Miturile moldovenești erodează puntea turistică dintre Vest și Est

Republica Moldova a fost cunoscută prin miturile sale cu oameni harnici, bucate inedite, terenuri fertile, climă excepțională. Or, dacă e să dăm crezare miturilor, țara noastră trebuia să dețină niște poziții puternice pe piețele de export și respectiv în atragerea investițiilor. Dar, din păcate, de la mituri până la realitate e un drum foarte scurt și în unele cazuri și spinos, care dă bătăi de cap pe plan economic. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” de către directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

”O astfel de situație se atestă în domeniul turismului, unde suntem codași în regiune și suntem departe de unele state care înregistrează rezultate notabile. De exemplu, în anul 2016, Republica Moldova a fost vizitată de 15 mii de turiști străini față de Georgia, o țară beneficiară a Acordului de Asociere, care a fost vizitată de 3 milioane de turiști, iar veniturile au constituit 2 miliarde USD. Sunt niște cifre care arată ce se poate de făcut”, a explicat Chivriga. Mai mult, cu contribuția directă a turismului în economia națională în 2016, care este de 1% în PIB-ul țării, Moldova ocupă unul din ultimele locuri din lume, fiind pe poziţia 171 din 185 de state. Asta, conform unui raport recent emis de Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC).

Potrivit lui, până în prezent nu s-a înțeles că cu miturile nu atragi turiștii. Trebuie să ai ceva ce nu au alte state. Dacă facem o analiză, în Republica Moldova avem lucruri frumoase. Ne putem poziționa destul de bine pe crearea de nișe pentru turismul istoric, vitivinicol, de afaceri, cultural, rural, gastronomic, de recreere, nostalgic, sportiv, balnear, religios, medical sau de sănătate.

În concluzie, directorul de programe a spus că deși Republica Moldova are o strategie a turismului, care cu pași rapizi ar putea propulsa domeniul, acest lucru nu se întâmplă ca urmare a nerealizării acelor pași pentru impulsionarea domeniului. ”O problemă care se atestă în domeniul turismului este suprareglementarea, care încurcă operatorii economici și pe cei turistici. La fel, majoritatea formelor de turism sunt utilizate timid de către agenţii economici, iar potenţialul formelor de turism este promovat şi valorificat insuficient de piaţa turistică din Moldova.

Ca urmare a turismului slab dezvoltat și domeniile conexe – transporturi, servicii au de suferit. Trebuie de ținut cont, că dezvoltarea turismului pe lângă veniturile la buget ar crea noi locuri de muncă și ar aduce oamenii înapoi în țară”, a conchis Chivriga.

Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru mai multe detalii contactați Coordonatorul Relații Publice IDIS Viitorul, Victor URSU la adresa de email ursu.victoor@gmail.com sau la telefonul 069017396.