Businessul poate deveni parte a soluției pentru combaterea corupției

Businessul poate deveni parte a soluției pentru combaterea corupției, dar și cu ce pot contribui oamenii de afaceri în soluționarea problemei corupției. Experți și oameni de faceri au discutat și elaborat recomandări în cadrul conferinței ”Combaterea Corupției în Moldova: Ce Poate Face Business-ul?”.

Oamenii de afaceri au declarat în cadrul conferinței care sunt problemele stringente cu care se confruntă și care sunt organele statului cel mai mult implicate în acte de corupție. Este vorba de  centrele de Sănătate Publică, Poliția și Serviciul Vamal, urmate de Procuratură și Inspectoratul Fiscal de Stat. 47,9% din antreprenori consideră corupția impedimentul pentru desfăşurarea afacerilor în Republica Moldova, iar 20,4% afirmă despre blocajul corupției în desfăşurarea afacerilor în țară.

Valoarea totală a mitelor plătite de oamenii de afaceri s-a cifrat în 2015 la 381 de milioane de lei . Acești bani, plătiți an de an, ar fi putut ajuta la dezvoltarea sectorului privat, modernizarea lui, asigurarea calității înalte a produselor/serviciilor. Corupția continuă să influențeze asupra formării prețurilor de consum la toate categoriile de mărfuri, ori, agentul economic este nevoit să includă la ”cheltuieli” toate ”plățile neoficiale”.

Totodată, 70% din oamenii de afaceri susțin că fenomenul corupției este răspândit pe larg în Republica Moldova. Cauzele principale care favorizează corupția în afaceri ar fi birocrația excesivă, politizarea economiei, obţinerea licențelor, autorizaţiilor şi actelor permisive în procesele legate de declarații/control vamal. În acest context, se afirmă că de cele mai multe ori agentul economic se confruntă cu aspectele legate de corupție atunci când este vorba despre controale și achiziții publice.

Participanții la conferință au propus metode de combatere a corupției. La discuției au fost prezenți și implicați invitați din SUA, Slovacia, România, Ucraina, care au prezentat metodele altor state de eradicare a corupției. Printre recomandări se numără: implementarea guvernării electronice, instituirea unor ”ghișee unice” funcționale unde agentul economic se poate adresa şi obţine toate serviciile, excluderea reglementărilor inutile și implementarea procedurilor clare în activitatea autorităților publice, companiile mici trebuie să se asocieze și să acționeze solidar la abuzurile birocraților.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 511 oameni de afaceri din 5 zone geografice (Chișinău, Bălți, Nord, Centru și Sud). Domeniul de activitate al întreprinderilor cercetate este diferit: Agricultură, Industrie, Construcții, Transport HoReCa, Servicii ș.a. Informațiile au fost colectate în perioada 19 aprilie – 17 mai 2017, la domiciliile respondenților.

Pentru mai multe detalii contactați Coordonatorul Relații Publice IDIS Viitorul, Victor URSU la adresa de email ursu.victoor@gmail.com sau la telefonul 069017396.