare, transparență, procese participative și comunicarea deciziilor cu comunitatea.
Proiectul „MĂ IMPLIC” contribuie la consolidarea guvernării locale și la sporirea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate, prin susținerea autorităților locale și a comunităților în dezvoltarea capacităților administrative, planificarea strategică și îmbunătățirea furnizării serviciilor publice.
În total, 14 grupuri de administrații publice locale din Republica Moldova beneficiază de activitățile proiectului, care vor aduce beneficii directe pentru aproximativ 106.000 de cetățeni din comunitățile partenere.